Noaptea Grecească, vineri 29 martie 2013

0

Nicolae Iorga descria România ca fiind ,,Bizanţ după Bizanţ”, amintind de moştenirea pe care Imperiul Bizantin a lăsat-o poporului român. Aşadar, nu puteam trece cu vederea sărbătoarea naţională a grecilor, ale căror civilizaţie şi spaţiu geografic caracteristic sunt numite de mulţi „leagănul civilizaţiei europene”.

Vineri, 29 martie, ora 20.00, vom continua tradiţia nopţilor albe organizate de ASLS cu o nouă Noapte Culturală, de această dată Noaptea Grecească.

Vă propunem activităţi precum:

  • Atelier limbă neogreacă;
  • Dansuri tradiţionale (demonstraţie şi atelier);
  •  Originile poporului grec (prelegere);
  • Obiective turistice în Grecia
  • Momente importante din istoria elenă (scenete);
  • Contraste între iconografia bizantină şi cea rusă (prelegere)

În paralel vor rula filme şi documentare legate de Grecia, participanţii vor fi supuşi provocărilor la concursul de table şi la treasure hunting. Pentru a menţine viu spiritul elen pe tot parcursul nopţii, sălile Facultăţii vor purta numele principalelor sanctuare şi templeînchinate zeilor şi zeiţelor, iar muzele şi nimfele îi vor îndruma pe cei care participă spre activităţile pe care le-am pregătit. De asemenea, pentru a contribui la atmosfera evenimentului, participanţii pot veni îmbrăcaţi în culorile tradiţionale steagului elen: albastru şi alb.

Vă aşteptăm vineri, 29 martie, ora 20.00, la sediul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, din strada Pitar Moş (Bucuresti), nr. 7-13.

Intrarea este liberă!

Evenimentul este organizat de Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, cu sprijinul Catedrei de Neogreacă.

Parteneri media: RomâniaPozitivă.ro, Biroul de Relaţii Publice al Universităţii Bucureşti, Şapteseri.ro, Metropotam.ro

 afis

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează