GrowArt #1, Licitația de artă contemporană din 20 martie adună 97 de loturi aparținând celor mai importanți artiști români contemporani

0

Marți, 20 martie 2012, începând cu ora 19.00, va avea loc la hotel Ramada Majestic din București (Calea Victoriei 38-40) licitația de artă contemporană Grow Art #1.

Evenimentul marchează debutul unui amplu proiect desfășurat de Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane, ce își propune să vină periodic în întâmpinarea publicului iubitor de artă cu o selecție reprezentativă de lucrări semnate de artiști români contemporani. Această inițiativă are scopul de a contribui la configurarea unei piețe sănătoase și stabile de artă contemporană autohtonă precum și de a susține evoluția profesională a creatorilor acesteia, prin finanțarea de proiecte culturale cu până la 12% din valoarea vânzărilor casei de licitații Grow Art.

Licitația de artă Grow Art #1 aduce în atenția publicului un număr de 97 de loturi semnate de 92 de artiști români contemporani, între care putem distinge nume a unor reprezentanți de marcă a cel puțin patru generații – de la maeștri confirmați pe parcursul câtorva decenii până la proaspăt absolvenți remarcabili prin calitatea și consecvența demersului creativ, dintre care enumerăm selectiv: Mircea Roman, Marin Gherasim, Paula Ribariu, Horea Paștina, Gili Mocanu, Bogdan Vlăduță, Christian Paraschiv, Marcel Bunea, Vasile Tolan, Mihai Sârbulescu, George Moscal, Elena Scutaru, Marian Zidaru.

Lucrările din licitația de artă contemporană Grow Art #1 au putut fi vizionate în cadrul a trei expoziții ce au avut loc la centrul cultural Independent 84 (Splaiul Independenței nr.84, sector 5, București) – First Preview, Masters Preview și Third Preview –  în lunile februarie și martie ale anului 2012.

Printre cele mai interesante loturi din licitație se numărCovorul de artiști  semnat de Vasile Mureșan Murivale. Lucrarea este chiar un covor cu dimensiunea de 4 pe 2 metri compus din colajul a peste 10.000 de portrete de artiști români realizate chiar de autor. Perna moartă a lui Felix Deac șochează prin asemănarea texturii cu pielea umană. Nomos 3, lucrarea lui Christian Paraschiv este realizată într-o tehnică specială prin fotoimprimare pe folie cu foiță de aur iar Gili Mocanu este prezent în licitație cu un diptic insolit: doi delfini repetați aproape identic în două lucrări aparent gestuale, sursa de inspirație fiind nimic altceva decât un pattern de faianță.

” Ne mândrim să numărăm în portofoliul GrowArt#1 o serie de artiști consacrați, pe deplin confirmați, a căror operă a parcurs uneori chiar și jumătate de secol. În cazul acestor artiști, de cele mai multe ori prețurile lucrărilor pleacă de la valori reduse, mulțumită înțelegerii și dorinței maeștrilor de a ne susține, tocmai pentru ca inițiativa noastră să aibă toate șansele de reușită.  

O atenție specială merită acordată însăși viziunii acestui proiect, scopului său, și anume creșterea capacității artiștilor români contemporani de a-și valorifica opera după cum și reinvestirea banilor rezultați din vânzarea de lucrărilor de artă în activități și proiecte culturale. Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane a inițiat și dezvoltă GrowArt ca pe o ”afacere” cu impact social, o sursă permanentă de finanțare pentru proiectele culturale ale asociației după cum și pentru a ajuta artiștii să se promoveze și să dezvolte noi proiecte artistice.” 

Nona Șerbănescu – director executiv Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane

Selecția pe care am operat-o în constituirea fondului de lucrări GrowArt #1 s-a fundamentat pe criterii ce vizează generarea unei imagini cât mai obiective asupra artei contemporane românești. Am dorit să construim un puzzle eclectic, aproape statistic, ale cărui principii să fie cât mai străine de arbitrar, de mercantil și cât mai aproape de axiologic. 

În ceea ce privește publicul, credem că rolul unui demers ca cel întreprins de noi nu este doar de a re-confirma statutul cultural și social al unui segment al acestuia, ci de a atrage în permenență interesul persoanelor din zone cât mai diverse, fie că ne referim la tipul de formare sau gradul de educație, la vârstă, sex, etnie, religie, orientare politică etc. Pentru a realiza acest lucru vom încerca în primul rând ca prin lucrările prezentate să oferim o imagine onestă a artei contemporane, în multiplele și diferitele sale ipostaze, ale căror posibili receptori ideali pot fi la fel de numeroși și de diverși.

Adela Edu – Project Manager GrowArt Auction

Despre inițiativa GrowArt

GrowArt Auction are ca scop promovarea într-o manieră coerentă și clară a artei contemporane românești și a apărut din dorința de a ajuta artiștii români în viață să își valorifice lucrările.

Încurajăm și susținem investiția în opere de artă contemporană realizate de artiști români; de la tineri în plină expansiune profesională, aleși în funcție de potențialul demonstrat, până la pictori și sculptori cu reputație, cotați internațional.

GrowArt înseamnă și o importantă componentă de implicare socială culturală. Începând din luna septembrie anul 2011, Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane constituie Fondul GrowArt pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor editoriale artistice contemporane și pentru susținerea activității centrului cultural Independent84, sursa principală constând în viramentul cuantumului de până la 12% din valoarea vânzărilor Casei de licitații GrowArt.

 

Independent84 se definește ca spațiu contemporan – context al unor evenimente culturale, oscilând ofertant de la vizual la performance. Criteriile în raport cu care vom selecta anumite

 

manifestări sunt minimal limitate a priori. Nu vom vehicula ”adevăruri absolute” ci afirmații asumate subiectiv, demersuri sincere, motivate artistic.

Suntem laborator permanent pentru proiecte artistice independente, după cum și platformă de lansare a acestor manifestări în spațiul cultural contemporan; afișăm atât rezultate cât și fragmente ale parcursului către libertatea și identitatea artistică autentică, valoarea intrinsecă a proiectelor prevalând notorietății artiștilor semnatari.

Credem în libertatea de expresie, individualitatea artistică și autenticitatea demersurilor; mizăm pe experiment, inovație și diversitate ca valori esențiale.

 

Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane

Promovăm şi susţinem valorile artistice româneşti, investim în vizibilitatea artiștilor contemporani. Contribuim la dezvoltarea unui mediu cultural sănătos și la educarea publicului larg în spiritul artelor contemporane, prin facilitarea accesului la cultură.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează