Edulier îi așteaptă pe copii cu multe jocuri și informații interesante!

0

Aflat la cea de-a doua editie, proiectul Edulier își propune să aducă laolaltă, prin intermediul activităților ludico-educative, copiii din familiile înstărite și din cele nevoiașe din localitatea Corbeanca și din împrejurimi. Anul acesta, evenimentul are loc în perioada 18 iulie-24 iulie 2011, între orele 9.30- 13.00.

Sub sloganul “Punem cartea-n cui”, organizatorii vor oferi copiilor șapte zile deosebite, menite să apropie prăpastia socială și culturală, dar și să-i bucure pe cei mici. Fiecare zi va avea o temă creativă menită să-i învețe și să-i inspire pe copii: Ziua invențiilor nepericuloase, Ziua verde, Ziua hârtiei, Ziua jurnalismului, Ziua campionilor, Zilele pentru părinți și copii. Toate se întâmplă într-o grădină ca un colț de rai, cu livadă și multe flori, care a aparținut lui Moș Tănase.

Edulier a pornit din dorinţa de a construi, în Corbeanca, o punte de legătură între copiii cu părinţi înstăriţi şi ceilalţi copii. Prin intermediul acestui proiect, toți acești copii vor avea ocazia să se cunoască, să se joace împreună și să învețe, chiar și în vacanță, dar într-un mod distractiv „, explică Cristiana Ionescu, inițiatoarea proiectului.

Prima ediție a Edulier a avut peste 70 de participanți, iar în decurs de un an schimbări importante au avut loc în localitate, dar și în ceea ce privește ideile copiilor de aici: unii au primit certificate de naștere și alocații, putând merge la școală, alții au învățat să se joace “de-a voluntarii”, pentru mulți vacanța a devenit sinonim cu Edulier.

Este cea mai tare tabără Ia care am fost. Mi-am făcut mulți prieteni și am să vin și la anul”, mărturisea anul trecut Andrei, în vârstă de nouă ani, din București, la încheierea primei ediții Edulier.

Alexa, voluntar în cadrul proiectului, consideră că “astfel de inițiative trebuie să continue, să facă lumea care ne înconjoară mai bună prin copiii noștri”.

Partenerii tradiționali Fun Science și Profesorul Trăznit, Palatul de hârtie, Asociația Telefonul Copilului, Dreamcatchers, Quality Solutions Association, WebBuster, Vizoo, Femira Consulting, PRWave, Imedia Advertising, Primăria Corbeanca-Serviciul Asistență Socială, Biserica Corbeanca, dar și prieteni noi – WWF, Crucea Roșie Ilfov, Asociația Deschide-ți sufletul și Magazinele Art-edu ne sunt alături la eveniment pentru a le oferi copiilor o vacanță de neuitat și multe informații utile prin joc. Parteneri media: Ioana, Ioana Visul Copiilor, Draga mea pentru copii.

Pentru mai multe detalii despre eveniment și modalitățile de a participa, vă rugăm vizitați http://eduliercorbeanca.wordpress.com.

 

Despre Edulier

Edulier promovează desființarea barierelor sociale, îmbrățișarea voluntariatului și antrenarea partenerilor educaționali. Școala de vară se face fără cărți, caiete sau ghiozdane, metodele utilizate fiind exclusiv interactive. Ideea centrală a proiectului o constituie atelierul educațional, respectiv experimentarea și punerea în practică a noțiunilor teoretice acumulate.

Proiectul se adresează copiilor cu vârste între 5 și 14 ani. Locurile sunt limitate la 20/atelier. Vă puteți înscrie prin e-mail la edulier.corbeanca@gmail.com sau la telefon 0744326236.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează