Namaste India! Primul festival din Romania dedicat culturii indiene / 9 – 16 octombrie 2010

3

UPDATE 7 OCTOMBRIE 2010 Programul Festivalului culturii indiene Namaste India/ 9 -16 octombrie

Asociatia InterAct Association ne pregateste primul festival din Romania dedicat culturii indiene. Intre 9 si 16 octombrie 2010 se va desfasura festivalul Namaste India. Pregatiti-va pentru 7 zile cu gust intens, care va vor cuceri toate simturile!

Gala extraordinara de muzica si dans indian

Sâmbătă, 16 octombrie 2010, ora 19.00 la Sala Rapsodia, Strada Lipscani, nr. 53, Bucureşti,

Colaj de bucăţi muzicale şi coregrafice după un scenariu teatral, gala “Namaste India” aduce, prin artiştii români şi indieni, India clasică şi modernă în România. Festivaluri, tradiţii, călătorie…evocate de povestea care structurează spectacolul: o vizită la un muzeu indian al figurilor de ceară.

Muzica de sitar, dinamismul dansului Bollywood, melodiile din cele mai îndrăgite filme, graţia dansurilor clasice, folclorice şi devoţionale se împletesc cu versuri de Tagore, sărbătorind la superlativ incredibila diversitate geografică, istorică, lingvistică şi religioasă a Indiei.

Cadrul cald şi plăcut al Galei invită spectatorii să se considere parte a evenimentului, ieşind astfel din atmosfera convenţională a unei manifestări de acest gen. Povestea din spatele poveştii contribuie din plin la frumuseţea tulburătoare a unei seri indiene in Bucureştiul anului 2010 iar pauza dintre cele două momente ale spectacolului e prilej de socializare şi relaxare în aroma îmbietoare a ceaiului oferit de Ramayana Café .

Artişti: Turya Classical, Carmen Pesantez, Naliny, Allegretto, DansAs, Sapnaa,
Adina Galani, Claudia Ignat, Ionela Petcana, Grupul Shakti, Akhilesh Arya, Alexandra Roşu, Srishti Sinha, Mădălina Coman şi Cristina Şerban, Diya.

Pret/bilet: 35 lei

Biletele s-au pus în vanzare pe www.bilete.ro, www.blt.ro, www.myticket.ro, Magazinul Diverta din Unirea şi Casa de bilete a Salii Rapsodia (Lipscani, nr 53)
Cu sprijinul: Cartel Alfa, Fundaţia Coresi, Studioul de Teatru şi Film European Valentin Stanciu Ltd.

Mai multe informatii pe namasteindia.ro

via stiriong.ro

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

3 comentarii

  1. avatar

    De ce nu vine si in Timisoara evenimentul? Aici sunt foarte multi indieni care studiaza sau lucreaza, dar si iubitori de cultura indiana… Ar fi un real succes. Nu citeste nimeni mesajul asta care sa aduca India si aiiiiiiiiiiiiiiiici……………

  2. avatar

    mi.ar face placere ca acest festival sa se desfasoare si in craiova .. iubesc india .. si as dori sa traiesc macar 1 zi cultura indiei .

Comentează