NexT Comedy Night si WARM UP NexT 2013 Dance pe 14 martie, la ZonaD

0

NexT Comedy Night, programul special la NexT 2013

Așa cum și-a obișnuit deja publicul, Festivalul Internațional de Film NexT oferă în fiecare an un program special de filme, pe lângă competiție și programele tradiționale. Programul special oferit anul acesta este NexT Comedy Night, o selecţie de 12 scurtmetraje din România, Canada, Franţa, Australia, Germania, Marea Britanie şi Spania, majoritatea prezentate în premieră în România, ce promit să ofere o seară memorabilă publicului spectator.

„Programul adună laolaltă cam tot ce-am găsit mai bun, în materie de comedie, de-a lungul săptămânilor și al lunilor în care am tot văzut scurtmetraje (peste o mie cu totul) pentru NexT. Am păstrat două sau trei comedii excelente și pentru secțiunea   competițională a Festivalului, dar restul se regăsesc în acest program special, în care ne-am dorit să fie reprezentate cu brio cât mai multe tipuri, forme și tradiții de comic cinematografic” spun cei doi selecţioneri ai Festivalului, Irina Trocan și Andrei Gorzo.

Ediţia de anul acesta a Festivalului de Film NexT va avea loc între 10 şi 14 aprilie, iar programul NexT Comedy Night va fi proiectat pe 11 aprilie, la Cinema Scala.

Spotul de promovare a programului NexT Comedy Night poate fi vizionat aici:  http://tinyurl.com/dxw73b5

Și pentru că programele speciale difuzate anul trecut în cadrul Festivalului de Film NexT – NexT Imaginaria și NexT Dance – s-au bucurat de mult succes în rândul publicului, anul acesta au fost oferite din nou în cadrul evenimentelor WARM UP NexT 2013.

Primul eveniment WARM UP NexT 2013: Imaginaria a avut loc pe 1 martie, la Incubator 107. Următorul eveniment WARM UP NexT 2013: Dance va fi organizat pe 14 martie, în parteneriat cu ZonaD – studio Paradis Serial, spațiu aparținînd Fundației Gabriela Tudor. Evenimentul va începe de la ora 19.00 și va găzdui proiecția unei selecții de scurtmetraje din programul NexT Dance difuzat în 2012 în cadrul Festivalului NexT și un film oferit de Fundația Gabriela Tudor, FRAMES & FRAGMENTS, o producție irlandeză semnată de artistul video Mary Wycherley, în cadrul proiectului E-Motional Bodies&Cities, www.e-motional.eu.

NexT Dance a pornit de la pasiunea mai veche a mai multora dintre organizatorii Festivalului – Ada Solomon, Yvonne Irimescu şi Andrei Gorzo – pentru genul cinematografic numit musical. „La fiecare ediție NexT ne-am dorit să avem în selecție cel puțin unul-două filme în care se cântă și/sau se dansează. Iar anul trecut ne-am dorit să oferim publicului un program special, alcătuit numai și numai din astfel de filme. Aşa că eu şi Irina Trocan, împreună cu care realizez selecţia în fiecare an, ne-am pus pe căutat”, spune Andrei Gorzo.

“Ce-am găsit ne-a surprins plăcut şi pe noi: forme de spectacol, energice sau discrete, care se pot împlini în durata unui scurtmetraj. Skallamann e un musical exuberant venit dintr-o ţară nordică înzăpezită şi are un refren pe care eu încă mi-l mai amintesc după un an; Interior. Maşină pare un teen movie cu o criză de cuplu până când  virează imprevizibil spre un moment de muzică şi dans. Manhattan Melody e un număr muzical cu gangsteri, în genul celui pe care l-a dus la perfecţiune Fred Astaire în The Band WagonGesturi uzuale demonstrează că ritmul poate fi găsit oriunde, inclusiv în gesturile noastre involuntare de zi cu zi. Cred că, văzând filmele astea unul după altul într-o seară, orice spectator se poate încărca cu destulă energie pentru toate momentele liniştite şi lente din săptămâna care urmează” spune Irina Trocan.

Evenimentul de pe 14 martie, de la ZonaD – studio Paradis Serial (strada Iulia Haşdeu nr. 3) este o nouă ocazie pentru amatorii genului de a vedea sau revedea aceste filme. Trailerul programului poate fi vazut aici: http://tinyurl.com/cy3snoc

ZonaD – studio Paradis Serial este un spațiu ce găzduiește proiectele Fundației Gabriela Tudor.  Anul acesta, concomitent cu Festivalul Internațional de Film NexT (10-14 aprilie), va avea loc în perioada 12-14 aprilie și Festivalul E-moțional, corpuri și orașe în mișcare, un proiect al Fundației Gabriela Tudor.

Festivalul Intenaţional de Film NexT  este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.

Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară și în 2013 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în “Viziunea pe 30 de ani pentru România” a Casei Regale.

Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei și  Uniunii Cineaștilor din România.

Sponsori : JTI, HBO

Parteneri: Romtelecom, Institutul Cultural Român, Cărtureşti, Stage Expert, Abis, Noumax, Illy, UPS, Mediatrust, Goethe Institut, Institutul Cervantes, Ambasada Suediei, Ambasada Portugaliei, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Institutul Balassi

Parteneri media: Cocor Media Channel, ShortsTV,  Utv, Money TV, Radio Guerilla, Decât o revistă, TATAIA, Money Magazine, BeWhere, Șapte Seri, GQ, Playboy, Ring, Feeder.ro, orasulm.eu, metropotam.ro, urban.ro, hotcity.ro, Trilulilu.ro, Liternet.ro, SUB25.ro, Filmreporter.ro, Peteava.ro, Cinemagia.ro, Modernism.ro, Hypestreet.ro, CooperativaUrbana.ro

NexT Kids este un program susținut de Itsy Bitsy și promovat de urbankid.ro și prokid.ro.

Bilete și abonamente disponibile prin EventBook.

 

NexT DANCE

COMEDY NIGHT

 

Dragon baby, regia Patrick Boivin, Canada, 2012, 2’

Pastila fericirii / Happy Pill, regia Cecilia Felmeri, România, 12’

Studii despre isterie / Studies on Hysteria, regia Gabriel Borgetto, Bernd Faass, Matthias Bäuerle, Germania, 2012, 8’

Relaxează-te, s-a terminat / Relax, It’s Over, regia Adam Brodie, Dave Derewlany, Canada, 2012 3’

Cedric & Hope, regia Pierce Davidson, Australia, 2012, 13’

Luminaris, regia Juan Pablo Zaramella, Spania, 2011, 6’

Cod Roșu, regia Hanno Höfer, România, 2012, 10’

Corgito ergo scrum! / Corgito Ergo Shoot!, regia Adel Oberto, Marea Britanie, 2010, 6’

Câinii verzi / Les Chiens Verts, regia Mathias Rifkiss, Colas Rifkiss, Franța, 2012, 20’

O coafura la înalțime / Flight of the Pompadour, regia Karan Kandhari, Marea Britanie, 2012, 8’

Regizat de / Directed by, regia Alban Mench, Franța, 2012, 18’

Bigshot, regia Maurice Huevin, Franța, 2012, 5’

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează