Rețetă tradițională din Muntenia: Puricei

0

Reţeta face parte din proiectul “Descoperă tradiţiile culinare româneşti” derulat de agenţia de relaţii publice, Russenart Communications în parteneriat cu brandul Arpis.

Rețeta tradițională ”Puricei” a fost oferită de Dolores Benezic, autor al blogului www.dollo.ro și preparată de Daimon Trattoria, în cadrul proiectului ”Descoperă tradițiile culinare românești!”.

Din luna martie, derularea activităților din cadrul proiectului de responsabilitate socială se realizează cu sprijinul partenerului principal al proiectului, brandul premium Arpis, lansat în 1992. Portofoliul de produse Arpis conține făină de mălai, făină din grâu, gris, otet balsamic, ulei etc.

Ca multe alte mâncăruri cu specific tradițional, „Puriceii” sunt un fel de mâncare făcut la țară și încropit din resturi: de friptură și de mămăligă, încălzite și amestecate, mâncate cu mâna.

Există mai multe rețete de „Puricei”, cu diferite ingrediente, în funcție de perioada în care erau pregătite: vara – o rețetă mai ușoară, cu mai multă brânză și mai puțină carne și grăsime; iarna – o rețetă mai grasă, cu jumări, carne și cârnați, toate prăjite în untură sau ulei.

—-

puricei5- varianta 1Ingrediente:

  • Mălai Arpis – 1 kg
  • 200-300 g carnati
  • 2-3 linguri ulei Arpis
  • Piper Kotanyi

Optional

  • 300 g brânză de burduf / telemea oaie
  • 3-4 oua
  • Lapte bătut Traditii din România

 

Mod de preparare:

Varianta 1

Se pregătește o mămăligă vârtoasă din mălai Arpis, de cu seară.

A doua zi, cârnații tăiați mărunți, peste care se pot adăuga resturi de friptură și jumări, se prăjesc în ulei Arpis sau untură (se pot folosi cârnați deja prăjiți și reîncălziți în untură), într-un ceaun sau tigaie.

Acolo, peste toate, se fărâmițează mămăliga de ieri și se frământă toată amestecătura timp de câteva minute, pe foc, cât să se topească untura și să pătrundă, odată cu bucățile de jumări, carne, cârnați, în bucățile de mămăligă.

Mod de servire: Se mănâncă cu varză acră tocată și stropită cu ulei Arpis.

Varianta 2

Se prepară o mămăligă normală și se lasă să se răcească (preferabil până a doua zi).

Mămăliga rece se fărâmițează cu furculiţa de cu seară, ca să se usuce.

Se pune mămăliga în uleiul încins şi se amestecă fără încetare, cu lingura, ca să nu se ardă.

Când mămăliga s-a sfărâmat, devenind iar mălai şi începe să îşi schimbe culoarea se pune brânza de burduf fârâmiţată cu furculiţa şi se amestecă repede în continuare până brânza se înglobează în mălaiul copt. Împreuna cu brânza se adaugă și cârnații tăiați foarte mic.

Opțional se adaugă ouăle bătute bine continuând să amestecăm până când acestea se înglobeaza în mălaiul îmbunătăţit, fără să se facă „omletă”.

Se adaugă piper Kotanyi după gust.

Mod de servire: Se servesc calzi, de preferat, cu laptele bătut Tradiții din România, pentru a tăia greața.

Secretul Bucătarului:

Adevărata savoare a mâncării stă în „prelucrarea” ei cu mâinile goale. Puriceii sunt de fapt cocoloașele de mămăligă cu carne pe care le strângi între degete și le mănânci.

Despre proiect

Proiectul “Descoperă tradițiile culinare românești” este derulat de agenția Russenart Comunications în parteneriat cu brandul Arpis, în perioada februarie – decembrie 2013 și este sprijinit de 52 de parteneri media (televiziuni, publicații tipărite și online, bloguri): 121, Antena 2, Amelie.ro, Autentic Promotion, Bucatarescu.ro, Bucataria Culinara, Calendar Evenimente, Casa mea, Culinar.ro, Carticica Practica, Cefacemimi?, Coolinaria, ecuisine.ro, Descopera Romania, Dacic Cool, De savurat, ele.ro, eurocadouri.com, eva.ro, Euforia TV, Fabrica de Carne, Fabrica de lapte, Fapt divers, Food & Bar, Foodblog, Garbo.ro, Gastro Media, gustos.ro, Horeca Romania, HRB Expert, InfoAliment, inoras.ro, jurnaldebucuresti.com, Diana Radulescu, metropotam.ro, Mujer, Papa bun, Pap Tot, ReplicaVedetelor.ro, Restograf, Retete ca la Mama, Retetele Marianei, Romania libera, Romania pozitiva, Senso TV, stiuunloc.ro, Timisoara Express, traditionalromanesc.ro, Vacante la tara, MTWebArt, Woman TV, WorldWide Romania.

Rețetele tradiționale din Muntenia au fost puse la dispoziția proiectului de Complex Drăgănești de Vedea, Mariana Robescu (blog Rețetele Marianei), Dolores Benezic (blog dolo.ro), Daimon Trattoria și Gelu Jilavu – Food Manager Traditii Culinare Romanesti.

Rețetele lunii decembrie au fost preparate la Daimon Trattoria si fotografiate de Diana Radulescu.

Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite pe blogul www.traditiiculinareromanesti.wordpress.com și pe pagina de Facebook http://www.facebook.com/TraditiiCulinareRomanesti .

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează