Sâmbăta de basm

0

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Clasa 1 E vă invită în fiecare sâmbătă, începând cu data de 13 aprilie 2013, ora 11.00, la programul cultural educativ Sâmbăta de basm.

Poveştile copilăriei prind astfel viaţă, la Muzeul Satului. Cine nu a auzit păţania soacrei din povestea „Soacra cu trei nurori”? Nu era nimeni mai fericit ca ea că, iată, are trei nurori harnice şi frumoase, pe care le poate mânui cum vrea ea. Dar nurorile ce ziceau despre ea…ştiţi oare?

Soacră, soacră, poamă acră,
De te-ai coace cât te-ai coace,
Dulce tot nu te-i mai face;
De te-ai coace toată toamna
Eşti mai acră decât coarna;
De te-ai coace-un an ş-o vară,
Tot eşti acră şi amară;
Ieşi afară ca o pară;
Intri-n casă ca o coasă;
Şezi în unghi ca un junghi.

 

Ca să putem afla mai multe, cine ne ajută oare? Paula Chirilă ne spune povestea soacrei, înconjurată de actorii de la teatrul Zurli care, împreună cu copiii, vor încinge apoi cea mai frumoasă petrecere după această aventură. Şi totul se întâmplă în minunatul decor din „satul bunicilor” – Muzeul Satului.

Ca în poveşti, la final „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” după ce au încins o petrecere de final de vacanţă!

Şi am încălecat pe-o şa….iar continuarea…sâmbătă, 18 mai 2013, ora 11.00.

Eveniment organizat de Clasa 1 E, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi susţinut de Teatrul Zurli.

Preţ bilet: 10 lei adult, 2,5 lei elev/student, 5 lei pensionar

sambata de basm 18 mai 2013

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează