Program de leadership pentru tineri jurişti români, Leaders for Justice

0

Program de leadership pentru tineri jurişti români

Ediţia a treia – 2012

Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer lansează apelul la candidaturi pentru cea de-a treia ediţie a programului de leadership pentru tineri jurişti români – Lideri pentru Justiţie (Leaders for Justice).

Programul este deschis studenţilor la drept (aflaţi în ultimul an de studiu), masteranzilor, doctoranzilor sau tinerilor jurişti aflaţi în primii trei ani de carieră. Trimiteţi candidatura în limba engleză la adresa corina.rebegea@kas.de până la data de 23 Octombrie, ora 23:59.

Vor fi selectaţi 20 de tineri cu potenţial de lideri!

Candidatura trebuie să conţină:

-un CV

-o scrisoare de motivaţie de o pagină

-eseu de maxim două pagini pe tema : “My first 90 days as Romanian Minister of Justice” care să răspundă la următoarele întrebări: ce intenţionez să fac? cine va face parte din echipa mea? cum îmi voi atinge obiectivele?

Toate aceste documente trebuie redactate în limba engleză, Times New Roman 12.

Procesul de selecţie va consta din 3 etape:

  • preselectarea aplicaţiilor scrise
  • interviuri cu candidaţii preselectaţi (14 – 25 Noiembrie 2011)
  • assesment center (Decembrie 2011)

Atât candidaţii selectaţi, cât şi cei respinşi vor fi informaţi prin e-mail pâna la data de 16 Decembrie.

Comunicarea rezultatului final: 16 Decembrie 2011

Sesiunile de training: Februarie – Iunie 2012

Scurtă descriere a programului

  • Scopul principal al programului îl reprezintă formarea unui grup de tineri motivaţi care să înţeleagă importanţa valorilor şi a integrităţii şi care să fie pregătiţi pentru promovarea principiilor statului de drept şi a întăririi acestora prin intermediul muncii lor.
  • Obiectivele acestui program sunt instruirea unor tineri jurişti talentaţi în a deveni adevăraţi lideri în domeniul lor, înzestrarea acestora cu abilităţi esenţiale de leadership, management, precum şi cu informaţii de substanţă cu privire la principiile democraţiei, ale statului de drept, ale justiţiei în general şi nu în ultimul rând cu cele de etică profesională. Tinerii selecţionaţi vor fi implicaţi în proiecte individuale şi de grup pentru a avea o înţelegere practică asupra a ceea ce înseamnă să fii un adevărat lider.
  • Grupul ţintă al acestui program este constituit din 20 de studenţi la drept aflaţi în ultimul an de studii, masteranzi, doctoranzi sau absolvenţi de studii juridice aflaţi în primii doi ani de carieră profesională, care dau dovadă de potenţial de lideri. Tinerii selecţionaţi, provenind de pe întreg teritoriul României şi din toate domeniile vieţii juridice, trebuie să fie motivaţi şi să-şi asume un rol proactiv în evoluţia sistemului juridic şi socio-politic din România.
  • Activităţile cuprinse în acest proiect vizează trei componente majore: abilităţile de leadership; înţelegerea mecanismelor din sistemul de justiţie şi interacţiunea cu personalităţi din domeniu; simularea unor procese decizionale concrete din sistemul de justiţie.
  • Rezultatul acestui program de leadership va consta în instruirea susţinută a celor 20 de tineri jurişti şi crearea unei reţele naţionale de tineri profesionişti în domeniu şi contribuţia la întărirea organizaţiilor juridice din societatea civilă. Ne dorim ca prin participarea la acest program studenţii să-şi modifice atitudinile şi conduita, să-şi dezvolte aptitudinile de lideri, dar si capacităţile şi modalităţile de acţiune şi să devină astfel adevăraţi agenţi ai schimbării.

 

Ce presupune Lideri pentru Justiţie 2012?

  • şase sesiuni de training dedicate dezvoltării abilităţilor de lideri:
  1. Viziune şi creativitate (februarie, Sibiel)
  2. Cum să lucrezi în echipă şi să conduci o echipă. Povestea lui Eu vs. Noi (martie, Sinaia)
  3. Arta de a lua decizii şi managementul schimbării (aprilie, Brasov)
  4. Managementul proiectelor. Uneltele care fac diferenţa (mai, Predeal)
  5. Abilităţi de comunicare. Cum să spui şi să scrii mai bine (mai, Brasov)
  6. Evaluare şi feedback. Ce mai trebuie să ştii ca să devii un bun lider (iunie, Cadenabbia, Italia)
  • Vizită de studiu de o săptămâna la Berlin (octombrie)
  • Întâlniri cu decidenţi şi personalităţi marcante din sistemul de justiţie
  • Implementarea unui proiect de grup
  • Participare la reţeaua de absolvenţi ai programului: ai posibilitatea să te inscrii şi să contribui activ în proiectele Asociaţiei LIDERJUST!

Participanţii îşi vor acoperi transportul pentru cele 5 sesiuni de training ce vor avea loc în ţară. Toate celelalte costuri de organizare a sesiunilor de training, cazare, masă şi transport în străinătate vor fi acoperite de Fundaţiei Konrad Adenauer, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est

Intră pe pagina noastră la adresa www.kas.de/leadership, împrieteneşte-te cu noi pe Facebook www.facebook.com/leadersforjustice şi fii la curent cu ultimele noutăţi!

Aşteptăm candidatura ta!


Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează