Tabără FOTO la Vulcanii Noroioşi

0

Va invităm într-o noua tabără organizată de Academia 1,61! De data aceasta, ne bucurăm de peisajul spectaculos de la Vulcanii Noroioşi şi învăţăm cum să îl fotografiem astfel încât să transmitem şi altora frumoseţea de acolo!

vulcanii noroiosi

Ce vom face?
Vom sta la cabană, într-o zonă superbă de lângă Vulcanii Noroioşi unde ne vom bucura din plin de natură și de peisajul neobișnuit. Apoi ne vom plimba prin sate încă puţin atinse de turism unde vom găsi gospodării tradiţionale şi o atmosferă scenică tocmai bună pentru fotografiat. Vom face drumeţii pe munte, prin văi şi canioane spectaculoase. Toate acestea însoţite şi de un atelier de căţărare şi tiroliană, ocazie perfectă pentru a exersa fotografia sportivă. La final, ne vom întrece în poze.

Ce vom învăţa?
Vom învăţa că fotografia este o cale de a transmite un mesaj şi vom deveni mai atenţi la a întelege acest mesaj.  Instructorii noştri ne vor povesti puţină tehnică fotografică (doar puţină) pentru a putea folosi cât mai bine aparatul nostru. Astfel că la final vom şti:

– care sunt regulile de compoziţie şi cum percepem imaginile

– câteva trucuri simple ca să prelucrăm şi să modificăm imaginile folosind calculatorul

– cum să ne prezentăm imaginile pentru un impact maxim

– etica folosirii imaginilor pe Internet, pe Facebook şi pe alte reţele sociale

Haideţi cu noi şi veţi vedea că putem găsi ceva interesant de fotografiat oriunde ne-am afla!

Detalii şi înscrieri la email: contact@academia161.ro și tel: 0764 172 211. Pentru participarea la atelier este obligatorie înscrierea prealabilă la telefon sau e-mail.

Detalii complete aici.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează