Oportunităţi de formare profesională pentru studenţii prahoveni: ADIENT TRIM Ploieşti derulează programul Start Your Career

0

Oportunităţi de formare profesională pentru studenţii prahoveni:

ADIENT TRIM Ploieşti derulează programul Start Your Career

Ploieşti, 10 aprilie 2018 ─ ADIENT TRIM Ploieşti anunţă continuarea programului Start Your Career (SYC) la nivel local. Prin intermediul acestuia, studenţii prahoveni sunt invitaţi să aplice pentru un internship în diferite departamente ale companiei, pe parcursul căruia vor dobândi noi cunoştinţe şi o experienţă practică extrem de utilă pentru viitorul lor profesional.

Ulterior, aceştia pot deveni chiar angajaţi ai companiei.

«Start Your Career este o iniţiativă prin care studenţii îşi pot lărgi orizontul profesional, dincolo de programa de studiu – aici descoperă ce înseamnă un mediu de lucru real, dezvoltă o serie de abilităţi practice şi îşi formează o idee mai clară despre ce vor să facă pe viitor. Ne mândrim cu acest proiect, implementat în mai multe fabrici ADIENT din România şi credem că este modul nostru de a contribui la formarea tinerelor generaţii de profesionişti» a spus Costin Trîmbiţaşu, directorul fabricii ADIENT TRIM Ploieşti.

La rândul lor, studenţii au fost impresionaţi de modul de lucru din ADIENT, profesionalismul echipei şi numeroasele oportunităţi oferite de participarea în SYC:

«Programul de internship” Start Your Career” a reprezentat pentru mine oportunitatea de a mă dezvolta într-o companie multinaţională, cu standarde ridicate şi oameni profesionişti» a spus Bianca Alexandra Bădicescu, intern în cadrul departamentului Administrativ, în programul Start Your Career 2017.

«Programul de internship în departamentul de Resurse Umane al ADIENT Ploieşti înseamnă oportunitatea de a lucra într-o companie multinaţională, făcând conexiuni între ceea ce am învăţat în facultate şi ce se întâmplă în practică. De când am început să fac parte din echipa Adient Ploieşti am învăţat să fiu mai responsabilă, să comunic eficient cu oamenii şi să îi ascult, aflând care sunt mulţumirile şi nemulţumirile lor» adaugă Ioana Brezeanu, Masterand Administrarea Afacerilor în Industria de Petrol şi Gaze.

În acest moment, în fabrica de tapiţerii auto din Ploieşti sunt disponibile internship-uri în departamentul de Calitate, IT, Financiar şi HR. Începând cu luna august sunt invitaţi studenţi şi în departamentul Administrativ şi, din decembrie, şi în cel de Producţie.

Pentru mai multe detalii despre programul Start Your Career puteţi accesa http://startyourcareer.ro/

ADIENT TRIM Ploieşti este fabrica de referinţă pentru produse premium, realizate de o echipă profesionistă, performantă şi inovativă.

De 15 ani, echipa ADIENT TRIM Ploieşti îmbunătăţeşte experienţa unei lumi în mişcare, producând cu mândrie tapiţerii premium pentru cele mai importante mărci de maşini.

ADIENT TRIM Ploieşti are în prezent peste 1.900 de angajaţi. În fiecare an, tapiţeriile auto realizate la fabrica ADIENT TRIM din Ploieşti se regăsesc pe mai mult de 750.000 de maşini din întreaga lume. Producţia se realizează folosind utilaje de ultimă generaţie, iar calitatea extrem de ridicată a produselor şi profesionalismul echipei au ajutat compania să devină un reper în domeniul său de activitate, la nivel internaţional.

Compania ADIENT este prezentă în România din anul 2000, are un număr total de peste 6.000 de angajaţi şi deţine opt unităţi de producţie: Jimbolia (armături metalice şi mecanisme), Timişoara (materiale textile pentru huse auto), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia, respectiv armături metalice), Ploieşti (tapiţerii), Piteşti (tapiţerii).

Despre ADIENT:

ADIENT este lider global în fabricarea de scaune auto. Cu 75.000 de angajați în 230 de fabrici localizate în 33 țări din întreaga lume, producem și livrăm scaune pentru toate clasele de vehicule și toţi producătorii de echipamente originale. De la sisteme complete până la componente individuale, expertiza noastră se reflectă în fiecare pas al procesului de fabricare a scaunelor auto. Abilitățile noastre integrate, in-house, ne permit să luăm produsul de la etapa de cercetare și design, să îl urmărim pe întreg procesul, pâna la proiectare și fabricare –munca noastră se regăsindu-se în 25 de milioane de vehicule în fiecare an.

Notă către editori:

Adient (NYSE:ADNT) şi-a anunțat debutul ca și corporație independentă, listată la bursă şi finalizarea separării de Johnson Controls International în data de 31 octombrie, 2016. Acțiunile companiei sunt listate la New York Stock Exchange sub simbolul “ADNT.” Desprinsă din Johnson Controls Automotive Seating, scopul Adient este acela de a fi lider în industria producției de scaune auto, la o scară de neegalat, la nivel global.

Președintele și CEO-ul companiei este R. Bruce McDonald. Acesta a declarat, în ziua în care a fost fondată Adient: “Misiunea noastră este să fim furnizorul de scaune auto de talie mondială, a cărei poziție de lider de piață se datorează costurilor, calității, execuției și satisfacției clienților. Ne vom dezvolta abilitățile, pentru a determina creșterea, atât în cadrul industriei auto, cât și în afara acesteia.”

În calitate de companie independentă, Adient are în vedere creșterea investițiilor în produse și tehnologii inovatoare, aliniate cu tendințele precum pilotarea autonomă, electrificarea, scaune ușoare, care ocupă puțin spațiu, precum și personalizarea produselor și a capabilităților oferite de o mașină. Adient are în vedere exploatarea oportunităților oferite de piețele adiacente, în afara industriei auto tradiţionale, precum vehicule comerciale, trenuri de pasageri şi scaune pentru avioane.

Pentru mai multe informații despre Adient, vă rugăm vizitați adient.com.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează