În căutarea lui Nemo: eveniment dedicat tuturor copiilor de 1-5 ani, la Grădiniţa Miruna

1

Eveniment dedicat tuturor copiilor de 1-5 ani, la Grădiniţa Miruna:

Cu  Ariel Mica Sirenă, în căutarea lui Nemo 

Grădiniţa Miruna, actrița Ioana Ginghină și MiniArtShow au decis să deschidă stagiunea evenimentelor dedicate celor mici printr-o manifestare deosebită, de tip 3 în 1:  „Cu  Ariel Mica Sirenă, în căutarea lui Nemo”.

Astfel, în data de 7 septembrie, ora 11.00, copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 5 ani vor intra, alături de frumoasa Ariel, în lumea plină de mister a oceanelor, prezentată de actrița Ioana Ginghină. Micuțul Nemo s-a pierdut din nou și tatăl lui îl caută neîncetat, prilej cu care toți participanții la spectacol îi vor cunoaște pe rechinul vegetarian, balena somnoroasă, căluțul de mare și broscuța țestoasă. Reprezentația se va încheia cu un atelier în care fiecare copil va picta, alături de părinți, câte un peștișor pe care îl va păstra ca amintire de la micuțul Nemo.

Vizual_eveniment_Gradinita_Miruna

Evenimentul este dedicat, deopotrivă fetițelor și băiețeilor, celor mici și celor mari, și nu vor lipsi modelajul din baloane, dansul, distracția și cadourile. Nu stați pe gânduri, veniți la Grădinița Miruna, în data de 7 septembrie, pentru a întâmpina toamna cu veselie!        

Taxa de participare se va plăti la începutul evenimentului şi este de 50 de lei/copil+părinte, iar înscrierea se face pe bază de e-mail la adresa atelier@asociatiamiruna.ro. E-mailul trebuie să conţină: numele, prenumele şi datele de contact ale părintelui, numele şi vârsta copilului. Înscrierea se face în ordinea solicitărilor, în limita a 25 de copii, iar confirmarea participării va veni din partea organizatorilor, în data de 6 septembrie a.c., până la ora 20.00. Grădiniţa Miruna se află localizată în apropiere de centrul Bucureştiului, la doar 5 min. de Piaţa Unirii sau Piaţa Universităţii, sectorul 2, str. Traian nr. 160, în incinta şcolii nr. 85. Mai multe informaţii puteţi afla de pe site-ul www.asociatiamiruna.ro sau de pe pagina Facebook/GradinitaMiruna.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.