Noul Centru de Nefrologie şi Dializă IHS Craiova

1

 O nouă promisiune îndeplinită

IHS deschide porţile noului Centru de Nefrologie şi Dializă IHS Craiova

Terapii integrate pentru pacienţi cu Boală Cronică de Rinichi

Centru de Nefrologie si Dializa IHS Craiova.6

International Healthcare Systems (IHS), companie membră a grupului SofMedica, a inaugurat astăzi noul sediu al Centrului de Nefrologie şi Dializă din Craiova. Acesta a fost conceput din start pentru a răspunde nevoilor specifice ale unui număr în creştere de pacienţi, dintr-un mare municipiu şi o importantă regiune a ţării. În prezent, Centrul de Nefrologie și Dializă IHS Craiova asigură tratament integrat pentru cei peste 120 de pacienţi dializaţi. Calitatea serviciilor medicale oferite de noul Centru IHS se ridică la nivelul standardelor stabilite de prestigioasa şcoală medicală din Craiova.

Din 2004 şi până în prezent, IHS, o companie românească, a investit pe piaţa locală peste 27 milioane euro pentru deschiderea celor 13 centre de dializă, dotarea lor cu cea mai  modernă aparatură medicală şi, nu în ultimul rând, pentru pregătirea şi educarea medicală continuă a personalului. În prezent, IHS este unul din cei doi lideri de piaţă, din punct de vedere al numărului de pacienţi trataţi, şi se situează pe locul 6 pe piaţa Europeană a serviciilor medicale de dializă.

În cei 8 ani de activitate în acest domeniu, echipa IHS a înţeles că doar investiţia în clădiri şi echipamente nu aduce beneficii pacientului, dacă nu este însoţită şi de investiţia în oameni. În acest sens, unul din obiectivele majore ale IHS constă în permanenta preocupare pentru educarea medicală a personalului şi a pacienţilor.

 „Centrul de dializă din Craiova reprezintă cea de-a 7-a investiţie de tip Greenfield a companiei IHS, din totalul celor 13 de centre IHS deja existente. Dincolo de a opera la cele mai înalte standarde de infrastructură şi tehnologie, scopul nostru este de a oferi pacienţilor cu boli renale cronice, din România, cele mai bune terapii disponibile la nivel internaţional. De aceea, în compania noastră orice zi înseamnă pasiune şi dedicare pentru fiecare pacient în parte. Punem accentul pe calitatea instruirii și pe dezvoltarea personalului medical, astfel încât rolul terapeutic în îngrijirea bolnavilor să fie asumat cu empatie, compasiune şi înţelegerea problemelor pe care aceste persoane şi familiile lor le întâmpină”,  a declarat Georgios Sofianos, Administratorul IHS.

IHS nu se limitează numai la îngrijirea optimă a pacienţilor dializaţi, şi a dezvoltat  un concept unic pe piaţa serviciilor medicale ambulatorii din România, în care persoanele cu afecţiuni cronice au acces în regim privat, pe tot parcursul şi în toate stadiile bolii, la serviciile multidisciplinare de excelenţă de care au nevoie. De aceea, în  afară de acţiunile de monitorizare periodică clinică şi de laborator a pacienţilor, se acordă prioritate asistenței medicale integrate, colaborării permanente cu clinici universitare pentru asistenţă de specialitate, precum şi asistenţei complementare (asistenţă psihologică, nutriţional-dietetică etc.).

Noul centru de Nefrologie şi Dializă IHS din Craiova oferă tratamente personalizate, adaptate nevoilor fiecărui pacient în parte. Echipa medicală IHS Craiova are acces la aparatură medicală de ultimă generaţie şi la instruirea permanentă oferită de cursurile IHS Medical School, asigurând astfel pacienţilor tratamente complexe, de cea mai înaltă calitate”, a declarat Dr. Cristina Văduva, Medic Şef al Centrului de Nefrologie şi Dializă IHS din Craiova.

Acest concept IHS oferă pacienţilor cu Boală Cronică de Rinichi terapii integrate, îngrijire individualizată şi tratamente de dializă la standarde europene, alături de confortul şi căldura unui cămin. Tehnologia ultramodernă şi serviciile medicale de cea mai înaltă calitate, sunt puse în slujba îngrijirii optime pentru un număr din ce în ce mai mare de persoane diagnosticate cu boli cronice, pentru care calitatea vieţii şi controlul afecţiunii sunt în egală măsură importante.

Centru de Nefrologie si Dializa IHS Craiova.1

De asemenea, sistemul IHS nu se adresează numai persoanelor cu boală cronică de rinichi în stadiile care necesită dializă, ci şi celor care prezintă factori de risc pentru dezvoltarea afecţiunilor renale sau celor cu afecţiuni renale cunoscute, în diferite stadii de evoluţie.  IHS oferă şi îngrijiri la domiciliu atât pacienţilor cu dizabilităţi (al căror grad de autonomie este semnificativ alterat), conform reglementărilor din contractul cu casele judeţene de asigurări de sănătate, cât şi celor care au ales efectuarea unei modalităţi de dializă la domiciliu, ca un suport în conservarea independenţei faţă de spital şi centrul de dializă.

Despre IHS:

Compania IHS a fost înfiinţată în anul 2004 răspunzând necesităţii de preluare a managementului serviciilor medicale de dializă din România de către operatorii privaţi. IHS este membru al grupului de companii SofMedica, care activează din 1994 în Sud-Estul Europei (România, Grecia, Bulgaria şi Cipru) exclusiv în domeniul medical, având o puternică orientare spre educaţie. Companiile grupului ofera tehnologii medicale inovatoare pentru mii de pacienţi (chirurgie minim invazivă şi terapii de supleere a funcţiilor unor organe vitale – inima şi rinichi), precum şi servicii medicale specializate pentru pacienţii cu afecţiuni cronice. Grupul, în cadrul căruia activează peste 600 profesionişti din domeniul medical, participă la numeroase iniţiative care au drept scop crearea unei schimbări sustenabile pentru copiii din ţările din Sud-Estul Europei, fiind recunoscut drept un exemplu de responsabilitate socială corporativă în Regiune.

IHS a fost declarată ofertant câştigator al licitaţiei internaţionale pentru privatizarea serviciilor de dializă din România, organizată sub supravegherea Băncii Mondiale în anul 2004. Proiectul de dezvoltare a companiei IHS a început cu deschiderea a 2 centre de dializă, in Bucureşti şi Buzău, în anul 2005, ajungând azi la un număr de 13 centre, în mai multe oraşe din ţară. IHS îşi propune continuarea acestui proiect, prin deschiderea altor 3 centre,în oraşe importante dinpunct de vedere al populaţiei şi al tradiţiei şcolii medicale, cu dotări moderne şi personal specializat, inclusiv în comunicarea cu pacientul, pentru a obţine o recuperare cât mai bună şi o reintegrare optimă în viaţa familială şi socială.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Un comentariu

  1. avatar

    Buna ziua
    Ma numesc Marcu ana-camelia,Sant absolventa Scolii post christiana.V-as ruga,in mod deosebit daca mai au loc sesiuni de examene,pentru ocupare post asistent medical,sa ma anuntati la nr tel 0786142645

Comentează