Se anunţă spectacole renumite la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”

0

Teatrul Ion Creangă a încheiat selecția spectacolelor pentru cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, eveniment ce va avea loc în perioada 28 septembrie – 5 octombrie a.c.

Iniţiat în anul 2005, de către Cornel Todea, Festivalul îşi propune să fie un program complex de educaţie teatrală, culturalizare şi formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori, prin intermediul unui fapt de teatru: spectacole pentru copii, colocvii despre arta spectacolului, dezbateri şi ateliere de teatru. Ca recunoaştere a valorii sale, festivalul a primit titulatura de Festival ASSITEJ – Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret – cea mai prestigioasă organizaţie mondială de profil.

La evenimentul din această toamnă au fost selectate trupe profesioniste din țări precum: Marea Britanie, Belgia, Franța, Italia, Slovenia, Germania, Bulgaria, dar și din România.

O mare parte dintre acestea au fost deja premiate la festivaluri renumite din străinătate. De altfel, organizatorii anunță că în acest an își vor lărgi spațiul de joc, incluzând în program și reprezentații ce vor fi susținute la Palatul Copiilor, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, Teatrul Mic, Teatrul National de Opereta „Ion Dacian” etc.

Programul va fi anunțat la începutul lunii septembrie de către organizatori, moment în care vor fi puse în vânzare biletele și abonamentele. Pana atunci, sunteți invitați să rămâneți în contact cu noutățile festivalului pe www.fitc.ro, respectiv www.teatrulioncreanga.ro, și să va notați în agendă, încă de pe acum, perioada Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”: 28 septembrie – 5 octombrie.

Selectie_Festivalul_International_de_Teatru_pentru_Copii

Organizatori: Teatrul Ion Creangă                                                                                    

Co-organizatori şi finanţatori sunt Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi UNITER.

Teatrul Ion Creangă este o instituţie publică de spectacole, un teatru de repertoriu, aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi finanţat de la bugetul local. Misiunea sa este de a crea şi promova spectacole de teatru de înaltă valoare artistică, de a coordona şi implementa programe de cercetare şi proiecte cu caracter educativ, social-formativ şi estetic, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani, educatorilor, cadrelor didactice specializate, părinţilor sau tutorilor legali.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează