Parteneriatul Rompetrol – Hospice, o nouă șansă pentru pacienți

0

Grupul Rompetrol, prin programul său naţional de responsabilitate socială – “Împreună pentru fiecare” a susţinut reabilitarea cabinetului medical al Fundației Hospice Casa Speranței, ce acordă servicii de îngrijire paliativă pacienților cu boli amenințătoare de viață din București și zonele limitrofe. Valoarea lucrărilor realizate cu sprijinul Rompetrol a fost de 45.000 RON.

“De la an la an nevoile și așteptările comunităților locale cresc, iar nevoia de susținere și finanțare este acută în mai multe sectoare ale societății. Prin proiectele si programele noastre de CSR am construit parteneriate cu autoritățile locale și alte grupuri co-interesate din comunitate și am continuat să investim în sănătate și protecția mediului, tocmai pentru a veni în sprijinul celor defavorizați”, declară Alexey Golovin, Director Comunicare al Grupului Rompetrol.

Proiectul implementat în perioada august – noiembrie cu ajutorul a 10 voluntari, membri ai fundației și specialiști în construcții, a presupus lucrări de refacere a structurii de rezistență a clădirii, lucrări de zidărie și tencuială, reabilitarea acoperișului, refacerea instalațiilor electrice și sanitare, amenajări interioare, în suprafață totală de 150 mp.

În urma proiectului, vor fi oferite anual servicii de specialitate în ambulator, gratuit, unui număr de 100 de pacienți cu afecțiuni incurabile – medicale, de nursing, consiliere psiho-emoțională. În plus, aparținătorii pacienților vor fi mai informați în legătură cu aspecte privind evoluția bolii, complicații, manevre de bază privind îngrijirea zilnică, comunicarea cu bolnavul.

“Pentru noi, cei de la Hospice, donația a fost mai mult decât binevenită. Eram în situația de a închide clinica pentru o perioadă nedeterminată până când reușeam să găsim fonduri pentru reabilitare. Acum, suntem bineînțeles foarte fericiți să continuăm să oferim serviciile de îngrijire, atât de necesare bolnavilor incurabili din București. Nevoia de îngrijire este foarte mare și mă bucur mult că nu suntem nevoiți să închidem” – Alex Pădureanu, CEO Hospice Casa Speranței București.

Parteneriatul Grupul Rompetrol – Hospice Casa Speranței a vizat unul din cele 16 proiecte de CSR, din domeniul sănătate și protecția mediului, selectat pentru implementare în 2012, dintr-un total de 144 de aplicații primite pe website-ul programului Împreună pentru fiecare. În București alte două proiecte de sănătate sunt în curs de finalizare, în cadrul Spitalului de Copii Maria S. Curie – secțiaATI și Spitalul Sf. Pantelimon – secția neonatologie.

Rompetrol este alături de Hospice și în alte proiecte, cum ar fi „1000 Balkan Charity Challenge” – maratonul caritabil ce se va desfășura în perioada 10-19 noiembrie, între București și Sofia, iar peste 50 de angajați ai companiei vor parcurge această distanță în alergare sau cu bicicleta pentru a susține cauza fundației. De asemenea, din 2010, în stațiile Rompetrol din București și Brașov sunt amplasate cutii de donații unde clienții pot contribui și sprijini activitatea Hospice.

Despre “Împreună pentru fiecare”:

Programul de responsabilitate socială început în 2009 este destinat dezvoltării şi implicării comunităţilor locale prin  iniţierea, susţinerea şi derularea de proiecte din domeniul sănătăţii şi al protecţiei mediului. De la debutul “Împreună pentru fiecare”, în perioada 2009 – 2012, compania a alocat pentru dezvoltarea a 71 de proiecte peste 1.000.000 USD, în toate regiunile ţării, pentru beneficiul direct al 250.000 de persoane.

HOSPICE Casa Speranţei (www.hospice.ro) este cea mai mare organizaţie medicală non-profit din România care asigură gratuit servicii de îngrijire paliativă pentru copii şi adulţi cu boli incurabile în Bucureşti, Braşov, Făgăraş şi Zărneşti.

Îngrijirea paliativă este îngrijirea menită să amelioreze calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora, atunci cand se confruntă cu probleme asociate bolilor ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea şi tratamentul durerii şi al altor probleme de natură fizică, socială, psiho-emoţională şi spirituală. (după Definiţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 2002)

HOSPICE asigură gratuit, de 20 ani, servicii de îngrijire paliativă pentru copii şi adulţi cu boli incurabile şi a fost desemnată ca fiind centru de excelenţă pentru Europa de Sud-Est.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează