Miracolul muzicii de calitate la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

0

În perioada 21 aprilie – 26 mai 2019, Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia redevine pentru al optelea an consecutiv o cetate a culturii, un spațiu al excelenței sonore.

Ediţia a VIII-a a Mogoşoaia ClasicFest propune pe parcursul a cinci serate duminicale, 9 recitaluri inedite, de mare diversitate, susţinute de artiști de primă valoare.

Organizatorii: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi Asociatia Culturală Pro Valores, vă invită să aveți experienţe sonore de neuitat.

Primul eveniment va fi susținut de actrița Lamia Beligan și multi-instrumentistul Nicolae Szkely, care pe 21 aprilie, de la ora 18, sub genericul “Armonii Pascale”, vor realiza un spectacol de intensă emoție.

Apoi începând cu data de 5 mai, pentru patru duminici, blocați-vă agendele începând cu ora 17. Nu ratați întâlnirile cu pianista Mădălina Pașol, care va aduce un “Omagiu lui Dinu Lipatti” sau cu Duo Iancu – Lobonț, care sub genericul Meraviglia”, se vor transforma în adevărați arheologi sonori.

Apoi, pe 12 mai, după recitalul ineditului Trio Equilibrium, de pian la 6 mâini, Horia Mihail și al său pian călător vă vor purta în spațiul sonor clasic vienez.

Duminică 19 mai, îi va aduce în sala Scoarțelor din Palatul Mogoșoaia pe Laureații ediției a IX a a Concursului “Drumul spre celebritate”, violonista Andra Lucia Andrei și pianista Andra Mărgineanu, precum și pe pianistul Cătălin Răducanu, care vă propune un program integral rus, din care nu va lipsi Suita Tablouri dintr-o expoziție”, în anul în care se împlinesc 180 de ani de la nașterea lui Modest Mussorgski.

În ultima duminică a festivalului, pe 26 mai, copilul minune al pianisticii românești – Eva Garet, aflată în primul ei turneu – Citadele muzicale – 8”, va uimi cu siguranță și publicul de la Palatul Mogoșoaia, pentru ca ultimul recital al manifestării festivaliere să fie susținut de Les Enharmonique Piano Duo. Va fi un recital cu muzică franceză, dedicat copiilor… de orice vârstă.

Accesul la concerte se face în baza rezervării biletelor de intrare în muzeu (6 lei), pe adresa: asociatiaprovalores@gmail.com.

Amănunte pe: www.asociatiaprovalores.ro

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Asociaţia Culturală “Pro Valores”.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Observator cultural, Agentia de carte, Radio Trinitas, JurnalMM.ro, Romania pozitivă, Roportal.ro, Artindex, Historia, Modernism, DCNews, Bucharest Cultural Events, UZP.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.