Simpozionul Filantropia: liturghia slujirii aproapelui

0

Federaţia Filantropia – Simpozion comemorativ Părintele Dumitru Stăniloaie

Sub semnul anului comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloaie, reprezentant de seamă al teologiei europene a secolului al XX-lea, Federația Filantropia va organiza joi, pe 16 mai 2013, Simpozionul ”Filantropia – liturghia slujirii aproapelui”.

Printre participanţi se vor regăsi reprezentanții celor 18 ONG-uri membre și o parte dintre  cei mai de seamă teologi români. Prima parte a evenimentului va cuprinde o sesiune de comunicări și dezbateri din perspectiva teoretică a filantropiei. Cea de-a doua parte a Simpozionului va fi dedicată târgului de servicii sociale, în cadrul căruia ONG-urile membre își vor împărtăși din experiențele acumulate în urma implementării proiectelor.

”Membrii Federației Filantropia provin din diferite regiuni ale țării, iar fiecare este mânat de o dorință arzătoare de a contribui la ajutorarea celor aflați în situații dificile. Beneficiarii direcți ai programelor noastre includ categorii precum: copii cu rezultate excelente la școală, dar care provin din familii cu probleme, foști deținuți care au nevoie de sprijin pentru a se reintegra în comunitate, bătrâni sau persoane cu dizabilități care necesită ajutor specific. Încercăm, de fiecare dată, să găsim soluții prin care să oferim sprijinul necesar celor aflați în dificultate”, a spus Cosmin Grigorescu, Directorul executiv al Federației Filantropia.

Filantropia este unul din principiile creștine fundamentale și o prelungire pământeană a învățăturilor lui Hristos. Dincolo de aceasta, grija și binefacerea îndreptată către cei care au nevoie de ajutor sunt mărturia calității umane a fiecăruia dintre noi.

Evenimentul face parte din proiectul “Împreună pentru servicii sociale mai bune – Construirea capacităţii organizaţionale a unei reţele naţionale de ONG-uri creştine” (ID 57379), cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și implementat de Federația Filantropia alături de Patriarhia Romana și de IOCC Romania.

 

Despre Federația Filantropia

filantropia logoFederaţia Filantropia este o organizaţie privată non-profit, care funcţionează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ea reuneşte în acest moment, 18 din cele mai active asociaţii şi fundaţii, care lucrează în domeniul social, în eparhiile Patriarhiei Române. Misiunea Federaţiei este să sprijine Biserica în lucrarea ei social-filantropică săvârşită pentru oameni şi comunităţile lor, în spiritul învăţăturii creştine.

 

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează