MOL România colectează uleiul alimentar uzat

0

MOL România este prima reţea de benzinării care iniţiază un program pentru colectarea de la populaţie a uleiului alimentar uzat, cu scopul de a contribui la protecția mediului şi la educaţia civică privind acest subiect.

Uleiul alimentar uzat, odată ajuns în sistemul de canalizare şi/sau în gunoi, constituie un element nociv, întrucât depunerea acestuia pe pereţii sistemului de canalizare provoacă obturări ale conductelor, iar în cazul în care este aruncat împreună cu gunoiul menajer, acesta apare ulterior la locul de depozitare a deşeurilor sub forma unei substanţe greu degradabile. Atunci când uleiul prăjit este deversat din neglijenţă sau intenţionat în apele naturale, efectele sunt dezastruoase – plutind pe suprafaţa apei în lacuri sau râuri, uleiul uzat împiedică transferul de oxigen, distrugând vietăţile aflate în apă. O singură picătură de ulei alimentar uzat poate polua chiar şi o mie de litri de apă naturală.

Programul va fi implementat în 30 de benzinării MOL din: Bucureşti, Oradea, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş şi Odorheiu-Secuiesc. În prima etapă a acestui program, MOL îşi propune să evalueze nevoile populaţiei în ceea ce priveşte colectarea uleiului alimentar uzat. În oraşele selectate, MOL va amplasa recipiente special concepute, cu ajutorul companiei autorizate Biofilter România.

”Implementarea acestui program, în premieră pentru o reţea de benzinării din ţara noastră, reconfirmă angajamentul MOL România faţă de comunitate, în special în ceea ce priveşte protecţia mediului şi grija faţă de sănătatea oamenilor. Colectarea şi reciclarea uleiului alimentar uzat pentru a fi transformat în biocombustibil reduce atât emisiile de dioxid de carbon cât şi poluarea apelor, în cazul în care aceste substanţe ar ajunge în mod necontrolat în mediul înconjurător”, a declarat Kinga Daradics, CEO MOL România.

”Anual, în România se consumă de către populaţie aproximativ 260 de mii de tone de ulei alimentar, ceea ce înseamnă aproximativ 13 litri de ulei de persoană. De cele mai multe ori, problema gestionării uleiului prăjit, rezultat pe parcursul utilizării, este rezolvată doar în cazul restaurantelor, unde transportul şi prelucrarea deşeurilor se desfăşoară într-un mod organizat, stabilit prin lege. Colectarea uleiului alimentar uzat de la populaţie se realizează doar într-un procent foarte mic”, a declarat László Potozky, preşedintele Fundaţiei pentru Parteneriat, partenerul programului.

Persoanele care vor înmâna la punctele de colectare din benzinăriile MOL cel puţin un litru de ulei alimentar uzat vor primi un cadou. Procedura de predare este foarte simplă: uleiul colectat într-un recipient trebuie predat personalului din staţia respectivă.

Uleiul colectat de MOL România de la populaţie este predat şi intră în gestiunea companiei specializate Biofilter România, care asigură transportul şi predarea cantității colectate la un operator autorizat. Procesul de reciclare constă în mai multe etape: uleiul colectat trece printr-un proces de purificare, iar după această etapă de eliminare a impurităţilor, lichidul rezultat ajunge la o uzină de producție. Prin prelucrarea uleiului alimentar uzat se produce biocombustibil (componentă bio pentru motorină).

 

***

Adresele benzinăriilor care participă la program:

Bucureşti:

Bucuresti – Str. Barbu Văcărescu nr. 62-72, sect. 2

Bucuresti – Calea 13 Septembrie 204-206A, sect. 5

Bucuresti Berceni – Str. Mariuca nr. 67, sect. 4

Bucuresti Chiscani – Str. Chiscani nr.1 (Inters. Podul Grant), sect.1

Bucuresti Colentina    – Sos. Colentina nr. 374E

Bucuresti Fundeni – Sos. Fundeni nr. 161.

Bucuresti Gara de Nord – Str. Dinicu Golescu nr. 29 sect. 1

Bucuresti Giulesti – Calea Giulești nr. 39/Pod Grant, sect.6

Bucuresti Giurgiului – Șos. Giurgiului nr. 200, sect.4

Bucuresti Iriceanu – Str. serg. Ion Iriceanu nr. 25-53, sect. 4

Bucuresti Iuliu Maniu – Str.  Iuliu Maniu nr. 15B.

Bucuresti Lujerului     – Str. Lujerului fn., sect. 6

Bucuresti Otopeni 2    – DN1, km13+00

Bucuresti Pallady – B-ul Theodor Pallady nr. 66, sect. 3

Bucuresti Postavarul – Sos. Postăvarului nr. 24.

Bucuresti Rm. Vâlcea – Str. Râmnicu Vâlcea  nr. 12.

Bucuresti Turnu Măgurele      – Str. Turnu Măgurele  nr. 110.-112.

Bucuresti Virtutii – Șos. Virtuții, nr. 48, sect. 6

 

Cluj-Napoca

Cluj Napoca – Str. Observatorului nr. 76-78

Cluj Napoca – Calea Dorobantilor nr. 58-60

Cluj Napoca – Bd. Maresal Ion Antonescu fn.

Cluj Napoca – Str. Teodor Mihali Fn.

Cluj Napoca – Bdul 1 Decembrie 1918 fn.

 

Odorheiu-Secuiesc

Odorheiu Secuiesc – Str. Beclean nr. 14.

 

Oradea

Oradea – Str. Dimitrie Cantemir nr. 26-30, jud. Bihor

Oradea – Str. Stefan cel Mare nr. 89

Oradea – Calea Clujului nr. 231 A.

Oradea – Bd. Decebal nr. 51.

 

Târgu-Mureş

Târgu Mures    – Str. Gheorghe Doja nr. 76.

Târgu Mures  – Bdul 1 Decembrie 1918 nr. 242

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează