Prima ediție a caravanei “9 luni cu zero alcool” a ajuns în patru comunitati din județul Buzău

0

#9cu0

Ursus Breweries și Asociația Mame pentru Mame au dat startul în luna septembrie caravanei “9 luni cu zero alcool”, ediție pilot în județul Buzău, aceasta ajungând în patru comunități locale din: Râmnicu Sărat, Pogoanele, Gherăseni și Nehoiu.

9 luni cu zero alcool

Ursus Breweries în parteneriat cu Asociația Mame pentru Mame și cu sprijinul autorităților locale au organizat în cele patru localități o serie de întâlniri în care viitorii părinți au discutat cu Dana Rogoz, ambasadoarea campaniei “9 luni cu zero alcool”, Ana Măiță, președinta Asociației Mame pentru Mame, alături de câte un medic specialist din fiecare localitate, despre riscurile la care este expus fătul dacă se consumă alcool în timpul sarcinii. Participanții din fiecare localitate au primit cu interes informațiile oferite de cei trei vorbitori și 97% ar recomanda unei persoane cunoscute să participe la un seminar similar.

În luna iulie – luna națională de informare cu privire la consumul de alcool, a fost lansat materialul de informare Zero alcool în timpul sarcinii distribuit în toată țara. Campania de informare a continuat și cu ocazia Zilei Internaționale a conștientizării Problematicii Spectrului Tulburărilor Alcoolice Fetale, sărbătorită în data de 9 septembrie, dar și în următoarele luni prin declinări specifice pentru mediul offline și online.

Obiectivul campaniei este de informare și schimbare a percepției greșite conform căreia o cantitate mică de alcool consumat ocazional, în timpul sarcinii, nu dăunează mamei sau fătului*.

Această caravană a fost o mare bucurie pentru mine, mai ales că se leagă de cel mai drag „rol” al meu de până acum, adica cel de mamă. Iar entuziasmul cu care am fost primiți în fiecare oraș a dovedit o dată în plus necesitatea acestei campanii de informare. Eu am ales să duc o sarcină cu zero alcool consumat și le-am povestit tuturor despre motivele care au stat în spatele acestei decizii. M-aș bucura enorm să știu că exemplul meu ar influența chiar și o singură mama să adopte același regim sănătos pe durata cele 9 luni, care exclude alcoolul. Sunt curioasă și emoționată deopotrivă să aflu rezultatele acestei campanii. Eu am ales o sarcină cu zero alcool și sper să fi adus împreună cu întreaga echipă, în orașele vizitate, informațiile necesare care să motiveze femeile să aleagă zero alcool pe durata celor nouă luni, declară Dana Rogoz, ambasadoarea campaniei „9 luni cu zero alcool”.

Astfel, Ursus Breweries continuă prima campanie de informare din România despre riscurile consumului de alcool în timpul sarcinii prin ediția pilot a caravanei “9 luni cu zero alcool” în județul Buzău.

„Mesajul campaniei 9cu0 este corect, ușor de înțeles și ușor de comunicat mai departe de persoanele care au venit la întâlnirile noastre din Buzău. Am avut plăcerea să cunosc oameni din comunitate care au mobilizat gravidele și mamele pentru a ne asculta mesajul despre responsabilitatea care vine odată cu decizia de a aduce un copil pe lume și despre cât de important este să alegem să nu ne expunem copiii nenăscuți la teribilele riscuri ce vin cu consumul oricărei cantități de alcool în sarcină. Sper ca toate persoanele care ne-au ascultat să respecte această recomandare și, mai mult, să devină ambasadori ai campaniei oferind acest sfat bun și altor gravide din cercul lor”, declară Ana Măiță, președinte Asociația Mame pentru Mame.

Cele patru întâlniri au fost organizate cu sprijinul partenerilor locali din Râmnicu Sărat, Pogoanele, Gherăseni și Nehoiu.

 

FINAL

 

Despre Ursus Breweries:

Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Mărcile Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Redd’s, Stejar, Azuga, Pilsner Urquell, Miller Genuine Draft și St. Stefanus.

SABMiller plc este una dintre cele mai mari companii producătoare de bere din lume, cu participații în societăți producătoare de bere sau acorduri de distribuţie pe 6 continente. Mărcile Grupului includ beri premium internaționale cum ar fi Grolsch, Miller Genuine Draft, Peroni Nastro Azzurro și Pilsner Urquell, dar și o gamă excepţională de mărci locale cu poziții de lider, precum Aguila (Columbia), Castle (Africa de Sud), Miller Lite (SUA), Snow (China), Victor Bitter (Australia) și Tyskie (Polonia). SABMiller plc este, de asemenea, una dintre cele mai mari companii din lume care îmbuteliază produse Coca-Cola. Pentru mai multe informații despre Ursus Breweries și programele sale, vă rugăm să vizitați: www.ursus-breweries.ro și www.desprealcool.ro.

 

 

*Conform unui studiu pilot realizat de Cult Market Research, cu sprijinul Ursus Breweries,  în perioada iulie – august 2015, în județul Buzău, una dintre cele cinci comunități locale în care compania este prezentă, arăta că exista o percepție greșită despre consumul de alcool în timpul sarcinii. Astfel, peste un sfert dintre femeile intervievate considerau că o cantitate mică de alcool consumat ocazional, în timpul sarcinii, nu dăunează mamei sau fătului. Studiul pilot a fost organizat pe un eșantion de 800 de femei cu vârsta între 18 și 40 de ani, rezidente în județul Buzău.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează