Renovăm o casă, construim Acasă pentru 10 comunități din sudul României

0

Aproape cinci milioane de români trăiesc în sărăcie. Printre persoanele cele mai vulnerabile se numără 1,85 milioane de romi, 1,4 milioane de copii (cu vârste cuprinse între 0 şi 17 ani) și peste 725.000 de persoane vârstnice. Potrivit unui raport al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), publicat în iulie 2015, unul din doi copii din mediul rural trăieşte în sărăcie, în condiții foarte grele.

casa din Francesti
În acest context, Fundația PACT în parteneriat cu Habitat for Humanity România au lansat campania Renovăm o casă, construim Acasă, prin care strâng fonduri și materiale de construcție pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire în zece comunități din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Vâlcea și Mehedinți.

Din fiecare comunitate, au fost alese cinci familii care trăiesc în condiții grele, în case de chirpici, fără ferestre sau uși și cu acoperișuri stricate. Singurele lor venituri sunt din ajutorul social de la primărie, colectare de fier vechi și zile de muncă în comunitate. Copiii nu au unde să își facă temele și din cauza situației de acasă renunță, adesea, să mai meargă la școală. Condiții decente de locuire vor însemna pentru ei șansa la un viitor mai bun.

Strângem bani și materiale de construcție pentru ca acești oameni să se simtă acasă în casele lor. Puteți face donații în contul: RO23BPOS70606197144RON06, deschis la Bancpost, titular Fundația PACT.

Până acum, au răspuns apelului nostru: SC NITELA IMPEX SRL, MITLIV, Fundația ANYA, SC STENOV, SC STENOV, SC AZALIS SRL, SC GROUP GABRIEL SA, SC GMB CAR SRL, SC VEST RURAL CONSTRUCT SRL.

Campania face parte din proiectul Acasă în Comunitatea TA, prin care ne dorim să promovăm oameni cu iniţiativă care produc o schimbare în bine în viața comunităților în care trăiesc: Burila Mică, Șimian și Eșelnița (Mehedinţi), Dăieşti, Frâncești (Vâlcea), Spanțov și Dorobanţu (Călăraşi), Găujani (Giurgiu), Valea Corbului (Argeş) și Vizureşti (Dâmboviţa). Pe parcursul proiectului, s-au format grupuri de inițiativă care produc schimbări sociale și economice în aceste comunităţi sărace din sudul României, cu accent pe reabilitarea şi utilizarea spaţiului individual şi comun ca resursă pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităţii.

”După doi ani de lucru în aceste comunități, oamenii din grupurile de inițiativa sunt pregătiți să învețe cum să mobilizeze resursele necesare pentru a repara casele celor mai nevoiași din comunitatea lor sau anumite obiective de interes comun. De asemenea, membrii grupurilor de inițiativă vor gestiona chiar ei resursele pe care reușesc să le strângă direct sau prin reprezentanții partenerilor și vor mobiliza comunitatea pentru a participa voluntar la reparații”, spune Mădălina Ene, director programe Fundația PACT.

Proiectul „Acasă în Comunitatea TA” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Mai multe detalii pe www.swiss-contribution.ro.

Despre noi

Fundaţia PACT – Parteneriat pentru Acţiune Comunitară şi Transformare- Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare- este activă în domeniul dezvoltării comunitare în 19 județe din sud-vestul, sudul și sud-estul țării. Credem că fiecare comunitate are curajul, încrederea și capacitatea de a avea un rol activ în a-și construi propriul viitor.

De peste 12 ani, echipa noastră sprijină oameni cu inițiativă din comunitățile mici din sudul României să construiască o viață mai bună pentru membrii lor, prin facilitare, instruire, consultanță și finanțare. Cetățenii din aceste comunități formează organizații comunitare care identifică și mobilizează resurse și acționează local pentru a rezolva probleme cu care se confruntă ei înșiși și concetățenii lor.

Mai multe detalii despre proiectele Fundației PACT se regăsesc pe www.fundatiapact.ro și www.facebook.com/FundatiaPACT.

Despre autor

avatar

Fundația PACT lucrează direct cu oamenii care trăiesc în zonele rurale şi oraşele mici din sudul României, pentru a crea structuri ale societăţii civile de tipul organizaţiilor comunitare, pe care le sprijină pentru a fi active, eficiente şi eficace, sustenabile şi vizibile în regiunea lor. Viziunea Fundației este ca un număr cât mai mare de oameni din mediul rural și mic urban să fie activi la nivel local, să găsească soluții pentru problemele cu care se confruntă comunitatea în care locuiesc, să contribuie direct la dezvoltarea economică și socială proprie și a localității de care aparțin. Astfel, prin programele și proiectele derulate, Fundația PACT identifică oamenii cu inițiativă din comunitățile din sudul României și îi sprijină cu resurse și informații pentru a dezvolta proiecte relevante în comunitățile lor.

Comentează