Peste 800 de haiduci și domnițe dau curs aventurii pe 2 roți la Moara Vlăsiei

0

Cicliștii se vor întrece pe 25 septembrie la competiția Haiduci și Domnițe, marca Riders Club 

Povestea de toamnă la concursul de ciclism Haiduci și Domnițe, organizat de Riders Club, se va scrie în 25 septembrie 2016, în timp ce sutele de rideri vor lua startul aventurii MTB pe traseele desenate pe cărările umbroase ale pădurii Surlari, în porțiunile deschise de câmpie, potecile unduioase de pe malul lacului Moara Vlăsiei și se vor bucura de natura încă verde, ce se colorează ușor, ușor în nuanțele calde ale toamnei. 

riders-club_haiduci-si-domnite_foto-1_daniel-mandache

Voinicii rideri și curajoasele domnițe au la dispoziție trei trasee pe care le pot străbate călare în șa și gonind pe două roți:  Scurt – 17 km, pentru începători și cursele Family, respectiv participanți care au împlinit vârsta de minim de 5 ani; Standard – 30 km, pentru riderii cu experiență care vor să își testeze rezistența; Epic – 60 km, pentru cei mai antrenați în cursele lungi de MTB. Traseele croite de echipa MPG împreună cu multiplul campion Răzvan Jugănaru sunt condimentate cu toate elementele unei povești cicliste deosebite în natură: cățărari prin inima labirinturilor de copaci, sprinturi pe adevărate rute forestiere, întrevederi liniștitoare cu iazurile de la marginea pădurii, oferind una dintre cele mai spectaculoase rute din calendarul de evenimente al Riders Club. 

La startul evenimentului Haiduci și Domnițe, susținut de Gatorade, se vor alinia peste 800 de concurenți, de toate vârstele, dornici să aibă parte de această experiență frumoasă și să admire superbul peisaj de toamnă. La ora 09:00, vor pleca în curse riderii înscriși pe traseul Scurt, respectiv copiii ce iau parte la cursele Family, cu vârste între 5 și 12 ani, dar și adulții aflați la prima experiență sportivă de acest fel. Cei mai mulți cicliști se vor întrece pe traseul Standard, iar cei mai bravi și și mai căliți în concursurile MTB vor merge pe tarseul Epic, pentru toți aceștia startul urmând să se dea în valuri la ora 11:30.

Sunt invitați să ia parte la eveniment toți amatorii de mișcare pentru a se bucura de atmosfera specială din zona de Start/Finish, de beneficiile oferite de MPG și de super aventura în natură, ultima zi de înscriere în competiția Haiduci și Domnițe fiind joi, 22 septembrie, și se face exclusiv online pe pagina concursului de pe www.ridersclub.ro.

Ediția a 4-a a evenimentului Haiduci și Domnițe, din calendarul 2016 al Riders Club, coordonat de MPG, este susținută de Gatorade și de CIUC Natur Radler, partenerul oficial al sistemului de ciclism,  alături de sponsorii oficiali BOSCH, Ghost, Barilla, Wim Bosman, BCR și de partenerul tehnic AmBike – Ambulanța de biciclete. Sponsorii competiției sunt Roua Munților, Carrefour, iNES Group, GoldNutrition, Toortizi, Alfers, Whirlpool, Nomasvello, Gustare Nevinovată și Luca Way. Concursul beneficiază de suportul partenerilor FreeRider.ro, URBAN SA, ProENERG, Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență, Brigada de Voluntari, Romsilva și Registrul de Biciclete.

Susțin competițiile de ciclism Riders Club și ne ajută să comunicăm și să vă informăm în permanență Kiss FM, partenerul media oficial al sistemului de ciclism, partenerul de recrutare eJobs, alături de partenerii media principali INGA Media, Libertatea și de partenerii media: Comunicatedepresa.ro, Biciclistul, Orasulm.eu, România Pozitivă, Sportlocal.ro, IReporter, Edu-news.ro, SportPici, Bike Events, Insport, Sports Planner, Bike FM, blogul 188bmp.com și agenția de blogeri Kooperativa 2.0.

Vă așteptam la start cu poftă mare de pedalat și de aventura la Moara Vlăsiei! 

***

Program Haiduci și Domnițe, Moara Vlăsiei – 25 septembrie 2016:

  • 07.30: Deschiderea ridicării pachetelor de participare, pentru riderii cu reședința în afara Bucureștiului
  • 08.30: Închiderea ridicării pachetelor de participare pentru concurenții înscriși pe traseul Scurt
  • 08.45: Ședința tehnică pentru concurenții înscriși pe traseul Scurt
  • 09.00: Start pentru concurenții înscriși pe traseul Scurt
  • 10.30: Închiderea ridicării pachetelor de participare
  • 11.15: Ședința tehnică pentru concurenții înscriși pe traseele Standard și Epic
  • 11.30: Start în valuri pentru concurenții înscriși pe traseele Standard și Epic
  • 12.00: Festivitatea de premiere pentru cursele de copii
  • 14.30: Timp limită de intrare în ultima tură pentru concurenții înscriși pe traseul Epic
  • 15.00: Timp limită de parcurgere a traseului Standard
  • 15.30: Festivitatea de premiere
  • 16.00: Tombolă

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează