Festivalul Armonii poetice de la Palatul Mogosoaia

0

Muzică și poezie la Palatul Mogoșoaia   

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia devine în perioada 25 – 26 august 2018 un templu al marii poezii și al muzicii de calitate. Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti și Asociaţia Culturală “Pro Valores” vă invită la cea de-a treia ediție a Festivalului “Armonii poetice”.

Două zile, patru spectacole, mari actori, importanți muzicieni, o foarte interesantă expoziție de fotografie, o panoramare deosebit de consistentă a liricii și a creației muzicale din Renaștere, până în contemporaneitate, sunt ingredientele unui eveniment cultural singular în România, pe care nu trebuie să-l ratați.

Prima manifestare va avea loc sâmbătă 25 august, de la ora 12, când în Lapidarium, actrița Lamia Beligan și Nicolae Szekely, la laută și chitară renascentistă, vă vor invita  de-a lungul și de-a latul Europei poetico-muzicale, din perioada Renașterii. În aceeași zi, dar de la ora 17 și în Sala Scoarțelor, creații de Mihai Eminescu, George Enescu și Dinu Lipatti, vor răsuna sub genericul “Coloane Culturale Românești”, în interpretări semnate de actorul Adrian Titieni și de pianistul Horia Maxim.

A doua zi, duminica 26 august, de la ora 12, în Lapidarium va începe un spectacol inedit, a cărui temă principală este Dansul. Pe scenă se vor afla actrița Medeea Marinescu, violonceliștii Ella Bokor și Mircea Marian – componenții Duo Cello Jaya, dar și creațiile fotografice semnate deAlina Ușurelu. Ultima manifestare va avea loc în aceeași zi, de la ora 17, în sala Scoarțelor, când soprana Sorina Munteanu, pianista Viorela Ciucur și actorul Marius Bodochi, vor readuce în atenția spectatorilor creația poetică și muzicală de la 1918, spectacolul desfășurându-se sub titulatura “România 100”.  

Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută scriind pe adresa: asociatiaprovalores@gmail.com.

            Amănunte pe: www.asociatiaprovalores.ro

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Asociaţia Culturală “Pro Valores”.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Observator cultural, Agentia de carte, Radio Trinitas, JurnalMM.ro, Romania pozitivă, Roportal.ro, Artindex, Historia, Modernism, DCNews, Bucharest Cultural Events, UZP.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează