Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Susține comunitatea prahoveană și redirecționează parte din impozitul pe venit!

0

Niciunul dintre noi nu poate construi această comunitate singur, însă împreună putem face schimbarea de care este nevoie chiar la noi acasă.

Noi, echipa Fundației comunitare Prahova, lucrăm zi de zi la firul ierbii, alături de oamenii cu inițiativă pentru a transforma ideile bune în soluții concrete.

Criza generată de Covid-19 ne-a arătat tuturor că acum, mai mult ca oricând este nevoie să fim uniți pentru a face față  problemelor economice și sociale cu care ne confruntăm.

 

Pentru a răspunde mai bine nevoilor din comunitate, ne-am reorganizat activitatea și am oferit ajutor acolo unde au apărut urgențe. Astfel, am donat către spitalele  prahovene în lupta contra Covid 19 echipamente și aparatură medicală în valoare de 215.000 lei, (tuneluri de dezinfectare, injectomate, aparate de dezinfectare, dezinfectanți, mănuși, bonete, botoși, viziere, măști medicale de protecție FFP2 și chirurgicale, ochelari de protecție, combinezoane, halate ranforsate, etc).

Am susținut cu 85.000 lei organizații locale și grupuri de inițiativă care au ajutat cu pachete de alimente de bază și produse de igienă un număr total de  568 familii cu venituri foarte mici din Ploiești, Mizil, Boldești, Câmpina și Șotriile.

În cei 8 ani de activitate am susținut 165 de proiecte județene ș i 18  burse, am implementat 16 proiecte comunitare  și  am ajutat  9 cazuri medicale cu suma totala de  1.326.725 lei împreună cu 75 de companii ș i fundații naționale și 1000 de donatori individuali.

CUM POŢI CONTRIBUI

Vom continua să ajutăm, însă nu o putem face singuri!

Alege să fii parte din schimbarea în bine pe care o facem în Prahova! Implică-te fără nici un cost și redirecționează  o parte din impozitul pe venit sau profit!

 

ACEASTA NU ESTE O DONAȚIE, este alegerea ta de a direcționa parte din impozitul pe venit  sau profit pe care l-ai plătit sau o să-l plătești statului. În cazul în care alegi să nu direcționezi acest procent, întreaga sumă va fi virată către bugetul de stat.

CUM FOLOSIM CONTRIBUȚIA TA

Întreaga sumă redirecționată va fi folosită în cele două programe majore pe care le continuăm:

  1. Ajutor de urgență pentru familii vulnerabile, – persoane pentru care o pierdere cât de mică a veniturilor devine o problemă dramatică în întreținerea familiei. Ajutorul constă în pachete cu alimente de bază și produse de igienă.
  2. Burse pentru elevi – acum mai mult ca oricând este nevoie să ajutăm tinerii care fac eforturi să exceleze într-un domeniu, însă resursele familiilor lor sunt din ce în ce mai puține.

POȚI SUSȚINE FĂRĂ NICIUN COST PROGRAMELE PRAHOVENE

Dacă în 2019 ai avut venituri din activități independente/agricole, drepturi de proprietate intelectuală și cedarea folosinței bunurilor, poți realiza redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit completând în Declarația Unică, Capitolul I punctul 6.

Dacă ai fost angajat în 2019 poți completa Formularul 230 secțiunea  II.A.1. și secțiunea  II.B.2. cu datele Fundației Comunitare Prahova.

Dacă reprezinți o companie  este simplu să redirecţionezi 20% din impozitul pe profit sau pe venit (în cazul micro întreprinderilor) în baza unui contract de sponsorizare. Banii se duc către programele Fundaţiei Comunitare Prahova. Sponsorizarea este deductibilă din impozitul înregistrat, în baza legală impusă de Codul Fiscal  20% din impozitul pe profit sau venit (în cazul micro întreprinderilor) și nu mai mult de 0,75% din cifra de afaceri.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.