Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Peste 1000 de vizite și 300 de evaluări ale consumului de alcool la Cortul de Chill de la Padina Fest, dezvoltat de Ciuc® și ALIAT

0

Peste 1000 de participanți la Padina Fest 2014 au vizitat Cortul de Chill ALIAT, parte a programului de reducere a efectelor negative asociate consumului abuziv de alcool (Harm Reduction), dezvoltat de Ciuc® și ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor).

Programul de Harm Reduction în spații recreaționale este singurul de acest fel din România și vine cu o abordare diferită, prin punerea în aplicare a  unor intervenţii specializate chiar la punctul de consum. Aflat la a doua ediție, acesta încurajează consumatorii să se distreze altfel și să se bucure de viață alegând să consume alcool cu moderație.

Cortul de Chill (1)

Timp de cinci zile, în perioada 23-27 iulie, Ciuc® și ALIAT au invitat participanții la Padina Fest, la Cortul de Chill ALIAT, unde au discutat și au aflat mai multe despre consumul responsabil de alcool în momentele de distracție. Cortul de Chill ALIAT a atras participanții de la Padina Fest prin atmosfera relaxantă, terapie prin activități interactive și educaționale precum pictură, tras cu arcul, baseball, badminton, petanque sau NFS cu ochelarii Fatal Glasses (cu ajutorul cărora se creează starea de ebrietate). Întregul program de Harm Reduction desfășurat de Ciuc® și ALIAT a susținut importanța consumului moderat de alcool prin sloganul ”Muzica se mixează bine, băuturile nu!”.

Rezultatele celor cinci zile la Cortul de Chill ALIAT

  • Peste 1000 de vizite la Cortul de Chill ALIAT
  • 300 de participanți la festival și-au evaluat consumul de alcool, completând testul AUDIT, recomandat de Organizația Mondială a Sănătății
  • Peste  80 de ore de consiliere medicală și psihologică gratuită oferite de specialiștii ALIAT

Inițiativa Harm Reduction în spații recreaționale este parte a programului Alcohelp, dezvoltat de ALIAT cu susținerea Heineken România.

Despre Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT)

ALIAT este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit, o asociaţie de profesionişti în sănătate mintală (psihiatri, psihologi, asistenţi sociali), fondată în 1993, care desfășoară activităţi în domeniul prevenirii şi tratamentului problemelor legate de consumul de alcool. În prezent, în ALIAT lucrează peste 20 de specialişti angrenaţi în diverse proiecte de prevenire şi tratament ale abuzului şi dependenţei de substanţe.

Despre HEINEKEN România

Parteneriatul dintre HEINEKEN România și ALIAT face parte din Agenda de Sustenabilitate‚ Brewing a Better Future’. Aceasta reprezintă angajamentul pe termen lung al companiei pentru a avea o contribuție pozitivă asupra mediului înconjurător, al societății și al comunităților în care HEINEKEN își desfășoară activitatea. HEINEKEN este cel mai mare producător de bere din Europa şi ocupă locul 3 în lume în ceea ce priveşte volumele. HEINEKEN România face parte din Grupul HEINEKEN şi deţine cel mai diversificat portofoliu de mărci care acoperă toate segmentele pieţei de bere din România: Heineken®, Ciuc®, Ciuc Natur Radler®, Silva®, Silva Dark®, Golden Brau®, Neumarkt®, Bucegi®, Desperados® (import), Affligem (import), Edelweiss® (import), Zipfer® (import), Amstel® (import), Birra Moretti® (import), Krusovice® (import), Foster’s® (import), cidru Strongbow® (import), Sol® (import), Gösser®, Schlossgold®(import), Gambrinus®, Harghita® și Haţegana®. HEINEKEN România are patru fabrici de bere în Craiova, Constanța, Miercurea Ciuc și Târgu Mureș și peste 1.100 de angajați.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are aproape 20 de ani de experiență ca trainer pentru circa 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Future Makers, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum, “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.