Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” – ediţia a XVl-a începe pe 10 august la Sinaia

0

Ca în fiecare lună august din anul 2000 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune turiștilor și locuitorilor aflați la Sinaia un afiș an după an mai complex. Ediţia a XVl-a a festivalului, ce se va desfășura între 10 și 26 august 2015 la Sinaia, dar și la Bucureşti, unde se va relua unul dintre concerte, are în program nu mai puțin de 12 concerte și recitaluri, majoritatea găzduite de superba sală a Casino-ului din Sinaia.

Casino Sinaia_P1350329_Foto_Virgil  Oprina
Avându-l ca inițiator și director artistic pe violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” atrage la Sinaia nu mai puțin de patru orchestre, compuse din tineri și foarte tineri muzicieni. Una dintre acestea este o orchestră invitată – Wiener Jeunesse Orchester dirijată de Herbert Bock – care va concerta pe 11 august la Sinaia și căreia muzicienii români îi vor întoarce vizita la Viena, pe 28 octombrie, la Konzerthaus.
Celelalte trei orchestre sunt compuse din muzicienii din cele trei categorii de vârstă ale orchestrelor românești de tineret și vor concerta în seri diferite, după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărui concert. Orchestra Junior dirijată de Gabriel Bebeşelea va cânta pe 10 august, avându-i ca soliști pe tânărul violoncelist Cornelius Zirbo și pe pianista Antonia Tudose. Duminică, 16 august va concerta la Sala Casino Orchestra Sinfonietta,
dirijor Horia Andreescu, solist Daniel Goiţi cu un program Enescu, Ceaikovski, Dvorak ce se va repeta pe 17 august la București și pe 19 august la Konzerthaus Berlin, în cadrul Festivalului internațional al orchestrelor de tineret de la care România este nelipsită în ultimii ani. În sfârșit, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, solistă violonista Simina Croitoru va putea ascultată în două seri la Casino-ul din Sinaia, pe 25 și 26 august, cu două programe Enescu, Sibelius, Orff, Ceaikovski care reprezintă, în parte, programul cu care Orchestra Română de Tineret va deschide Festivalul Internațional „George Enescu” pe 30 septembrie, la Sala Palatului. Pe data de 2 septembrie, Orchestra Română de Tineret va concerta într-un alt context onorant, sub bagheta lui Cristian Mandeal, respectiv la Festivalul de la Aix en Provence.
Așadar, Sinaia, 10-26 august, Sala Casino și nu numai, cinci concerte simfonice și superbe seri camerale vor reprezenta agreabile posibilități de petrecere a timpului pentru locuitorii orașului și pentru cei aflați în vacanță pe Valea Prahovei.
Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” – ediţia a XVl-a este organizat de Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română” și Primăria Sinaia.
Parteneri asociaţi: UCIMR şi Fundaţia Prietenii muzicii “Serafim Antropov”. Parteneri: APA NOVA, Lanto Communication, Filarmonica G. Enescu, Muzeul Naţional “G.Enescu”, Casino Sinaia, Centrul Cultural “Carmen Sylva”, Muzeul Naţional Peleş, Senia Music. Sponsori: APA NOVA, Hotel Palace, Hotel Caraiman, Cuţitu’ de argint, Piatra Şoimului, Redescoperă Sinaia, KUIB, Vizual Graph.
Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical.

Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” – ediţia a XVl-a
10-26 august 2015, Sinaia – Bucureşti

Program:
Luni, 10 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Orchestra Junior
Dirijor: Gabriel Bebeşelea
Solişti: Cornelius Zirbo – violoncel
Antonia Tudose – pian
Vivaldi, Bach, Mozart, Rachmaninov

Marţi, 11 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Wiener Jeunesse Orchester
Dirijor: Herbert Bock
Solistă: Ursula Langmayr – soprană
Bernstein, Alban Berg , Mahler

Miercuri, 12 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
“Voci de primăvară”
Arii de operă şi lieduri celebre
Băcanu Ana Maria, Cristian Mircea Ruja, Ionuţ Boancheş, Alexandru Chiriac,
Bianca Manoleanu
La pian: Remus Manoleanu

Vineri, 14 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Laureaţi ai concursurilor naţionale şi internaţionale
Mihai Ritivoiu – pian
….
Ştefan Cazacu – violoncel
Mozart, Beethoven, Liszt, Ravel, Schumann

Sâmbătă, 15 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Generaţia Mileniului lll
Cristian Sandrin – pian
Seară Frederic Chopin

Duminică, 16 august 2015, ora 18
Sinaia, Sala Casino
Orchestra Sinfonietta
Dirijor: Horia Andreescu
Solist: Daniel Goiţi
Enescu, Ceaikovski, Dvorak

Luni, 17 august 2015, ora 19
Bucureşti, Ateneul Român
Orchestra Sinfonietta
Dirijor: Horia Andreescu
Solist: Daniel Goiţi
Enescu, Ceaikovski, Dvorak

Marţi, 18 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Capodopere ale muzicii de cameră
Andrei Licareţ – pian
Rafael Butaru – vioară
Iulia Ghindă – vioară
Adrian Vasile – violă
Mircea Marian – violoncel
Schumann, Brahms

Miercuri, 19 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Cvartetul Arcadia
Invitată Mihaela Maxim – soprană
Enescu, Mendelssohn, Beethoven

Duminică, 23 august 2015, ora 19
Sinaia, Parcul D. Ghica
De la clasic la divertisment
ORT Brass Ensemble

Marţi, 25 august 2015, ora 19
Miercuri, 26 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Orchestra Română de Tineret
Dirijor: Cristian Mandeal
Solistă: Simina Croitoru – vioară
Enescu, Sibelius, Carl Orff, Ceaikovski

Pentru alte informaţii legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” puteţi accesa www.tinerimearomana.ro.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează