Autorităţile pregătesc un proiect de 7 milioane de euro pentru restaurarea Mănăstirii Comana. Potrivit adevarul.ro pe data de 20 decembrie 2010 la Comana autorităţile vor semna actul prin care proiectul primeşte „undă verde” pentru realizare.
Proiectul presupune lucrări de reabilitare la corpurile de clădire din ansamblul Mănăstirii Comana, sistem sanitar, instalaţiile electrice şi ventilaţia. Sunt prevăzute şi lucrări de amenajări exterioare.
Mănăstirea Comana, situată în comuna Comana din judeţul Giurgiu, Muntenia, România, a fost ctitorită de Vlad Ţepeş în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, care însă s-a ruinat până la finele secolului al XVI-lea. Locul pe care a fost înălţată mănăstirea era odinioară o insulă, în mijlocul mlaştinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată in nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, uşor de incendiat la vreme de primejdie. Râul Câlniştea, care curge în partea de răsărit a satului Comana, întâlneşte în cale balta Comanei pe care o străbate şi din care se desprinde în faţa mănăstirii. În dreptul satului Comana, apa desface un braţ care ocoleşte ostrovul şi se reîntoarce apoi la vechea matcă.