În fiecare an, 1000 de bolnavi de cancer s-ar putea vindeca la Clinica Nera

0

În fiecare zi, zeci de bolnavi descoperă că au cancer, iar lupta pornește de pe poziții inegale, lor lipsindu-le terapiile de recuperare, arma fundamentală pentru a învinge boala. Fundația Sfânta Irina a început construirea Clinicii Nera, primul centru de recuperare oncologică din România. Misiunea centrului va fi tratarea bolnavilor care au descoperit boala în stadiu incipient și care au o șansă reală de a se vindeca. Clinica va putea primi aproximativ 1.000 de pacienți în fiecare an, ceea ce înseamnă tot atâtea șanse la viață.

Pentru a asigura serviciile de recuperare necesare pacienților, Clinica Nera va îngloba departamente de psihoterapie, dietoterapie, fizioterapie, kinetoterapie, de invățare al unui stil de viață corect, de depistare precoce și de prevenție și un departament de cercetare. Valoarea totală a proiectului este de 4,5 milioane de dolari, iar pentru finalizarea construcției este necesară colectarea de fonduri. În acest scop, Fundația Sfânta Irina a demarat campania “Viața în cifre”, prin care companiile comerciale află cum pot redirecționa 20 la sută din impozitul pe profit pe care-l plătesc la stat, ajutând astfel centrul să își deschidă porțile cât mai curând.

 

“Dacă cercetăm statisticile europene, aflăm că poporul român este cel mai bolnav popor din Europa: la noi se înregistrează cea mai mare rată de mortalitate prin cancer, cea mai mică rată de supraviețuire prin cancer, cea mai mare mortalitate infantilă, cea mai mare incidență la cancerul de plămân și de uter, cel mai mare procent de tuberculoză, cea mai mică speranță de viață la naștere”, a spus Dr. Pavel Chirilă, inițiatorul proiectului și directorul Fundației Sfânta Irina. „Noi ne-am propus să ridicăm prima clinică de recuperare oncologică din România. În alte țări europene se regăsesc sute de astfel de centre. La ora actuală, toate tratatele de oncologie din lume vorbesc despre importanța asistării psihologice a bolnavului la aflarea veștii, ca factor decisiv pentru însănătoșirea acestuia.”

 

Pentru bolnavii de cancer, timpul care se scurge este măsurat într-un număr limitat de evenimente. Campania pentru redirecționarea a 20 la sută din impozitul pe profit al companiilor își propune să redea bolnavilor șansa de a privi cu speranță către aceste cifre și de a alunga deznădejdea.

Mai multe detalii despre campanie se regăsesc pe site-ul dedicat, viata-in-cifre.ro, de unde poate fi descărcat și contractul de sponsorizare. Campania este desfășurată cu sprijinul Mediafax Group.

 

Despre Fundaţia Sfânta Irina

Fundația Sfânta Irina a fost înființată în anul 1998 de către un grup de medici – cadre universitare, cercetători, rezidenţi, specialişti – în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii bolnavilor de cancer. În 2006, fundația a construit Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina”, care are ca scop îngrijirea specializată a bolnavilor de cancer şi leucemie aflaţi în stadiu avansat. În cadrul acestui centru, specialiștii oferă în mod gratuit și fără nicio discriminare, asistenţă medicală, socială, psihologică şi spirituală atât bolnavilor, cât şi familiilor acestora. Director al Fundaţiei Sfânta Irina și cel care a înfiinţat centrul este Dr. Pavel Chirilă.

 

Mai multe informații despre Clinica Nera sunt disponibile la adresa www.clinicanera.ro

Mai multe detalii despre campania Viața în cifre sunt disponibile la adresa www.viata-in-cifre.ro

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează