Proiectul Suport+, pentru instruirea unor pacienţi seropozitivi prin metoda “educaţiei între egali”

0

De Ziua Internaţională HIV/SIDA, GSK susţine lansarea, în premieră în România, a proiectului Suport+, pentru instruirea unor pacienţi seropozitivi prin metoda “educaţiei între egali”

6 pacienţi seropozitivi sunt instruiţi şi angajaţi pentru a oferi sprijin pacienţilor cu HIV/SIDA în direcţia identificării problemelor cu care aceştia se confruntă şi care le afectează aderenţa la tratament;
Suportul oferit pacienţilor va fi furnizat prin metoda educaţiei între egali (peer suport), în cadrul a 3 centre regionale HIV/SIDA – Bucureşti, Constanţa şi Iaşi, o premieră pentru România;

În ţara noastră trăiesc în prezent peste 11.500 de persoane diagnosticate cu infecţia HIV. O mare parte dintre aceste persoane fac parte din generaţia de copii infectaţi în perioada 1988-1990 în sistemul sanitar.

 

De 1 decembrie, Ziua Internaţională de Luptă Împotriva HIV/SIDA, GSK susţine lansarea proiectului realizat de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA din România (UNOPA) de pregătire a unui număr de 6 pacienţi seropozitivi instruiţi şi angajaţi pentru a le oferi sprijin pacienţilor cu HIV/SIDA din România pentru identificarea problemelor cu care aceştia se confruntă.

Discuţiile vor viza noţiuni de management al bolii şi suport emoţional pentru a face faţă mai bine afecţiunii cu care se confrunta.

Proiectul pilot, ce poarta numele Suport+, se va desfăşura pentru o perioadă de şase luni şi va asigura ajutor pacienţilor prin metoda educaţiei între egali (peer support), în cadrul a 3 centre regionale HIV/SIDA – Bucureşti (Institutul “Prof. Dr. Matei Balş”), Constanţa şi Iaşi. Proiectul reprezintă o noutate absolută pentru ţara noastră; astfel de proiecte se desfăşoară cu succes în multe dintre ţările Europei de Vest, în special în Marea Britanie.

În România, HIV/SIDA îi afectează în special pe tineri: 1 român din 2 care trăieşte cu această maladie are cel mult 24 de ani, potrivit statisticilor realizate de Institutul „Prof. Dr. Matei Balş”. Mai mult decât atât, aproximativ 65% dintre românii afectaţi de HIV/SIDA au devenit seropozitivi fără vina lor, în copilărie, prin infecţii contactate în cadrul sistemului sanitar în perioada 1988 – 1990[i], şi se află în tratament antiretroviral de peste 10 ani.

“Perioada lungă de tratament şi perioada lungă de luptă cu boala le fac pe aceste persone vulnerabile şi cu nevoie de sprijin şi susţinere continuă, pentru a se asigura succesul în lupta cu virusul HIV. În ultimii ani se constată o creştere alarmantă a numărului de persoane seropozitive care au probleme în aderenţa la tratament şi ajung în eşec terapeutic, aderenţa fiind afectată de o serie de mulţi factori cum ar fi suportul psihologic, accesul la serviciile medicale, protecţia socială, informaţiile şi înţelegerea modului cum functionează tratamentul antiretroviral. De aici şi nevoia continuă de susţinere pentru pacienţii cu HIV/SIDA”, a spus Iulian Petre, Directorul Executiv al UNOPA.

GSK are o experienţă de aproape 30 de ani în cercetarea şi dezvoltarea de tratamente antiretrovirale, AZT, moleculă dezvoltată de GSK, fiind chiar primul medicament înregistrat în lume pentru tratamentul infecţiei cu HIV (în 1987). De atunci, datorită inovaţiilor medicale, pacienţilor infectaţi cu HIV pot să aibă o viaţă normală – să aibă un loc de muncă, să îşi întemeieze familii şi să ducă o viaţă socială obişnuită. Iar pentru a intensifica eforturile de dezvoltare de noi molecule ce pot îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor şi realizarea unor parteneriate valoroase cu comunitatea HIV, GSK a înfiinţat, împreună cu Pfizer, în 2009, compania ViiV Healthcare, o companie dedicată exclusiv ariei terapeutice HIV.

Eforturilor GSK din zona ştiinţifică li se adaugă cele de susţinere a pacienţilor prin colaborarea cu asociaţiile de pacienţi (Patient Advocacy). Printre programele derulate de GSK alături de UNOPA pentru susţinerea persoanelor afectate de acest virus se numără www.iamademana.ro şi www.viatacuhiv.ro, prin care ne propunem să oferim susţinere pacienţilor seropozitivi în lupta lor de zi cu zi cu HIV.

Pentru a atrage atenţia asupra dramei trăite de tinerii români infectaţi cu HIV si pentru a-i incuraja să continue lupta cu HIV şi implicit lupta pentru o viaţă normală, site-ul www.iamademana.ro este activ pe tot parcursul anului şi oricine îşi poate arăta sprijinul printr-un simplu click de susţinere, scriind un mesaj de încurajare a pacienţilor sau îndemnându-şi prietenii să îl acceseze şi să-şi arate sprijinul. Mesajele de susţinere vor ajunge chiar la tinerii care se luptă cu aceasta boala. Sprijinul simbolic poate fi oferit, de asemenea, pe pagina de Facebook sau pe contul de Twitter ale organizaţiei.

 

Despre HIV/ SIDA:

  • Lupta impotriva răspândirii HIV/SIDA şi a prejudecăţilor cu care se confruntă persoanele seropozitive este marcată la nivel internaţional pe 1 decembrie. Aceasta dată este marcată în toata lumea de acţiuni menite să atraga atenţia asupra maladiei şi să militeze pentru drepturile victimelor sale. Recunoaşterea oficială şi prima celebrare a acestei zile a avut loc în 1988 în urma eforturilor depuse de doi membri ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, James W. Bunn şi Thomas Netter.
  • HIV este virusul care duce la apariţia SIDA şi reprezintă acronimul denumirii Virusul Imunodeficientei Umane. Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV) este un agent patogen care atacă iniţial celulele din sistemul imunitar, o anumită categorie de celule albe numite limfocite T4. Virusul se multiplică în interiorul acestora şi le distruge, scăzând astfel apărarea naturală a organismului împotriva infecţiilor şi a bolilor.
  • Stadiul SIDA (acronimul denumirii Sindromul Imunodeficienţei Dobândite) apare când starea generală a pacientului infectat cu HIV se agravează evident şi progresiv, când apar infecţii oportuniste, cancere, encefalopatie HIV sau asa numitul „wasting syndrome” (ce consta în scădere ponderală marcata şi de oboseală extremă).
  • Caile de transmitere a infecţiei HIV sunt relaţiile sexuale neprotejate cu o persoana infectată, utilizarea aceluiaşi ac de seringă cu o persoana infectată, transmiterea de la mama infectată la nou-născut, prin contact rană pe rană, prin transfuzii de sange (tot mai rar pentru că, în prezent, sângele este acum testat şi relativ sigur).

GSK – una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al cărei portofoliu are la bază o substanţială activitate de cercetare şi dezvoltare. GSK se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, ajutându-i să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult. În România, obiectivul nostru este să contribuim la creşterea speranţei de viaţă a românilor (a doua cea mai scazută din Uniunea Europeană), precum şi la creşterea calităţii vieţii acestora. Pentru mai multe informaţii accesaţi www.gsk.ro

Uniunea Nationala a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) – este singura federaţie neguvernamentală din România formată din organizaţii ale persoanelor afectate de HIV/ SIDA, axata pe advocacy pentru promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor infectate şi afectate de HIV/ SIDA din România. Din iunie 2000 şi până în prezent, UNOPA a apărat şi promovat drepturile a mii de copii, tineri şi adulţi infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA, precum şi drepturile familiilor lor.

Ii sustinem pe pacientii cu HIVSIDA

 


[i] Potrivit studiului „Statistica HIV/ SIDA in Romania la 30 iunie 2011” realizat in luna iunie 2011 de Institutul National de Boli Infectioase „Matei Bals”.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează