Fiii Satului – PACT pentru oamenii si faptele satelor romanesti

0

Fundatia PACT (www.fundatiapact.ro) a organizat joi, 29 septembrie, de la ora 19.30, la Clubul Taranului (în incinta Muzeului Taranului Roman), un cocktail cu scopul strangerii de fonduri pentru a sprijini punerea în fapt a proiectelor grupurilor de initiativa din satele din sudul Romaniei. La eveniment au participat peste 100 de persoane: lideri din grupurile de initiativa formate cu asistenta PACT in cele cinci runde de interventii comunitare, reprezentanti ai mediului de afaceri, parteneri si finantatori ai Fundatiei PACT, fondatori, consultanti, membri in Consiliul Director al fundatiei, sponsori si colaboratori in realizarea evenimentului, jurnalisti, prieteni din organizatii non-guvernamentale si alti invitati dornici sa contribuie la dezvoltarea comunitatilor rurale din Romania.

Suma totala de 7600 RON incasata cu ocazia acestui eveniment din vanzarea biletelor si din licitatia de tip „all pay” („toata lumea plateste”) pentru obiecte cu poveste obtinute prin donatie va fi directionata catre Fondul Comunitar gestionat de Fundatia PACT si va fi folosita pentru sustinerea de proiecte comunitare si de antreprenoriat social sau cultural ale grupurilor de cetateni din comunitatile rurale din sudul tarii.

Pentru fiecare leu donat, Asociatia pentru Relatii Comunitare (http://arcromania.ro/content/) dubleaza suma pana la valoarea de 6500 RON, ceea ce insumeaza un total de 14100 RON (echivalentul a peste 3 granturi in cuantum de cate 4500 RON acordate in mod curent de Fundatia PACT pentru proiecte realizate de cetateni din mediul rural si urban mic).

Gazda evenimentului a fost Melania Medeleanu, ea insasi implicata intr-un proiect social la care tine foarte mult, in comuna Clinceni (jud. Ilfov). Melania Medeleanu a participat si la licitatia „all pay”, pentru palaria vintage (care a apartinut proprietarei firmei „Niculae Anghelescu” din Bucurestii inceputului de secol XX), in posesia careia a intrat intr-un mod neasteptat, ca dar din partea castigatoarei licitatiei pentru acest obiect.

Invitatii au avut alaturi, pe tot parcursul evenimentului, spectaculoasele Statui Vivante ale trupei de la Teatrul Masca, prezente cu gesturi simbolice, chemare la solidaritate umana dincolo de granite de timp si spatiu.

Actorul Mihai Malaimare a intrat in direct online de la sediul Teatrului Masca, unde se tinea repetitia generala pentru premiera din aceasta stagiune de la MASCA si a transmis un mesaj de incurajare si suport pentru initiativele de sustinere a lumii satului.

Jocurile de networking cu premii au animat de la inceput publicul din sala.

Cvartetul Tonica (Alexandru Malaimare, Dumitru Porcescu, Emanuel Vots, Lucian Nicolescu) a interpretat cu talent prelucrari simfonice a unor melodii folclorice; impreuna cu Raul Stanulescu de la Liceul George Enescu, acestia au incantat audienta pe parcursul serii.

40 de lucrari de pictura, gravura si fotografie, alaturi de cele donate pentru strangere de fonduri de catre pictori consacrati si un artist fotograf au creat o atmosfera calda si primitoare.

Cel mai asteptat moment al serii a fost licitatia de tip „all pay” , pentru obiecte inedite donate Fundatiei PACT. Glasul sobru al conducatorului de licitatie si sunetul ciocanelului specific au creat o stare de implicare si competitie, aducand in Fondul Comunitar PACT o suma de 5055 RON! Toate obiectele licitate in cadrul evenimentului pot fi vizualizate aici .

Directorul Muzeului Taranului Roman a adresat felicitari si o invitatie de sprijinire a atragerii de resurse pentru satul romanesc, prin revigorarea  traditiilor si modernizare.

Pictorul Mircea Nechita a explicat semnificatia sticlei gravate pe care a donat-o pentru licitatie si a marturisit ca a ramas «un taran din Maramures», ratacit in Bucuresti.

Ligia Necula, jurnalist la Radio Romania Cultural, a imparatasit din experienta de voluntar in unul din proiectele Fundatiei PACT, „Tabara de initiere si creatie prntru copii”, din comuna Brebu, jud. Prahova.

Montajul video lui Cristi Enache, „Marturii de artist”, realizat pe baza interviurilor cu artistii plastici care au donat cate o lucrare catre Fundatia PACT, a fost proiectat in prezenta acestora si a reprezentat un moment emotionant de solidaritate umana.

Tombola cu premii a creat momente de suspans si surpriza placuta pentru cei care au intrat in posesia unor obiecte precum: voucher, album, CD-uri, revista, rama foto – quilling sau DVD!

Cei peste 100 de participanti la eveniment au savurat vinul casei si produsele oferite de sponsori.

Multumim tuturor celor care prin donatii, sponsorizari, prestatii pro bono si voluntariat au fost alaturi de noi în realizarea evenimentului.

Prestatii pro bono: Melania Medeleanu – gazda evenimentului, Raul Stanulescu – vioara, Dragos Toader –  fotografii, Cristi Enache (Total Image Solution) – editare video, Nicolae Ghimis (Casa ALIS) – licitatie, Teatrul Masca – Statui Vivante, Evidence (Beauty Salon).

Obiecte oferite pentru premii, licitatie all pay si tombola: actorul Mihai Malaimare, artistii plastici Raluca Alexandru si Mircea Nechita, sculptor amator Alexandru Raducanu, director financiar PACT Marcela Voicu, Bacania Veche, CautaReduceri.ro, Igloo, Teatrul Masca, Muzeul Taranului Roman, Clubul Taranului (care ne-a oferit locatia evenimentului), Fundatia Parteneri pentru Dezvoltare Locala (FPDL) .

Artisti care au donat lucrari de arta si fotografii catre PACT, în sprijinul satului romanesc: Ioana Lavinia Streinu, Olimpia – Hinamatsuri Barbu, Criss Minea-Georgescu, Ilie Chioibaş, Mircea Nechita, Horia Cristina, Florin Mocanu, Ionuţ – Theodor Barbu, artistul fotograf Dragoş Lumpan (prin amabilitatea Fundatiei Parteneri pentru Dezvoltare Locala, care a donat Fundatiei PACT 5 fotografii artistice realizate de acesta in cadrul proiectului „Priveste Horezu: Microregiunea Horezu – Revitalizare prin valorificarea patrimoniului turistic”).

Elevii de la Liceul Tonitza care au donat lucrari dedicate evenimentului: Madalina Lungu, Bogdan Mihalascu, Alexandru Stanciu.
Voluntari: Adrian Aron, Ivan Alexandru, Monica Alexandrescu, Raluca Alexandrescu si Violeta Mocanu de la Carnaval Party; Adi Stanculescu; Camelia Selaru (Asociatia pentru Relatii Comunitare); Cornel Ionescu (trainer si consultant PACT); Cristina Tataru (trainer si consultant PACT & CeRe); Ioana Petrache (facilitator comunitar PACT & CeRe); Madalina Trufasu.

Sponsori: Tip–Top, Tymbark.

Persoana de contact pentru detalii: Luiza Cristea: luiza@fundatiapact.ro – 0720529645.

Multumiri, pe aceasta cale, inca odata, intregii echipe, membrilor consiliului director al Fundatiei PACT care ne-au sustinut cu incredere si entuziasm in acest demers, ca si tuturor celor care ne-au insotit si ne-au fost alaturi atat prin prezenta la eveniment, cat si cu gesturile frumoase, gandurile bune, sfaturile si incurajarile lor – toate ne-au prins extrem de bine, deopotriva si ne-au ajutat sa trecem mai usor prin emotiile … de rigoare.

Aici si aici puteti vedea fotografii din cadrul evenimentului realizate de Dragos Toader.

 

Despre autor

avatar

Fundația PACT lucrează direct cu oamenii care trăiesc în zonele rurale şi oraşele mici din sudul României, pentru a crea structuri ale societăţii civile de tipul organizaţiilor comunitare, pe care le sprijină pentru a fi active, eficiente şi eficace, sustenabile şi vizibile în regiunea lor. Viziunea Fundației este ca un număr cât mai mare de oameni din mediul rural și mic urban să fie activi la nivel local, să găsească soluții pentru problemele cu care se confruntă comunitatea în care locuiesc, să contribuie direct la dezvoltarea economică și socială proprie și a localității de care aparțin. Astfel, prin programele și proiectele derulate, Fundația PACT identifică oamenii cu inițiativă din comunitățile din sudul României și îi sprijină cu resurse și informații pentru a dezvolta proiecte relevante în comunitățile lor.

Comentează