Sprijin pentru o viaţă sănătoasă

0

În luna septembrie, pe parcursul a trei săptămâni, United Way România și Freescale România  au organizat sesiuni educative, în cadrul cărora le-au prezentat copiilor de la centrul “Sfântul Arhidiacon Ștefan” informații despre importanța igienei personale, a unei alimentații sănătoase și a educației fizice, elementele cheie ale unui mod de viață echilibrat. Întâlnirile s-au adresat unui număr de 40 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, beneficiari ai proiectului “Șansă la Viitor”.  

La prima întâlnire, voluntarii Freescale le-au povestit copiilor despre regulile de alimentație. Cei mici au aflat cum să aleagă produsele sănătoase și să consume cât mai puține preparate care au un impact negativ asupra sănătății. Voluntarii le-au vorbit apoi despre importanța igienei personale. Le-au prezentat copiilor regulile de bună folosire a produselor de îngrijire și le-au vorbit despre impactul pe care îl are igiena personală asupra imaginii fiecăruia dintre ei. La sfârșit, cei mici au primit fructe proaspete.

Marius, unul dintre voluntarii care au susținut lecția a mărturisit: “Nu credeam să simt așa emoții din nou, încercând să îi cunosc pe copii și să le vorbesc din experiența mea de viață. Este foarte important să credem în ei, să le construim un viitor frumos și să încercăm să-i facem să viseze, pentru că fără vise oamenii își pierd sufletul. Am întâlnit niște copii foarte frumoși, educați, isteți și calzi! Abia aștept lecția de volei împreună cu ei!”.

Pentru a întregi ideea de mod de viață sănătos, a doua întâlnire a avut ca temă sportul și importanța sa în viața fiecărui copil, pentru a se dezvolta armonios și pentru a acumula noțiuni legate de fair-play și echipă, valabile și în viață de zi cu zi. Voluntarii Freescale le-au prezentat copiilor regulile legate de sport, cu accent pe jocul de volei, pentru a pregăti competiția la care au participat împreună, în cadrul celei de-a treia întâlniri. La finalul lecției, fiecare copil a primit un pachet cu fructe proaspete.

La a treia întâlnire, care a avut loc pe 19 septembrie, 40 de copii și 37 de voluntari s-au împărțit în echipe mixte și au participat la competiția sportivă de volei. Evenimentul a avut loc în sala de sport a Școlii 311. Cei mici au fost echipați cu echipamente sportive și la sfârșit, atât ei cât și voluntarii, au primit diplome de participare și medalii.

Participanții la eveniment ne-au povestit din experiența lor. Astfel, Sabrina, una dintre fetițe, ne-a relatat: „Mie mi-a plăcut cum m-au învățat Marius și Alexandra să joc și cum să am încredere în mine. Prima dată mi-a fost greu, dar a doua oară mi-am luat inima în dinți. Până la urmă nu am câștigat, dar m-am distrat pe cinste.

Referitor la succesul evenimentului, Cristina Damian, Director Executiv al United Way România a declarat: „Mă bucur să redescopăr în fiecare an devotamentul și interesul pe care îl manifestă voluntarii Freescale față de copii. Este un lucru deosebit că au împărtășit din experiența lor de viață și au oferit din timpul lor liber copiilor.”

united way romania logoDe asemenea, voluntarii Freescale s-au întrecut în aprecieri: “ M-am bucurat pentru copii, care chiar s-au distrat. Erau entuziasmați și înainte de a începe. Eu eram mai concentrat, mai atent, dar pur și simplu m-au atras în jocul lor. Au jucat în echipă și au învins. Toți au fost foarte simpatici”. (Bogdan) “Copiii au fost minunați. Mi-au dăruit energie, bucurie, poftă de viață. Mi-au încărcat bateriile și le mulțumesc din suflet pentru asta și organizatorilor, desigur. Am facut parte dintr-o echipă unită, chiar dacă diferențele de vârstă erau destul de mari (7, 9, 11, 13, 20). Și spun “unită” pentru că m-a bucurat nespus să o vad pe fetița de 13 ani, ajutându-le pe cele mici. Toți au dat dovadă de multă răbdare, perseverență, fairplay. Și am văzut o echipă foarte mare și dincolo de această competiție.” (Oana)

“A fost o reală plăcere să reîntâlnesc copii cu care am mai jucat volei și acum 2 ani, să văd că acum sunt mai uniți, mai atenți unii cu alții, mai deschiși și bucuroși să ne întâlnească. Nu e ca și cum nu știam cât de mult înseamnă pentru ei activitățile de genul acesta, însă aseară, pentru că am facut parte din echipa Dragonilor care a căștigat Locul II, am simțit o bucurie nemărginită când am văzut cum câștigarea meciurilor unul dupa altul îi stimulează și îi unește, ca în final să îi facă să fie victorioși. Sunt cu toții niște copii buni și nevinovați, iar mulți dintre ei am înțeles că duc o viață nu tocmai ușoară, însă cu ajutorul vostru, cei de la asociație și United Way, încercați și reușiți să mai îndulciți puțin situația. Iar eu personal, vă mulțumesc pentru asta!” (Mihaela).

Despre United Way România

United Way România este o fundație românească independentă afiliată la United Way Worldwide și are ca scop îmbunătățirea calității vieții în comunitate prin încurajarea donațiilor individuale, corporatiste și a voluntariatului, pentru ca toată lumea să aibă șanse egale la educație, sănătate și un venit decent. Fundația lucrează cu voluntari, companii, organizații neguvernamentale acreditate în domeniul social sau al educației, grupuri de inițiativă cetățenești, autorități locale și specialiști din București, Cluj și Timișoara pentru a pune în practică principiul că „mai bine” nu poate exista decât dacă înseamnă „mai bine pentru toţi”. Alături de 55 de companii, 2.800 de donatori și peste 700 de voluntari, United Way ajută anual mai mult de 6.500 de persoane în situații de risc și, astfel, întreaga comunitate, pentru că vieţile tuturor sunt legate şi toţi avem de câştigat când un copil ia note bune la şcoală, când fiecare familie are ce pune pe masă, când toţi oamenii se bucură de o sănătate mai bună.

Despre Freescale România

Freescale Semiconductor România şi-a început activitatea în aprilie 2000, cu cinci angajaţi. Freescale România a creat un centru de excelenţă tehnică în cercetarea şi dezvoltarea de software cu peste 300 de angajaţi, ingineri şi specialişti servicii clienţi.

Misiunea noastră – „Noi determinăm succesul clienţilor noştri globali prin livrarea de software şi servicii de clasă mondială pentru platformele de semiconductori Freescale.”

Freescale Semiconductor România este unul dintre cele mai importante centre de excelenţă tehnică, lider în inovare în regiunea EMEA – Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Centrul de dezvoltare software din România generează concepte şi soluţii patentabile pentru tehnologii care vor contribui la dezvoltarea ofertei Freescale pe piaţa de produse semiconductoare.

Organizaţiile Freescale Semiconductor reprezentate în România sunt: Digital Networking Product Group (DNPG SW R&D Networking România, DNPG România Wireless Software şi Sisteme, şi Developer Technologies), Automotive MCU and Microcontrollers – Connectivity.

Priorităţile Freescale în zona de cercetare şi dezvoltare din România includ aplicaţii pentru echipamente de telecomunicaţii pentru reţele wireless şi wireline, prelucrare de semnal pentru staţii de bază wireless, aplicaţii de securitate în reţele, solutii de conectivitate low-power, profile si aplicaţii ZigBee, dezvoltare din domeniul AUTOSAR, produse de dezvoltare integrate (debugger, compiler şi analiză de performanţă) pentru procesoarele companiei. www.freescale.com/romania

Despre Freeescale Semiconductor

Freescale Semiconductor (NYSE: FSL) este lider global în soluţii de procesare încorporate, oferind produse industriale de top care avansează pieţele de automobile, de consum, industriale şi de reţele. De la microprocesoare şi microcontrolere la senzori, circuite integrate analogice şi conectivitate – tehnologiile noastre sunt fundamentul pentru inovaţiile care fac lumea noastră mai ecologică, mai sigură, mai sănătoasă şi mai conectată. Unele dintre aplicaţiile noastre cheie şi pieţele finale includ siguranţa automobilelor, vehicule hibride şi electrice, ultima generaţie de infrastructură wireless, gestionarea inteligentă a energiei, dispozitive medicale portabile, aparate de consum şi dispozitive mobile inteligente. Compania are sediul în Austin,Texas şi are operaţiuni de design, cercetare şi dezvoltare, producţie şi vânzări în întreaga lume. www.freescale.com

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează