Raku în Satul meșteșugurilor

0

Sâmbătă, 17 septembrie, de la orele 19.30, Satul meşteşugurilor din Comana se deschide din nou către arta şi tradiţia japoneză, găzduind un nou eveniment de ceramică Raku!

cover-event-01

Raku este o tehnică fascinantă de prelucrare a ceramicii. Urmele ei ne întorc departe în timp, în Japonia secolului al XVI-lea, însă această artă, transmisă din generaţie în generaţie, uimeşte şi în prezent prin forţă şi simplitate. Ea este în continuare practicată de meșteșugarii niponi, dar şi de artiști ceramiști europeni, datorită procesului spectaculos de creație și a efectelor surprinzătoare de culoare.

În cadrul evenimentului găzduit de Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor, un loc aparte ce actualizează valori esenţiale, parte din istoria culturală universală , dorim să readucem în atenție obiectul primordial de la care s-a pornit în tehnica Raku – bolul de ceai, oferindu-i însă un statut de piesă de artă.

Demonstraţia va începe la 19:30, iar evenimentul va culmina în jurul orelor 21:30 cu deschiderea cuptorului, când se vor scoate obiectele incandescente, urmând descoperirea efectelor de culoare, care nu pot fi în întregime prevăzute nici măcar de artist!

Taxa de participare la demonstraţia de Raku este de 50 de lei. Dacă aţi plătit deja biletul de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor, taxa de participare la eveniment va fi de 40 de lei. La cerere, participanţii vor putea decora un vas dintre cele pregătite pentru ardere, urmând să îl ia după răcire (în jurul orelor 22:30). Decorarea vasului va avea loc înainte de eveniment, în cursul zilei de sâmbătă, 17 septembrie, până la orele 18. Costul unui astfel de vas este de 150 de lei. Pentru că numărul vaselor ce pot fi astfel personalizate este limitat, vă recomandăm să rezervaţi vasul dumneavoastră cât mai repede scriindu-ne pe adresa echipa@moaradehartie.ro sau folosind numărul nostru de telefon: 0723 266 262.

Evenimentul este coordonat de Ciprian Ariciu, artist plastic, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte – secţia de Ceramică a departamentului de Arte Decorative şi Design, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, cu experienţă de lucru  în Japonia, în atelierele Kanayama din Goshogawara.

  • DATA EVENIMENT: 17.09.2016
  • PREŢ: 50 lei
  • GAZDĂ: Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor

Despre autor

avatar

Moara de hârtie este o poveste de viață, creată să aducă bucurie. O simplă idee a dus la construcția unui atelier-muzeu dedicat cuvântului scris, la înființarea unei Asociații care promovează meșteșugurile creative și la câteva proiecte educative și sociale. Din august 2011 până în prezent, aproximativ 4000 de adulţi şi copii au participat la atelierele şi evenimentele organizate de noi. Vă așteptăm si pe voi, cu bucurie, să descoperiți Moara de hârtie de la Comana! Mai multe informații găsiți pe: www.moaradehartie.ro

Comentează