Personaje de carton Tetra Pak au invadat Gara de Nord

0

Gara de Nord a prins viață cu ajutorul personajelor Tetra Pak  realizate de studenți de la UNarte din carton și materiale obținute în urma reciclării ambalajelor de lapte și suc colectate la finele anului trecut. Acestea întâmpină și amuză călătorii la casele de bilete de bilete de la clasa a 2-a și îi îndeamnă să colecteze selectiv.

 

“Mesajul nostru și al tuturor celor implicați în campanie este: Colectați selectiv, astfel veți proteja mediul și economisi resurse. Și nu ne referim doar la ambalajele noastre de lapte și suc, ci la tot ce poate fi colectat și apoi reciclat: carton, hârtie, plastic, sticlă, metal. Este un gest simplu, dar care contează foarte mult. Ambalajele noastre conțin peste 70% carton, care se poate refolosi de până la 8 ori pentru obținerea altor obiecte precum hârtie, șervețele, cutii de cadou, de încălțăminte sau pentru electrocasnice; din polietilenă și aluminiu se obțin alte obiecte precum pixuri, ghivece, suporturi de birou, USB.

Le muțumim tuturor celor care au răspuns apelului nostru și au colectat  cutiile de lapte și suc pentru decorarea Gării de Nord, dar și studenților și cadrelor didactice care transmit mesajele noastre într-un mod inedit, prin jocul personajelor”, a declarat Cristina Dumitru, Manager de Comunicare Tetra Pak Europa de Sud-est.

Personaje Tetra Pak ansamblu

Campania de informare şi colectare selectivă a ambalajelor de carton de lactate şi sucuri a fost organizată de Tetra Pak®, cu susţinerea Carrefour România în perioda noiembrie – decembrie 2012 și a fost promovată de ambasadorii Răzvan Simion și Dani Oțil. Câteva mii de bucureșteni au răspuns apelului de a aduce ambalaje la containerele albastre interactive și au participat la atelierele organizate și galeriile Carrefour. Ambalajele colectate au fost reciclate și o parte din materialele obținute au fost folosite la realizarea personajelor de cărte studenții de la UNarte.

“Ne bucurăm să contribuim la acest proiect cu o viziune artistică asupra reciclării. Personajele noastre Tetra Pak comunică prin jocul lor faptul că protejarea mediului poate fi integrată într-un mod simplu în viața noastră de zi cu zi și ne aduce nenumărate beneficii. O cutie de carton reciclată dă naștere altor obiecte și astfel contribuie la echilibrul naturii, deoarece cartonul poate fi reciclat de până la opt ori. În compoziția noastră avem un joc în care fata îi aruncă băiatului o cutie care se transformă în alte obiecte, inclusiv elemente de mediu, precum flori, animale, dar și obiecte utile. Cel de-al treilea personaj, se bucură de natură și face skating pe o rampă realizată din materiale obținute în urma reciclării ambalajelor colectate la sfârșitul anului trecut.

Personajele au siluete de cutii Tetra Pak și sunt desenate și apoi pictate pe carton. Jocul are și spectatori reprezentați de personaje cu care călătorii se pot fotografia. Am folosit preponderent ambalaje și materiale obținute în urma reciclării ambalajelor de lapte și suc”, declară asistent universitar dr. Ioana Ciocan.

Studenţii de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi-au transpus creativitatea şi au creat personaje care, pe lângă faptul că sunt amuzante, transmit legătura strânsă cu natura și mesajul principal al campaniei – prin reciclare ambalajele de carton se transformă, iar mediul este protejat.

“Atunci când vezi o lucrare făcută de un grup de studenţi, încerci să-ţi imaginezi dinamica echipei. Grupul nostru de studenţi la UNarte funcţionează exact cum te-ai aştepta: lucreazăm împreună, schimbăm culorile de multe ori, ne contrazicem asupra compoziției, facem pauze lungi și dese, ne apucăm din nou de lucru… Și lucrăm mult şi din ce în ce mai mult când se apropie deadline-ul. Cel mai important lucru este că am reușit să rămânem prieteni şi după deadline. Pentru că aşa funcţionăm. Şi când ne-am aşezat la laptop ca să scriem acest text separat, am ajuns să-l scriem împreună”, ne-au mărturisit studenții participanți în proiect.

Personaje detalii

——-

Tetra Pak și reciclarea

Ambalajele Tetra Pak conţin peste 70% carton şi sunt 100% reciclabile, fibrele de celuloză find refolosite de până la 8 ori. În plus, forma ambalajelor, compoziția și greutatea lor redusă, dar și eficientă în transport, depozitare și distribuție conduc la un impact global de mediu (emisii de CO2) mai redus, în comparație cu celelalte soluții de ambalare.  La nivel mondial, numărul de cutii Tetra Pak reciclate a crescut de la 10 miliarde la 36 miliarde în decurs de numai 10 ani (2002-2011), creşterea depăşind 1 miliard de cutii pe an.

„Responsabilitatea faţă de mediu este în natura companiei Tetra Pak, fiind un principiu care guvernează toate aspectele operaţiunilor noastre, începând cu modul în care ambalajele Tetra Pak sunt create, folosite, transportate, până la colectarea şi reciclarea lor, în vederea creării de produse noi”, a declarat Cristina Dumitru, Manager de Comunicare Tetra Pak Europa de Sud-est.

Mai multe informații despre campanie pe www.deceiubimcartonul.ro

Despre echipa de artiști

Personajele au fost realizate de studenți de la Universitatea de Arte din București, clasa lector univ. dr. Anca Boeriu și asist. univ. dr. Ioana Ciocan și anume (ordine alfabetică): Vlad Bota, Luminiţa Dumitrache, Monica Ghiţescu, Răzvan Hogea, Claudia Ilea, Radu Pop, Ana-Maria Tudor, Andra Vlășceanu. Deși este de formație grafician,  Anca Boeriu practică o artă inderdisciplinară în care personajul uman domină, activitatea sa pedagogică cu studenţii de la UNarte începând acum mai bine de un deceniu. Ioana Ciocan este artist vizual și coordonator al programelor de artă în spațiul public Proiect 1990 (Piața Presei Libere-București), S P A M (Parcul Carol I-București) și curator al programului Sculptură en plein air-ul Aiurart.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează