Scriitorul Ciprian Măceșaru, invitat în premieră la Clubul de lectură Fanbook în comuna Scurtu Mare din Jud. Teleorman

0

Sâmbată, 23 martie, la ora 9:30, Școala Gimnazială Scurtu Mare va fi prima școală din județul Teleorman în care vom lansa Clubul de lectură Fanbook, pregătind copiilor de acolo experiențe în premieră: întâlnirea cu un autor contemporan, cărți noi, frumos ilustrate, activități și jocuri interactive.

Îl vom avea alături de noi pe scriitorul Ciprian Măceșaru, pentru a le răspunde copiilor la întrebări, iar activitățile de club vor începe cu o discuție despre cartea Super! Sunt un gândac! apărută la Editura Humanitas.

Este prima ocazie pentru acești copii de a cunoaște un autor în viață și prima ocazie pentru noi în acest proiect de a putea invita un autor în zona rurală. Faptul că avem ocazia să apropiem copii de lectură în satul Scurtu Mare se datorează unui efort comun al comunității, profesorilor, autorilor și al organizatorilor, o mobilizare realizată de această data de o companie privată. ” Bianca Voinescu, inițiator al proiectului de educație prin lectură, Fanbook.

Descoperă lumea citind” este numele modulului, structurat în ateliere care se vor desfășura lunar până la sfârșitul acestui an școlar. Dintre cei 130 de elevi ai Școlii Gimnaziale Scurtu Mare, vor fi selectați 20 de copii membri/întâlnire care vor participa la atelierele prin care vom urmări lectura și întelegerea subiectelor din fiecare carte citită precum și abordarea educativă a unor teme specifice vârstei (9-12 ani). Lunar le vom asigura copiilor cărți noi, iar activitățile vor fi construite și moderate de către Ionela Munteanu, profesor de limba și literatura engleză, inițiator al modulelor Fanbook organizate în satele Sudiți și Mărculești din jud. Ialomița.

Vom realiza și ateliere care se vor adresa cadrelor didactice pentru a veni în întâmpinarea unor nevoi concrete de comunicare și învățare experiențială.

Mă entuziasmează foarte mult acest proiect, pe de o parte, pentru că am mare încredere în felul cum, pe termen lung, lectura și apropierea cărților pot schimba vieți, pe de altă parte pentru că mi se pare admirabilă deschiderea școlii din Scurtu Mare către astfel de oportunități de creștere, pentru elevi și profesori.” Ivona Munteanu, profesor de limba și literatura română, moderator voluntar al modulului Fanbook organizat în București.

Implicarea unei companii private într-un proiect educațional național atât de necesar formării generației tinere, construit și bazat până în prezent în mare parte pe muncă voluntară, reprezintă fix combustibilul care ne ajută mai departe să devenim piloni de bază în formarea obiceiurilor de lectură din mediul rural, în formarea educației, a comunicării și exprimării, în combaterea analfabetismului funcțional atât de ridicat în România.

Ne-am propus prin acest modul inițiat și finanțat de către OMV Petrom, atragerea tuturor celor 130 de elevi ai Școlii Gimnaziale Scurtu Mare către lectură. Pentru a realiza acest lucru vom amenaja împreună o mini bibliotecă în fiecare clasă și vom crea un spațiu modern destinat lecturii. OMV Petrom a pornit deja o campanie internă de strângere de fonduri pentru achiziția de cărți noi și atractive pentru copiii din Scurtu Mare. Ne dorim să-i înconjurăm de oportunități cât mai variate care să îi îndemne să deschidă cel puțin o carte și să descopere lumea citind.

Editura Humanitas, ca partener al întregului proiect educațional Fanbook , susține această inițiativă de extindere în zone rurale sau urbane, atât prin cărți donate, prin spațiile prietenoase pe care le pune la dispoziție, cât și printr-o implicare entuziastă a echipelor de comunicare și de management.

E foarte multă nevoie de astfel de proiecte care duc cărțile în zone din care ele lipsesc, într-o perioadă în care copiii se dezvoltă. Și mai important este că, în acest proiect, lucrurile nu se opresc aici. Echipa de coordonatori și profesori are grijă ca lectura și discuțiile să existe, să fie prietenoase și deschise, iar copiii să afle răspunsuri la întrebările pe care le au, să lămurească ce nu au înțeles și să își verifice vocabularul. Deprinderi utile nu doar pentru un bun cititor în devenire, ci și pentru mai târziu. Iar autorii publicați de Editura Humanitas sau, mai recent, de Humanitas Junior au acceptat întotdeauna cu plăcere întâlnirile organizate de Fanbook. E un format care îi ajută să aibă în față chiar publicul pentru care și-au scris cărțile.” Anda Vișan, PR Humanitas.

Proiectul educațional Fanbook ajunge în prezent lună de lună în 20 de sate din țară prin cluburile de lectură pe care le organizăm și cărțile pe care le cumpăram. Suntem peste 50 de voluntari (adolescenți, profesori și părinți), iar comunitatea noastră e în creștere, atât prin copiii dornici să participle la Fanbook, cât și prin voluntari.

Din 2014 și până în prezent am dăruit cărți noi – nu din cele care ajung să fie acoperite de praf în biblioteci, cărți scrise de autori contemporani și frumos ilustrate – celor peste 200 de copii din Cristian (Jud. Brașov), Ghidion (Jud. Neamt), Fundulea (Jud. Călărași), Boureni (Jud. Iași), Sudiți (Jud. Ialomița), Mărculești (Jud. Ialomița), Măgurele (jud. Ilfov), Budești (jud. Călărași) și din București. Ne-am asigurat că aceste cărți sunt citite, nu doar dăruite. Clubul a mai fost organizat în Cluj, Brașov, Sibiu, Fălticeni, satul Cristian (jud. Brașov) însă, din lipsa finanțării, nu a mai putut continua în aceste orașe.

În total, în 5 ani, am oferit peste 1000 de cărți noi, dintre care 200 au mers către copiii din spitale, am organizat peste 80 de evenimente, peste 2000 părinți și copii au participant la întâlniri, 70 de personalități culturale au fost invitate, 30 de profesori implicați, 15 adolescenți au devenit ambasadori, organizatori și moderatori ai clubului în zone rurale defavorizate.

Fanbook este un proiect al Asociației CSR Mindset desfășurat în parteneriat cu Editura Humanitas și Librăriile Humanitas, inițiat ca un proiect de voluntariat și educație prin lectură în rândul tinerilor.

Mai multe detalii:

www.csrmindset.ro/fanbook

www.facebook.com/ClubFanbook

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.