Reciclarea deşeurilor, o şansă pentru persoanele aflate în dificultate

0

Începând cu luna februarie 2012, Asociaţia Recolamp şi asociaţia Ateliere Fără Frontiere au încheiat un acord de cooperare în domeniul reciclării. Astfel, ca urmare a campaniei comune, cele peste 1.500 de companii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, care au protocol de colaborare şi predau deşeurile de surse de iluminat către Recolamp, au fost informate despre posibilitatea de a solicita Ateliere Fără Frontiere serviciul de ridicare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice.

Ateliere Fără Frontiere transformă calculatoarele pe care companiile trebuie să le caseze în locuri de muncă pentru persoane defavorizate şi în echipamente IT recondiţionate pentru donaţii către şcoli şi asociaţii din toata ţara. Astfel, companiile generatoare de deşeuri reciclează şi, în acelaşi timp, îi ajută pe cei care au nevoie!

La baza acestui parteneriat a stat, în primul rând, viziunea comună ca deşeurile pot fi reciclate în condiţii de siguranţă pentru mediu şi populaţie. Mai mult, reutilizarea resurselor folosite atât în producţia surselor de iluminat, cât şi a tehnologiei IT, reprezintă atât pentru Recolamp, cât şi pentru Ateliere Fără Frontiere, o motivaţie foarte importantă a întregii noastre activităţi” a declarat Roxana Şunică, Director Marketing Recolamp.

Suntem bucuroşi să iniţiem această nouă colaborare. Suntem convinţi că prin intermediul Recolamp un număr şi mai mare de companii vor fi informate de acum înainte de posibilitatea de a gestiona în mod responsabil DEEE. Noile cantităţi colectate vor reprezenta pentru noi oportunitatea de a oferi mai multe locuri de muncă persoanelor aflate în dificultate, ca parte a procesului lor de reintegrare socio-profesională” Raluca Ouriaghli, Director Executiv Ateliere Fără Frontiere.

Puteţi solicita Ateliere Fără Frontiere să ridice gratuit deşeurile de echipamente electrice şi electronice: Tel: 031/425 90 10, E-mail: colectare@atelierefarafrontiere.ro

Despre Ateliere Fără Frontiere

Ateliere Fără Frontiere este o asociaţie română non-profit de inserţie socio-profesională a cărei misiune este integrarea socio-profesională a persoanelor în mare dificultate, lupta împotriva risipei şi poluării prin recondiţionarea şi reciclarea echipamentelor IT uzate şi solidaritatea digitală prin donaţii de echipamente IT pentru proiecte educaţionale şi sociale. www.atelierefarafrontiere.ro

Despre Recolamp

Recolamp este organizaţia non-profit, autorizată de Ministerul Mediului şi Pădurilor să colecteze specializat deşeurile de surse de lumină şi să asigure reciclarea lor în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea populaţiei. Din septembrie 2007, când a fost fondată de Philips România, Osram România, GE Hungary ZRT şi Narva S.R.L., Asociaţia a preluat responsabilitatea de la alţi producători români, numărând în prezent 135 de participanţi. Recolamp a construit şi operează o infrastructură de colectare (vezi www.coltverde.ro) şi a investit, în egală măsură, în campanii de informare şi conştientizare destinate publicului larg. Pentru mai multe detalii privind activitatea şi rezultatele Recolamp, consultaţi – www.recolamp.ro.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează