Filmul clasic românesc şi cel contemporan, împreună, la Târgu Jiu

0

Sfârşitul de septembrie oferă iubitorilor de fim din Târgu-Jiu o săptămână de film românesc, un regal al celor mai bune producţii, mai vechi şi mai noi. Căci, dacă în perioada 26-28 septembrie, Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, organizează cea de-a noua ediţie a Festivalului Indie al Producătorilor de Film Independenţi – IPIFF, festival ce face stop-cadru pe producţii recente, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”, în preambul, va prezenta filme clasice româneşti.

Afis Caravana Tg Jiu

Dealtfel, misiunea pe care „Caravana filmului românesc” şi-a propus-o nu este doar una nostalgică, în dorinţa de a prezenta publicului tânăr şi mai puţin tânăr filme din patrimoniul de aur, filme care au încântat generaţii de cinefili, ci este şi una asumată, în demersul de a arăta că filmul românesc are continuitate şi că actualele succese ale noului val de regizori, regizori multipremiaţi la festivalurile internaţionale, nu sunt întâmplătoare.

Prin urmare, între 20 şi 25 septembrie, la Târgu Jiu, periplul prin istoria filmului clasic românesc aduce pe ecran filme celebre, de la comedie clasică, precum „Toamna bobocilor”, regia: Mircea Moldovan; „Cuibul de viespi” (după piesa „Gaiţele” de Al. Kiriţescu), regia: Horea Popescu, sau „Brigada Diverse intră în acţiune”, regia: Mircea Drăgan, la drama socială şi politică, cu pasaje de frescă istorică şi de epocă, „Doctorul Poenaru”, regia: Dinu Tănase sau drama socială, „La capătul liniei”, regia: Dinu Tănase.

Întâlnirea cu aceste creaţii cinematografice, care nu au numai valoare de patrimoniu, ci şi una estetică, înseamnă şi întâlnirea de suflet cu marii actori ai ţării: Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Ştefan Iordache, Tamara Buciuceanu, Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru şi mulţi alţii.

Aşadar, toţi cinefilii care doresc să petreacă seri de adevărată delectare vizionând filmele din program sunt invitaţi în la AMFITEATRUL DIN CENTRUL ORAŞULUI, în perioada 20 – 25 septembrie, cu începere de la ora 20.30. Proiecţiile au loc în aer liber, iar accesul publicului este gratuit.

 

Caravana filmului românesc -Capodopere ale cinematografiei naţionale, Târgu-Jiu, 20 – 25 septembrie 2014,

AMFITEATRUL DIN CENTRUL ORAŞULUI

Sâmbătă, 20 septembrie:

ora 19.30: Promovare a Festivalul Indie al Producătorilor

de Film Independenţi – IPIFF, ediţia a IX-a

 

ora 20.30: LA CAPĂTUL LINIEI

Scenariu: Radu F. Alexandru; Regie: Dinu Tănase;

Cu: Dan Condurache, Mircea Albulescu, Ioana Crăciunescu, Paul Lavric

 

Duminică, 21 septembrie:

ora 19.30: Promovare a Festivalul Indie al Producătorilor

de Film Independenţi – IPIFF, ediţia a IX-a

 

ora 20.30: DOCTORUL POENARU

Scenariul şi regia: Dinu Tănase;

Cu: Victor Rebengiuc, Ştefan Iordache, Vasile Nițulescu, Elena Dacian, Gheorghe Dinică, Aurel Rogalschi

 

Luni, 22 septembrie:

ora 19.30: Promovare a Festivalul Indie al Producătorilor

de Film Independenţi – IPIFF, ediţia a IX-a

 

ora 20.30:  OPERAŢIUNEA MONSTRUL

Scenariu: Titus Popovici; Regie: Manole Marcus;

Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, Ada D’Albon, Alexandru Manolescu

 

Marţi, 23 septembrie:

ora 19.30: Promovare a Festivalul Indie al Producătorilor

de Film Independenţi – IPIFF, ediţia a IX-a

 

ora 20.30: BRIGADA DIVERSE INTRĂ ÎN ACŢIUNE

Scenariu: Nicolae Ţic, Mircea Drăgan; Regie: Mircea Drăgan;

Cu: Toma Caragiu,  Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu,  Jean Constantin, Iurie Darie, George Mihăiţă, Ioana Drăgan, Ştefan Bănică

 

Miercuri, 24 septembrie:

ora 19.30: Promovare a Festivalul Indie al Producătorilor

de Film Independenţi – IPIFF, ediţia a IX-a

 

ora 20.30: CUIBUL DE VIESPI

Scenariu: Horea Popescu, după piesa „Gaiţele” de Al. Kiriţescu; Regie: Horea Popescu;

Cu: Tamara Buciuceanu, Coca Andronescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Raluca Zamfirescu, Gheorghe Dinică, Ileana Stana Ionescu, Marin Moraru

 

 

Joi, 25 septembrie:

ora 19.30: Promovare a Festivalul Indie al Producătorilor

de Film Independenţi – IPIFF, ediţia a IX-a

 

ora 20.30: TOAMNA BOBOCILOR

Scenariu: Petre Sălcudeanu; Regie: Mircea Moldovan;

Cu: Marin Moraru, Draga Olteanu Matei, Dumitru Furdui, Maria Ploae, Emil Hossu, Octavian Cotescu, Sebastian Papaiani

 

*

MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro), împreună cu Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro) a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale. Până în prezent, Caravana a ajuns în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului şi a prezentat, la o calitate audio şi video de excepţie, unele dintre cele mai valoroase filme din patrimoniul cinematografiei naţionale. Succesul acestui proiect este atestat de prezenţa numeroasă a publicului la filmele prezentate (aproximativ 14.500 de spectatori), cât şi de reflectarea în presă (aproximativ 230 de referiri în mediul on-line). De asemenea, în octombrie anul trecut, s-a lansat cel de-al doilea proiect pe care MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura îl desfăşoară şi anume: CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – CARTEA ŞI FILMUL.

*

Proiect realizat cu sprijinul UCIN – Uniunea Cineaştilor din România şi CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei; Primăria Târgu-Jiu;

Parteneri: Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România/ PatronatulSocietăţilor de Producţie din Cinematografie şi Televiziune;

Partener naţional: Next Gen Communications;

Parteneri media naţionali: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema  – AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro,  Timp Românesc, Prompt Media, Actualitatea Ilfoveană, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială;

Website: www.caravanafilm.ro

FESTIVALUL INDIE AL PRODUCĂTORILOR DE FILM INDEPENDENŢI – IPIFF 9  la Târgu-Jiu ­­­­­­

Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, organizează între 26-28 septembrie 2014 cea de-a noua ediţie a Festivalului Indie al Producătorilor de Film Independenţi – IPIFF .

Timp de trei zile publicul din Târgu-Jiu va avea ocazia să vizioneze ultimele premiere ale producătorilor de film independenţi, filme de lung şi scurt metraj.

Încă de la prima ediţie din 2006, Festivalul Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi a urmărit promovarea filmului românesc şi a identităţii şi personalităţii producătorului de film.

Organizat la început în Constanţa, Mamaia, iar apoi în Bucureşti, începând cu ediţia de anul trecut care a avut loc la Alba Iulia, festivalul îşi propune să se transforme într-un eveniment cultural itinerant, să devină promotorul şi susţinătorul producţiilor INDIE, a producătorilor de film cu adevărat independenţi.

“IPIFF – locul de întâlnire al filmelor INDIE”

Producător Festival: Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România / PatronatulSocietăţilor de Producţie din Cinematografie şi Televiziune;

Cu sprijinul: Centrul Naţional al Cinematografiei, Primăria Târgu-Jiu;

Parteneri: MDV Audio Studio, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi

Cinematografică “I.L.Caragiale” – UNATC;

Parteneri media: Tvr2, Gorj Tv, Radio Targu-Jiu, Cinemagia, Cinefan;

Producător IPIFF 9: Dinu Tănase;

Mai multe detalii pe: www.ipiff.ro

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează