Mainfestului Realismului Socialist Capitalist, expozitie la ArtXpert Fine Art Concept Store

0

În perioada 22 iunie-20 iulie, ArtXpert Fine Art Concept Store lansează o nouă expoziție semnată Eugene Al Pann, o continuare a proiectului Mainfestului Realismului Socialist Capitalist, lansat în 2010 la Chelsea Art Museum in New York.

Expoziția pune în evidență o societate condusă de branduri, fiind numită sugestiv Invazia produselor. “Mă izbesc de o criză de identitate atât artistică, dar mai ales națională. Vreau să mă rup de Brâncuși, Nadia, Hagi atunci când îmi prezint originea, dar cum să fac? Invazia Produselor este un grup de lucrări pop menite să amintească ușurința cu care ne putem uita identitatea. Realizez că am așteptat 20 de ani să vină Coca-Cola, Kentul să stea pe taraba lângă Carpațiul autohton și lucrul acesta s-a întamplat, nu pot nega. Însă nu pot să nu observ că odată cu produsele vestului a venit și asaltul marketingului. Socialismul nu a marketat decât ce-l interesa – pe Lenin, pe Stalin, pe Ceaușescu. Ei au fost produsele copilăriei și adolescenței mele.”

Manifestul Realismului Socialist Capitalist explică situația către care se îndreaptă societatea în general, dar cea românească, în particular. Pe scurt, se spunea atunci: “Ideologiile s-au diluat, până la comuniune: stânga își produce baza financiară exploatând liniștita masă muncitoare, populismul dreptei este pe de-a-ntregul proletar. Democrația acceptă firesc dictatura figurilor politice puternice, dictaturile se destind formal prin acceptarea structurilor democratice, care se golesc astfel de fond. China comunistă trăiește pasional-capitalist, țări capitaliste încearcă să înghită hapul socialist îndulcindu-l printr-un rebranding social-democratic. Este timpul să propunem o nouă viziune asupra istoriei, realității și crizei . Este timpul unei noi înțelegeri la nivel artistic, care să redezmorțească mecanismul ancrasat al rolului activ al artei.“ (Eugen Al Pann, Bogdan Dumitrescu)

Expoziția se deschide începând cu data de 22 iunie în locația ArtXpert Fine Art Concept Store, pe strada Puțul lui Zamfir nr. 45-47 din București. 

Intrare este liberă.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează