O expoziție de neratat, la PALAT

0

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia și Primăria Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției artiștilor FLAVIA PITIȘ și RADU BELCIN

Blast of silence/ Tăcere asurzitoare

Sâmbătă, 7 martie, ora 16, la Palat

Expoziția poate fi vizitată până pe 30 martie 2015

Flavia Pitis Radu Belcin afis

Flavia Pitiş şi Radu Belcin sunt doi artişti emergenţi care propun, prin discursuri complementare, o redescoperire a realismului magic. La primul contact cu lucrările lor, privitorul este frapat de o stranie, neliniştitoare şi aproape de neîndurat poezie a imaginii. Folosind, precum odinioară René Magritte, obiecte familiare, recognoscibile, în spaţii şi contexte neverosimile, cei doi artişti îşi coagulează viziunea în imagini încărcate de sens, poetic disciplinate.

Cu o ştiinţă a redării volumelor şi materialităţilor rar întâlnită în generaţia căreia îi aparţin, Flavia Pitiş şi Radu Belcin oferă, în fiecare pânză, un regal de materiale preţioase – dantelă, mătase, stofă, marmură, satin –, o expresie vizuală nobilă, croită pe structura unor detalii semnificative, folosite ca pretexte pentru a ilustra poveşti pline de mister.

Lucrările celor doi artiști înnobilează orice context, dau prestanţă peretelui galeriei, muzeului sau colecţiei private de artă contemporană. Prestigiul de care se bucură cei doi pictori, mai cu seamă în afara graniţelor ţării, stă mărturie faptului că figurativul nu şi-a epuizat valenţele expresive şi că artistul cu înzestrări speciale continuă să existe nestingherit, este apreciat şi cultivat.

Sunt onorată să îi avem ca invitaţi la Palat, la prima expoziţie deschisă în anul de graţie 2015.

Curator – Mădălina Mirea

Parteneri: Modernism, Observator Cultural, Artindex, Calendar Evenimente, Senso TV, România Pozitivă, Revista Arta, Asociația Pro Valores

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează