„KOUYOU” – sonorități de toamnă japoneză, în finalul Stagiunii de la Castelul Peleș

0

Ediția a-X a a Stagiunii “Sunetul Muzicii”, manifestare organizată de Muzeul Național Peleș și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, în Sala de muzică a Castelului Peleș, se încheie cu un eveniment inedit.

Sâmbătă 27 octombrie 2018, de la ora 16, laureații Concursului “România” de la Tokyo, organizat de Romanian Music Society in Japan, vor prezenta în fața iubitorilor artei sunetelor de la noi un program deosebit de spectaculos. Marimbafonista Chiyuki Funakoshi și soprana Mayuko Komori, în colaborare cu pianistul Mihai Murariu, vor interpreta atât opusuri ale creatorilor niponi, precum: Takatsugu Muramatsu, Kazunori Miyake, Tatsunosuke Koshitani, cât și lucrări semnate de titani ai muzicii europene: Johann Sebastian Bach, Vincenzo Bellini, Giacomo Puccini.

Evenimentul este parte din proiectul ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și a Administrației Fondului Cultural Național.

Accesul se face pe baza de invitație, care poate fi obținută scriind pe adresa: peles.ro@gmail.com.

Marimbafonista Chiyuki Funakoshi a început studiul muzicii la vârsta de 12 ani. I-a avut maeștrii pe Koya Nakatani și Yumiko Watanabe. În anul 2015 ea a câștigat medalia de aur, dar și premiul al III-lea la “Snaredrum Solo Competition” pentru juniori, respectiv seniori. La cea de-a XIII-a ediție a Concursului Internațioanal “România” a obținut atât premiul I, cât și Marele Premiu. În prezent este studentă a Academiei Musashino din Tokyo, unde a primit în 2018 Bursa “In memoriam Naoaki Fukui” și a fost selectată ca membru al Ansamblului Musashino.   

Soprana Mayuko Komori a absolvit Colegiul de muzică din Osaka, iar la ediția a XXI-a a Japan Song Competition”, a câștigat premiul I și Premiul “Fumiko Yotsuya”. La cea de-a XIII-a ediție a Concursului Internațioanal “România” de la Tokyo ea a obținut premiul al III-lea la secțiunea canto.

Mihai Murariu este pianist, organist, compozitor, doctor în muzică, precum și cadru didactic al Universității Naționale de Muzică București.

Amănunte pe: www.asociatiaprovalores.ro

 

Organizatori: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi Muzeul Naţional Peleş

Proiect co-finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale și Administrația Fondului Cultural Național

Parteneri: Programul Oportunități la tine acasă (dezvoltat de UCIMR), Romanian Music Society in Japan, Banca Transilvania, ExcesMusic şi Asociaţia Pro Valores.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Enjoy TV, Observator cultural, Radio Trinitas, Calendar evenimente, Roportal.ro, onlinegallery.ro, JurnalMM.ro, Capital cultural, Agentia de carte, România pozitivă.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează