Festivalul Şcolilor, Grădiniţelor şi Cluburilor din Bucureşti, 1-2 decembrie 2012

0

 SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ÎNCEP LA … CONIL FEST (EDIŢIA A VI-A)

Dacă e decembrie, e CONIL FEST 2012:  a mai rămas doar o zi până la evenimentul cu totul special dedicat copiilor talentaţi, venirii Moşului şi Sărbătorilor de iarnă.

CONIL FEST – Festivalul Şcolilor, Grădiniţelor şi Cluburilor din Bucureşti, ajuns deja la ediţia a VI-a, se desfăşoară şi în acest an la Palatul Naţional al Copiilor din Capitală în intervalul 1-2 decembrie.

Organizat de Asociaţia CONIL din Bucureşti, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 al Capitalei, evenimentul, devenit deja tradiţional, are ca invitaţi aproximativ o mie de copii de la 30 de grădiniţe şi şcoli private sau de stat.

 Dintre aceştia, cei mai talentaţi sunt invitaţi pe scena Palatului Copiilor cu diverse momente artistice – dansuri clasice, moderne sau populare, recitaluri de muzică, reprezentaţii de teatru -, precum şi cu demonstraţii de arte marţiale.

Ceea ce face ca acest eveniment să fie cu totul aparte este că, între cei aşteptaţi în sală şi pe scenă se numără şi o serie de copii cu totul speciali, cei cu dizabilităţi (Sindrom Down, ADHD, autism, nevăzători).

Aceştia participă la programele şi proiectele de integrare lansate în sprijinul lor de către Asociaţia CONIL de câţiva ani încoace, desfăşurate în cele câteva grădiniţe, before & after school, precum şi în cadrul unui Centru de Performanţă pentru copii.

De altfel, în cadrul CONIL FEST 2012 sunt programate şi câteva ateliere educaţionale cu activităţi pentru copii, de la arte plastice şi origami, la astronomie distractivă, susţinute de profesori şi colaboratori ai Asociaţiei CONIL.

Atelierul de astronomie va fi susţinut în colaborare cu Asociaţia UNAWE în România, membru al unui program internaţional dedicat educaţiei prin astronomie pentru copii şi singura de acest tip din peisajul autohton.

Centrul de Performanţă CONIL este gazda unor cursuri de weekend cu acces gratuit, oferite copiilor talentaţi cu dizabilităţi sau cu posibilităţi materiale reduse. Activităţile se desfăşoară în fiecare sâmbătă sub coordonarea profesorilor – voluntari, care-şi oferă cu dragă inimă timpul şi cunoştinţele în cadrul cursurilor de arte plastice, origami, teatru, street dance, chitară, limbi străine, dezvoltare personală, mai nou astronomie ş.a.

Sponsori CONIL FEST: Aqua Carpatica, Terra Park, Danone, Biofarm, Quartz film, Momente fericite, Fundatia Heydar Aliyev, Poseidon International si Dental-Vivclinique.

Parteneri media: Radio Itsy Bitsy, 7 Seri, Editura Mateias, www.gradinitebucuresti.ro; www.scolisigradinite.ro; www.gradinite.com; www.sfatulparintilor.ro; www.bonesimenajere.ro; www.bucuresteni.ro.

            Intrarea la evenimente este liberă. 

 

 

 

 

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează