Parcul Natural Văcărești. O oază în deșertul de beton

1

Asociația Salvați Dunărea și Delta a demarat vineri, 20 septembrie, campania de informare și conștientizare privind necesitatea înființării Parcului Natural Urban Văcărești, în cadrul proiectului Parcul Natural Văcărești. O oază în deșertul de beton, realizat în parteneriat cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis șisusținut de Dorna. Primul eveniment a implicat 60 de elevi și cadre didactice din trei școli din sectorul 4.

Acțiunea a inclus un tur tematic al zonei , la care elevi ai claselor a IV-a și a VI-a au participat la trei ateliere educative dedicate ornitologiei, ecologiei și geologiei. Elevii au fost încântați de informațiile noi pe care le-au aflat și s-au bucurat de timpul petrecut în natura ascunsă între betoane.

“Parcul Natural Văcărești și-a primit astăzi primii vizitatori, elevi de la trei școli din cartier. Ne-am bucurat să oferim o primă lecție deschisă, în natură, micuților curioși, arătând astfel autorităților una dintre utilitățile locului: aceea de muzeu viu, un loc care, pe lângă certa valoare naturală, poate avea și o utilitate activă pentru viața cartierului și a bucureștenilor. Parcul Natural Văcărești  este începând de astăzi o realitate”, a declarat Dan Bărbulescu, Director Executiv al Asociației Salvați Dunărea și Delta.

            Noțiunile despre ornitologie le-au fost prezentate elevilor de Cristian Mihai, specialist ornitolog : “Copiii au fost receptivi, mai ales cei din clasele mai mari. Pe copiii din ziua de azi trebuie să știi cum să le captezi atenția. Este foarte important să fie aduși în natură. Azi a fost o zi bună, am surprins la vânătoare patru șoimi ai rândunelelor. Principalul motiv pentru care șoimii sunt aici se datoreză faptului că se hrănesc cu libelule, iar vremea bună le favorizează apariția până cel tarziu în noiembrie.”

Florin Stoican_atelierul de ecologieDespre ecologie și arii strict protejate, Florin Stoican de la asociația Kogayon, le-a povestit copiilor despre necesitatea și protejarea biodiversității: “Suntem într-o arie urbană și avem posibilitatea de a organiza aici, frecvent, cu eforturi logistice minime, excursii în natură cu copiii. Aici se găsesc colonii spectaculoase de păsări, chiar în mijlocul orașului.”

Lumea insectelor din Delta Văcărești a fost descrisă de Irinel Popescu, specialist entomolog: “Copiii au fost foarte interesați și pasionați de insectele ce înconjoară Parcul Văcărești. Ei au putut vedea lăcuste, cosași, viespi, libelule și mulți fluturi. Aplicația practică pe care au făcut-o astăzi e total diferită de ce ar putea vedea la televizor.”

            Evenimentele din cadrul proiectului se continuă sâmbătă, 21 septembrie, începând cu ora 9.00, cu o acțiune de igienizare a zonei la care vor participa voluntari Let’s Do It, Romania!, Poliția Locală Sector 4 și Jandarmeria Română.

Accesul voluntarilor și distribuirea kit-ului de ecologizare se va face prin două puncte, la intrarea în zona Lacului Văcărești dinspre șoseaua Vitan Bârzești, vis-a-vis de Parcul Auto Vitan și dinspre șoseaua Olteniței, pe strada Săvinești (punct de reper, complex rezidențial Jupiter).

Conferința de presă va avea loc la ora 11:00, în punctul marcat pe harta de aici: harta-parcul-natural

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Un comentariu

  1. avatar

    terenul aferent
    Acumularii “Lac Vacaresti”, incheiat in anul 2003, intrucat nici una din investitiile preconizate si asumate de
    concesionar nu a fost realizata.” Nici pana in ziua de azi nu sau terminat procesele cu cel care a incheiat concesionarea pe 49 de ani a zone asa zisa “delta” pe o revedenta de 0,49 centi dolari/mp. in anul 2003 cind „Amenajarea Lac Vacaresti” a fost concesionata abuziv de catre Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile prin contractul nr. 1/2003 unei firme de apartament respectiv „S.C. Royal Romanian Corporation S.A.” asociat Tony Michael , pentru realizarea unui asa zis complex cultural sportiv, in care erau prevazute un cartier de vile si hoteluri.Atunci s-a actionat conform principiului potrivit caruia ce nu se doreste a se retroceda catre proprietarii de drept ,in schimb ,este numai bun de concesionat catre asa zisii „baieti destepti” cu o redeventa derizorie de 1.000 mai mica decit pretul pietei pe care STATUL ROMAN NU A INCASAT-O IN NICIODATA PANA ASTAZI – concesionarea a fost si este ilegala deoarece acolo au fost si sunt proprietati si proprietari carora nu le este respectat dreptul la proprietate. Mediu incearca o smecherie – o nationalizare a proprietatilor –
    Zona „Acumulare Lac Vacaresti” zona in care citeva sute de proprietari deposedati abuziv de regimul comunist, sint supusi incepind cu anul 1991 la nenumarate abuzuri. Mentionez ca in aceasta zona NU a fost niciodata un lac, doar Nicolae Ceasusescu a dorit in 1988 realizarea unui lac de agrement prin ridicarea unui dig, dar nu a avut niciodata curajul sa semneze vre-un decret sau vre-o concesionare, sau sa exproprieze proprietarii de drept ai acestor terenuri.
    Din cauza complexitatii acestui caz, complexitate datorata in principal nenumaratelor abuzuri, proprietarii deschis actiuni de chemare in judecata de revendicare a terenurilor in baza Legilor funciare, (Legea nr.18/1991, Legea 169/1997, Legea nr.1/2000, Legea nr.247/2005) si pe Legea nr.10/2001 . Sunt pe rolul instantelor procese, mai mult de cat atat sunt procese deja judecate si castigate, sunt procese la Strasbourg ), Sunt eliberate si semnate de primari Titluri de Proprietate, procese Verbale de punere in posesie pe vechiul amplasament, … numai ca proprietarii de drept ai acestor terenuri nu se pot folosi de proprietate si nici nu pot sa-si exercite dreptul de proprietari ai terenurilor ce le apartin de drept. Pe parcursul ultimilor 20 de ani, autoritatile au invocat diferite motive pentru a nu li se retroceda proprietarilor din zona „Amenajare Lac Vacaresti” terenurile ce le apartin de drept. Astfel s-a invocat ca terenurile din zona „Amenajare Lac Vacaresti” au fost expropriate prin decretul nr. 143 din mai 1988 semnat de Nicolae Ceausescu Eroare deoarece acest act normativ a fost numai un decret de incepere a lucrarilor ,si nu unul de expropriere, care are prevazut chiar in continutul sau la art. 16 precizarea ca situatia juridica a terenurilor sa fie reglementata ulterior printr-un alt act normativ In plus norma si spiritul tuturor legilor proprietatii emise dupa 1989 este tocmai acela de a se retroceda imobilele confiscate abuziv in cei 45 de ani de comunism.
    Alt motiv invocat este acela ca terenurile din zona „Amenajare Lac Vacaresti” au fost expropriate prin Hotarirea de Guvern nr. 556/1990.Eroare din nou deoarece hotarirea de guvern invocata nu are puterea juridica a unui decret de expropriere fapt stabilit si prin decizia numarul 14 din 31.10.1997 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia IV-a.

    PROPRIETARII ACESTOR TERENURI NU MINT SI CA ASTEAPTA DE 23 DE ANI SA LE FIE RETROCEDATE TERENURILE.

    In plus norma si spiritul tuturor legilor proprietatii emise dupa 1989 este tocmai acela de a se retroceda imobilele confiscate abuziv in cei 45 de ani de comunism.
    In realitate, autoritatile refuza in mod nejusificat sa solutioneze notificarile proprietarilor prin care se solicitata restituirea a terenurilor care le-au fost preluate fara titlu valabil

Comentează