Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. VEZI PROGRAMUL!

0

TÂRGUL DE SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

28 – 30 IUNIE 2013

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 28 – 30 iunie  2013 Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Timp de trei zile, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” va fi gazda ansamblurilor folclorice româneşti (inclusiv din afara ţării), dar şi a ansamblurilor grupurilor etnice din România: ucrainenii, bulgarii, grecii şi romii. Totodată, vom avea ocazia să împărtăşim din experienţele româneşti privind meşteşugurile tradiţionale cu experienţa din Republica Cuba, de unde, vor fi prezenţi la Târg, reprezenanţi ai meşteşugurilor tradiţionale cubaneze.

 

Programul va cuprinde datini şi obiceiuri specifice sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel,lansări de carte şi CD, 2 conferinţe ştiinţifice, muzică veche, muzică jazz şi muzică de fanfară, folclor autentic românesc, o întâlnire cu cei mai cunoscuţi rapsozi ai muzicii populare româneşti la 63 de ani de la naşterea maestrului Liviu Vasilică.

 

Vă aşteptăm aşadar, la trei zile de sărbătoare, să târguiţi, să ascultaţi muzică populară şi să degustaţi din produsele gastronomiei tradiţionale specifice perioadei.

 

 

Program :

Vineri – 12.00 – 19.00

Sâmbătă – Duminică – 9.00 – 19.00

afis

 

 

 

 

28 – 30 IUNIE 2013

 

 

Vineri, 28 iunie

 

12.00   Bun venit la târg!

 

13.00   Arhaic – expoziţie de pictură 

bursieri ai programului Tinere Talente susţinut de

Fundaţia Principesa Margareta a României                                                (Şura Bancu)

 

10.00 – 12.00  Artă şi meşteşug  în Cuba – întâlnire colocvială

                        Invitaţi: Dr. Mercy Correa Piñero – director

Centrul naţional al meşteşugurilor – Havana, Cuba                          

Marchi – creator vestimentar

Centrul naţional al meşteşugurilor – Havana, Cuba                      (Sala de sticlă)

 

                        Guantanamera – intermezzo muzical

                        Tudor Niculescu Mizil – chitară clasică

 

10.00 – 16.00  Istoria artei româneşti – Petre Oprea – simpozion

Parteneriat: ICOM, Societatea Colecţionarilor din România, Federaţia Română a Asociaţiilor Cluburilor UNESCO din România                                                                                                                     (Sala Victor Ion Popa)

 

12.00 – 19.00 Prin târg… la meşterii populari – oale, străchini, măşti, mărgele, bucate

                           tradiţionale, miere, cozonaci şi bragă

 

 

 

 

Sâmbătă, 29 iunie

 

11.00   Sâmbăta de basm – poveşti cu o vedetă (surpriză) – Clasa 1 e şi Teatrul Zurli

 

12.30   În chioşc… ritmuri de fanfară

Fanfarabavareză Karpaten Show – Bucureşti

Dirijor – Ioan Groza

 

13.00   De la Gorj te duci şi vii! 

Grupul folcloric Gorjanca – Tg. Jiu, Gorj 

Coordonator – prof. Ion Drăgan

 

13.30   Prin târg…

Fanfarabavareză Karpaten Show – Bucureşti

Dirijor – Ioan Groza                                                                         (Hanul La barieră)

 

 

14.00   Cântări religioase de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Grupul de muzică psaltică al Patriarhiei Române

            Coordonator – Răzvan Ciubotariu                                            (Biserica Dragomireşti)

 

14.30   Prelucrări folclorice

Cvintetul Momentum – Bucureşti

            Coordonator – Vlad Mateescu

 

15.00   Ziua etniilor   

Hava nagila (Veniţi să ne bucurăm!)

Ansamblul Hora al Comunităţii Evreilor – Bucureşti

Coordonator – Gabriela Bucăţică

 

                              Koy muzesinde beraber dans edelim (Haideţi să ne înveselim la muzeu!)

Ansamblul turco-tătar KaraSu al Uniunii Democrate a Tătarilor

Turco-Musulmani – Medgidia, Constanţa

Coordonator – Elis Menagi  

 

Gia sas (Pentru voi)

Ansamblul folcloric Orfeas al Uniunii Elenilor – Filiala Ploieşti

Coordonator – Bogdan Anagnastopol                                         

 

Murro cha vo (Băiatul meu)

Grupul folcloric rom Rromnorri – Brăila  

Coordonator – Maria Cornea

 

Igra i dobra pesen (Cântec,  joc şi voie bună)

Grupul folcloric Bosilce (Busuiocel) al Asociaţiei Zaedno

a Bulgarilor din Târgovişte

Coordonator – Emilian Enache

 

Molodaia, Moloda (Tineri, tineri!)

Ansamblul Slaveanka din Slava Cercheza, jud. Tulcea

al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România

                                                         (Scena Dumitra)

17.00   Ot Dunav do moreto (De la Dunăre la mare)

Ansamblul folcloric Sider voivoda, Gorna Oriahivitza, Velico Târnovo, Bulgaria

Coordonatori: Ivan Ivanov, Irena Kovaceva

 

17.30   Eveniment caritabil – PETRU ADRIAN DOGARU ARE NEVOIE DE AJUTOR *

 LICITAŢIE OBIECTE

 

18.00   Cine ne-aude cântând !

            Invitaţi: tenorul Florin Ormenişan, sopranele Nora Păunescu şi Silvia Micu

            Acompaniază la pian Alexandru Răileanu

 

12.00 – 14.00  Ateliere interactive – olărit

                        Coordonator – Irinel Miuţoiu

 

9.00 – 19.00    Prin târg… la meşterii populari – oale, străchini, măşti, mărgele, bucate tradiţionale, miere, cozonaci şi bragă

 

Zarvă mare cu actorul Alexandru Nicolae Mihai

 

 

Duminică, 30 iunie

 

12.00   De dor şi de dragoste

Grupul folcloric Doruri muscelene – Mihăeşti, Argeş

Coordonator – Liviu Iana 

 

12.30   In memoriam  Liviu Vasilică – 63 de ani de la naştere 

            Invitaţi:

Mircea Diaconu, Diana Lupescu, Lia Cosma, Elise Stan, Titus Andrei, Ioana Bogdan, Luminiţa Tucă, Irina Dragnea, Alexandra Drăguţ,

Floarea Calotă, Ştefania Rareş, Mioara Velicu, Maria Butaciu,Viorica Flintaşu, Gheorghiţa Nicolae, Cătălin Maximiuc, Angela Săftoiu, Mariana Stănescu, Valeria Arnăutu, Florin Ologeanu, Florin Pârlan,

                           Florin Vasilică şi Grupul Teleormanul – Alexandria, Teleorman

                           Grupul folcloric Muguraşi de Teleorman al Asociaţiei Cultural Artistice

                           Liviu Vasilică, Teleorman – Coordonatori: Florina şi Livia Vasilică

 

15.30   Bucovină plai cu dor…

            Alin Suceveanu, Grigore Gherman

  

16.00   Ritmuri muzicale

La nai – Cornelia Tihon, Loredana Streche, Narcisa Băleanu 

La acordeon – Daniel Bădoi

           

17.30   Invitaţie la teatru – Coşarul

Teatrul Masca – Bucureşti

Director – Mihai Mălaimare

 

 

12.00 – 14.00  Ateliere interactive – modelaj

                        Coordonator – Livia Răitaru

 

9.00 – 19.00    Prin târg… la meşterii populari – oale, străchini, măşti, mărgele, bucate tradiţionale, miere, cozonaci şi bragă

            Zarvă mare cu Actorul Alexandru Nicolae Mihai

 

 

 

 

 

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează