Ploieștenii învață cum să-şi controleze mai bine cheltuielile

0

Eusebiu Burcaș, cel mai cunoscut consultant de finanțe personale din România, a susținut astăzi, la Ploiești, două seminarii de educație financiară și antreprenorială la care au participat peste 300 de persoane. Seminariile au fost oferite gratuit cu susținerea companiei de credite de consum Provident Financial România.

Potrivit unui sondaj realizat la cererea Provident, în toamna anului trecut, pe un eșantion de 2.028 de respondenți la nivel național, peste 65% dintre clienții instituțiilor financiare nebancare din România spun că sunt mai prudenți cu cheltuielile lor zilnice comparativ cu anul trecut. În acest context, seminariile vin în sprijinul acestora, ajutându-i să înţeleagă mai bine cum să-şi gestioneze bugetul şi cum să economisească mai mult.

„Continuăm la Ploiești seria de seminarii pe tema educației financiare, prin care încercăm să răspundem preocupărilor cu care se confruntă clienții noștri și membrii comunităților pe care le deservim. În condițiile unui context economic incert și a creșterii îngrijorării referitoare la costurile traiului cotidian, educația financiară și creditarea responsabilă trebuie să fie, mai mult ca oricând, prioritatea tuturor instituțiilor financiare”, a declarat Ivo Kalik, directorul general al Provident Financial România.

Participanții la cele două sesiuni au putut afla, printre altele, care sunt deciziile care le afectează finanţele personale, cum să-şi construiască şi să aplice un plan de dezvoltare financiară şi cum să aleagă cele mai potrivite soluţii de investiţii.

Educaţia financiară le asigură oamenilor puterea de a-şi înţelege relaţia cu banii şi mecanismele în funcţie de care banii funcţionează. Nu este suficient doar să ne dorim mai mulţi bani, trebuie să şi acţionăm în direcţia obţinerii şi gestionării lor eficiente. După aceste seminarii, sper că participanţii au înţeles de ce au nevoie de un buget personal, cum pot câştiga mai mulţi bani şi ce scenarii financiare pot urma în viaţă„, a declarat Eusebiu Burcaş.

 

Evenimentul de astăzi face parte dintr-o serie de seminarii inițiată de Provident, în 2012, împreună cu partenerii săi pe care compania își propune ca, în 2013, să îl aducă gratuit în cel puțin trei orașe noi, municipiul prahovean fiind cel de-al doilea din această listă, după ce, în primăvara, caravana de educație financiară a poposit la Iași.

 

Despre Provident Financial România

Provident Financial România este o instituție financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României și este parte a grupului britanic IPF, care are 2,5 milioane de clienţi în cinci ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF este al doilea cel mai mare angajator britanic din Europa Centrală și de Est și este una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

 

În cei 6 ani de prezență pe piața locală, compania a investit în România peste 160 de milioane de euro, din care peste 600.000 de euro în programe de responsabilitate socială. Provident are acum peste 750 de angajați și colaborează cu peste 3.900 de agenți independenți în peste 60 de orașe din întreaga țară

(www.provident.ro).

 

 

 

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează