Start UNIFEST 2013!

0

Pe 4 noiembrie 2013, a avut loc deschiderea celui mai mare festival studențesc din România – Festivalul UNIFEST, aflat la a XII – a ediție, eveniment organizat de Uniunea Studenților din România.

În mod tradițional, inaugurarea a fost marcată prin organizarea unui  flashmob, în Piața Universității, ora 11:00, urmat de Conferința de deschidere, ce a avut loc in Amfiteatrul Nicolae Iorga al Facultatii de Istorie – Universitatea din Bucureşti, ora 11.30. Anul acesta, momentul artistic a fost reprezentat de o simbioză între muzică și dans, îmbinand clasicul cu modernul, studenții reușind să marcheze în mod spectaculos debutul festivalului, așa cum ne-au obișnuit an de an. În cadrul conferinței, ne-au onorat cu prezența domnul Secretar de stat Cosmin Cristian, Președintele USR, Loredana Urzică, Prim – Vicepreședintele USR, Radu Petrariu și Vicepreședintele zonei de sud – vest USR, Daniel Petrache.

Urmează zece zile de promovare a culturii prin artă, muzică, sport şi educație nonformală. In acest sens, UNIFEST facilitează accesul liber pentru studenți la piese de teatru, muzee, concerte, Operă, Ateneu, seri de folk si poezie, oferindu-le 30 000 de bilete gratuite, pe baza carnetului de student. Alte activități intergrate în program sunt trainingurile, conferințele si dezbaterile, campaniile de donare de sange dar si Mega-Concertul de la Sala Palatului.

Programul festivalului UNIFEST poate fi consultat pe site-ul www.unifest.ro și pe pagina de Facebook www.facebook.com/unifest.ro, iar biletele și invitațiile vor fi distribuite la sediul Casei de Cultură a Studenților din București, între 5 – 8 noiembrie și între 11 – 13 noiembrie, în intervalul orar 16.00-19.00, în baza carnetului de student sau a cardului ISIC.

unifest

Festivalul Unifest este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Partenerii principali ai evenimentului sunt: Ministerul Tineretului și Sportului, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, Casa de Cultură a Studenților din București, Petrom România, TVR 2 și Radio ZU.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează