Fii Moş Crăciun pentru o zi!

0

În perioada 1  – 22 decembrie 2012 se derulează campania „Fii Moș Crăciun pentru o zi” pentru ajutorarea oamenilor nevoiași din satul Poroschia, centrul social „Sf. Arhangheli” din comuna Slobozia și din satele din împrejurimi.

Aflată la cea de-a doua ediție, inițiativa „Fii Moș Crăciun pentru o zi” a luat ființă în anul 2011 din dorința unui grup de tineri de a aduce căldura Crăciunului în viața unor copii ce nu au trăit până acum miracolul sărbătorilor de iarnă.

 

Încă de la prima ediție a campaniei am primit sprijin din partea a numeroase persoane care au dorit să contribuie la fericirea copiilor, reușind să strângem zeci de jucării, haine și rechizite școlare pentru copiii din satul Valea Plopului.

Ajutorul a fost cu atât mai mult binevenit întrucât înainte de începerea sărbătorilor de iarnă, una dintre casele în care erau depozitate proviziile pentru cei peste 300 de copii aflați în grija părintelui Tănase, a ars din temelii. Pentru acești copii, voluntarii care s-au alăturat campaniei noastre au fost Moș Crăciuni, iar în data de 17 Decembrie, au mers din casă în casă pentru a spune povestea Crăciunului.

Printre susținătorii primei ediții s-au numărat: Asociația ProVita și firma de transport Avis.

Ediția de anul acesta își propune să antreneze și mai mulți oameni dornici să-l aducă pe Moș Crăciun în Centrul de Plasament din Periș, Jud. Ilfov, în satul Poroschia, jud. Teleorman și la Centrul „Sf. Arhangheli” din comuna Slobozia și să contribuie prin donațiile lor la bucuria copiilor.

Pentru cine puteți fi Moș Crăciun?

• Pentru 86 de copii din Centrul de Plasament din Periș , pe 16 decembrie 2012, ora 11:00, la sala Rapsodia, Teatrul Ion Creangă din București, când se va desfășura o piesă de teatru specială de Crăciun. La finalul piesei, Moăș Crăciun le va dărui cadouri celor mici.
• Pentru copiii a 20 de familii nevoiașe din Poroschia și 26 de copii de la centrul social „Sf. Arhangheli” din comuna Slobozia, pe 22 decembrie, când va porni la drum Caravana lui Moș Crăciun.

Cum vă puteți implica?

• Puteți dona haine, alimente și jucării pentru copii. (Persoane de contact: Elena Lățea – 0766.472.857 sau Mihai Ventoniuc – 0726.136.640);
• Puteți contribui la fondul pentru sacul lui Moș Crăciun. Mai multe detalii aici
• Prin a ne accepta invitația de a merge împreună pe 22 decembrie la copiii din Poroschia și Slobozia, jud. Teleorman.

Campania „Fii Moș Crăciun pentru o zi” va fi sprijinită și de un concert susținut Elena Stoica Band în Cinema Pub, în data de 16 decembrie 2012, începând cu orele 19:00. Intrarea se face printr-o mică donatie și in acelasi timp puteti aduce haine, jucării și alimente pentru copii.

Alăturați-vă campaniei „Fii Moș Crăciun pentru o zi”!
Moș Crăciun nu este unul singur. Moș Crăciun este în fiecare dintre noi!

Vă așteptăm pe www.fiimoscraciunpentruozi.ro
sau ne puteți trimite un e-mail la adresa contact@fiimoscraciunpentruozi.ro!

***
Pentru un impact cât mai mare și pentru a implica cât mai multe persoane în campania „Fii Moș Crăciun pentru o zi” avem nevoie de susținerea dumneavoastră!

Ne puteți găsi pe: www.fiimoscraciunpentruozi.ro
Ne puteți urmări pe pagina de Facebook a campaniei „Fii Moș Crăciun pentru o zi”.
Puteți participa la evenimentul „Fii Moș Crăciun pentru o zi”.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează