22 februarie la IZVORANI: WinterTRi Challenge pentru Fundatia Chance for Life

0

Sambata, 22 februarie, va avea loc la Izvorani  primul triatlon din acest an: WinterTri Challenge.

Ceea ce face acest triatlon atat de special este faptul ca sustine cauze sociale. Sportivii sunt incuranjati sa devina fundraiseri pentru o cauza sociala ale evenimentului. Una dintre acestea este Fundatia Chance for Life.

WinterTri

Strangerea de fonduri se realizeaza intr-un mod inovativ, rapid si sigur pe platforma Galantom. Fiecare sportiv isi seteaza o suma pe care vrea sa o stranga pentru cauza in care cred. Apoi, oricine poate dona pentru a ii sprijini, investind astfel in educatia unor copiii cu potential intelectual ridicat, din familii defavorizate, beneficiari ai fundatiei Chance for Life.

Evenimentul sportiv incepe cu proba de alergare, se continua cu cea de bicicleta, iar finishul este in bazinul olimpic acoperit (dupa parcurgerea celor 500 m de inot). Traseul de alergare este 100% off-road, pe poteci, drum forestier si drum pietruit, iar cel de bicicleta este pe asfalt.

La start sunt asteptati peste 500 de participanti, de la copii pana la varstnici, iar peste jumatate dintre cei inscrisi se afla la primul lor triatlon. La final, toti participantii vor fi rasplatiti cu medalii, iar cei mai rapizi vor fi recompensati cu premii, cupe si diplome.

Pentru cei care au participat la primele doua editii, cea din acest an oferă un bun prilej de a redescoperi bucuria participarii la un triatlon de iarna si de a-si depasi inca o data propriile limite. Pentru cei care vor face primul lor triatlon, principala miza pe care trebuie sa si-o stabileasca este aceea de a se simti bine si de a savura fiecare minut al cursei (prin baza, padure si bazin).

Mai multe despre Fundatia Chance for Life, dar si despre eveniment, puteti gasi aici chanceforlife.galantom.ro.

Fundatia CHANCE FOR LIFE este o organizatie neguvernamentala care isi propune dezvoltarea comunitatilor din Romania prin intermediul copiilor si tinerilor. Prin campanii sociale si educationale care provoaca oamenii sa gandeasca diferit, prin programe care ofera suport emotional si social pentru copii si tineri, Chance for Life formeaza spiritul civic al romanilor, contribuind astfel la dezvoltarea durabila a comunitatilor din tara noastra.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează