„La Palat animat”, program de educație pentru copii la Palatul Mogosoaia. Participarea este GRATUITĂ!

0

Vara trece, toamna vine… iar prietenii de la Asociaţia de Dragul artei scoate din palaria cu surprize proiecte noi, care mai de care mai inedite si atractive, dedicate copiilor.                                                    

De data aceasta, asociatia se extinde in afara Bucurestiului, la Mogosoaia, pentru a propune un proiect de teatru muzeal derulat in parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brancovenesti si finantat de Administratia Fondului Cultural National, denumit La Palat animat. Scenariul programelor este creat si dezvoltat special pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 6 si 10 ani, iar conceptul programului porneste de la istoria familiei Brancovenilor si a istoriei palatului brancovenesc de la Mogosoaia, acoperind atat valoarea educativa, acuratetea istorica a evenimentelor si personajelor, cat si calitatea artistica.

Programe de teatru muzeal dedicate copiilor de 6-10 ani,

la Palatul Mogoşoaia

Vara trece, toamna vine… iar Asociaţia de Dragul artei scoate din pălăria cu surprize proiecte noi, care mai de care mai inedite şi atractive, dedicate copiilor.

De data aceasta, asociaţia se extinde în afara Bucureştiului, la Mogoşoaia, pentru a propune un proiect de teatru muzeal derulat în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, denumit La Palat animat. Membrii echipei sunt co-autori de studii dedicate teatrului muzeal.  Scenariul programelor este creat şi dezvoltat special pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani, iar conceptul programului porneşte de la istoria familiei Brâncovenilor şi a istoriei palatului brâncovenesc de la Mogoşoaia, acoperind atât valoarea educativă, acurateţea istorică a evenimentelor şi personajelor, cât şi calitatea artistică. Povestea dramatizată va fi susţinută de către actorii Vadim Rusu și Cornel Mihalache de la Teatrul de pe Lipscani în faţa celor mici și va porni de la date istorice reale care vor fi transpuse în mod interactiv astfel încât să reînsufleţească istoria locului şi colecţia muzeală expusă aducând elemente de civilizație a epocii prin gesturi, costume și atitudini.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani, participanţi la programele La Palat animat,  pot veni, în mod organizat şi gratuit, cu clasa şcolară sau cu părinţii, şi vor trăi istoria la faţa locului, prin talentul actorilor şi prin veridicitatea scenariului care îi va pune faţă în faţă cu personajele epocii.

Mai mult, dincolo de factorul inedit al conceptului, ca o garantare a calităţii programelor, trebuie menţionat faptul că ele vor fi evaluate de către un specialist care va aprecia modul de satisfacţie a copiilor, învăţătorilor şi părinţilor, pentru ca întregul proiect să devină un exemplu de bună practică şi pentru alte muzee din ţară.             Sunt foarte multe locuri din România care merită readuse în circuitul cultural şi în atenţia copiilor, astfel încât aceştia să conştientizeze şi să trăiască pe viu atmosfera unei clădiri cu istorie şi poveşti frumoase.

Dăruiţi-vă şi dăruiţi-le copiilor şansa de a trăi vremurile de altădată, veniţi La Palat animat!

Structura programelor:

Sâmbătă, 22 septembrie, ora 10.30 – program destinat familiilor;

Duminică, 23 septembrie, ora 10.30 – program destinat familiilor;

Sâmbătă, 29 septembrie, ora 10.30 – program destinat familiilor;

Duminică, 30 septembrie, ora 10.30 – program destinat familiilor;

Sâmbătă, 6 octombrie, ora 10.30 – program destinat familiilor;

Duminică, 7 octombrie, ora 10.30 – program destinat familiilor;

Sâmbătă, 13 octombrie, ora 10.30 – program destinat familiilor;

Duminică, 14 octombrie, ora 10.30 – program destinat familiilor;

Sâmbătă, 20 octombrie, ora 10.30 – program destinat familiilor;

Duminică,21 octombrie, ora 10.30 – program destinat familiilor;

22 septembrie – 21 octombrie –programe destinate claselor I-IV (de marţi până vineri, în funcţie de  solicitarea învățătorilor, înscriere cu 5 zile înainte de desfășurarea programului);

Înscrieri:

Pentru familii: programările sunt obligatorii şi se fac numai în săptămâna programului, de luni până vineri, începând cu ora 8.00, la e-mail: oana@dedragulartei.ro (este necesară precizarea datei, numele şi vârsta copilului).

Pentru şcoli: programările sunt obligatorii şi se fac numai cu 5 zile înainte de data la care se doreşte programată activitatea, la e-mail: oana@dedragulartei.ro. Grupul trebuie să aibă maximum 20 de copii. Din cauza numărului mic de programe, fiecare şcoală poate înscrie o singură grupă. Transportul este gratuit pentru clasele din București.

Participarea este gratuită, iar înscrierea se face prin confirmarea din partea organizatorilor.

Acces către Palatul Mogoșoaia: Judeţul Ilfov, Mogoşoaia, Str. Valea Parcului nr. 1, la 15 km de centrul Bucureștiului. Mijloace de transport: maxi-taxi de la Piaţa Chibrit sau RATB linia 460 pe ruta Bucureşti-Dămăroaia via Palat Mogoşoaia (linie directă).

Despre coordonatorul proiectului:

Asociaţia De dragul artei îşi propune dezvoltarea creativităţii şi încurajarea curiozităţii naturale a copilului în raport cu obiecte semnificative pentru cultură şi civilizaţie, prin diverse activităţi de improvizaţie artistică. www.dedragulartei.ro

Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Partener principal:

Complexul monumental istoric cultural, turistic şi de agrement Mogoşoaia reprezintă unul dintre locurile cele mai căutate şi atractive datorită valorosului patrimoniu arhitectural situat într-un cadru natural pitoresc din imediata apropiere a Municipiului Bucureşti. Centrul administrează Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia. Curtea Domnească de la Mogoşoaia a fost atestată la sfârşitul secolului XVII, construcţia finalizându-se la începutul secolului XVIII. www.palatebrancovenesti.ro

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează