Fundația Motivation România (FMR) consideră că este necesar un fond pentru stimularea angajării persoanelor cu dizabilități care să fie creat din încasările la bugetul de stat ale taxelor pe care le plătesc angajatorii care nu îndeplinesc obligația legală de a avea angajați cu dizabilități.
Prin Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, statul prevede că operatorii economici „care au cel puțin 50 de angajați au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați”. Angajatorii care nu angajează persoane cu handicap fie plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, fie cumpără produse sau servicii de la unități protejate autorizate, în cadrul cărora cel puțin 30% din numărul total de angajați cu contract individual de muncă sunt persoane cu handicap.
În prezent, sumele plătite de angajatorii care nu au angajați cu dizabilități potrivit legii nu sunt direcționate către persoanele cu dizabilități. Fundația Motivation România susține direcționarea acestor sume pentru programe în sprijinul persoanelor cu dizabilități, mai exact pentru stimularea angajării acestora. Fondul ar putea susține programe de integrare profesională a persoanelor cu dizabilități, dar și proiecte de mobilizare a mediului de afaceri pentru angajarea lor. „Până în acest moment, nu s-a făcut o evaluare a efectelor Legii 448 în zona angajării persoanelor cu dizabilități. Contul în care se acumulează sumele plătite de aceste firme este același cu cel în care se plătesc amenzi, deci nu se poate estima valoarea contribuției la stat. Există exemple în cadrul administrației centrale, ca Fondul pentru susținerea IMM-urilor, care pot aduce argumente pentru crearea unui Fond Unic în care să fie colectată taxa plătită de angajatorii care nu încadrează 4% persoane cu dizabilități. Credem că trebuie analizată posibilitatea creării acestui Fond pentru o integrarea reală a persoanelor cu dizabilități”, a declarat Cristian Ispas, directorul general al Fundației Motivation România, în cadrul dezbaterii regionale cu tema „Integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități prin economia socială. Aplicarea unor modele europene în România”, eveniment desfășurat marți, 5 aprilie, la București.
La această dezbatere, au participat reprezentanți AJOFM, ITM și DGASPC din București și din județele Ialomița, Giurgiu și Ilfov, precum și ai ONG-urilor cu preocupări în domeniul integrării în muncă a persoanelor cu handicap. Participanții la dezbatere au susținut, la rândul lor, că este necesară folosirea pentru programe speciale a sumelor colectate de la angajatorii care nu îndeplinesc obligația legală de a angaja persoane cu dizabilități. Reprezentanții organizațiilor prezente au căzut de acord că sunt necesare eforturi comune pentru a concretiza discuțiile din cadrul dezbaterii.
Dezbaterea regională a fost organizată în cadrul proiectului „Alianța pentru dezvoltarea economiei sociale” derulat de Fundația „Alături de Voi” România în parteneriat cu Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap – MMSF, Fundația Motivation România, DGASPC Iași și Cooperativa Socială ”Il Poliedro” Italia. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investește în oameni!, Axa prioritara 6 ”Promovarea incluziunii sociale”. Această dezbatere face parte dintr-un program de dialog care are loc în mai multe regiuni din țară. Următorul eveniment de acest fel va fi organizat pe 13 aprilie la Târgu Mureș de Fundația „Alături de Voi” România.
3 comentarii
buna ziu ma numesc Marian Galion asi vrea o rugaminte dca se poate asi dori un loc de munca pt ca mea foarete greu va rog din tot sufletul meu . vaslui strada nisiparie nr 17
da! am si eu ploblema asata adica hiv sida va rog ajutatima ca am nevoie de ajutoru vaostru
Am facut un curs de calculatoare de in formatica asta a fost in 2008 cursul a fost sprijinit de Fundatia Moltivation asta a fost in Barlad cand a fost…. si daca se poate sa ma ajutati sa imi gasit un loc de munca. Am fost la Centru de copii elena farago astept sa ma ajutati