Edenred face curățenie: Voluntarii Edenred România au salubrizat partiile de ski din Predeal

0

In luna mai, angajații companiei Edenred România s-au mobilizat împreună cu familiile lor pentru a face curățenie în Predeal, pe pârtia Clabucet și în pădurea din apropiere.

100 de angajați ai companiei emitente de tichete și carduri preplătite Edenred Romania și 100 de membri ai familiilor acestora, printre care 50 de copii, au adunat 170 de saci de gunoaie în cadrul acțiunii de salubrizare și ecologizare pe care compania o organizează în fiecare an cu ocazia Zilei Pământului.

Voluntariat Edenred

„Ne dorim o lume mai bună pentru noi, pentru cei dragi, pentru copiii noștri, și de aceea organizăm de câteva ori pe an acțiuni sociale și caritabile cu sprijinul colegilor și partenerilor noștri. În fiecare an, desfășurăm acțiuni de ecologizare prin voluntariat și de fiecare dată ni se alătură cu entuziasm angajații împreună cu familiile lor. De-a lungul timpului, angajații Edenred au plantat sute de copaci, au sprijinit numeroase proiecte sociale și s-au implicat în acțiuni care vizează ajutarea comunității, a familiilor defavorizate, a persoanelor afectate de calamități naturale. De asemenea, încurajăm populația să adopte obiceiuri de alimentație sănătoasă și suntem mândri că reușim să ne lăsăm amprenta prin programul “Hai la 1 la masă”. Pe lângă bucuria și mândria de a face un lucru cu impact în societatea în care trăim, astfel de acțiuni au și un impact puternic în coeziunea noastră ca echipă și în filozofia și conduita noastră în muncă”, a declarat Vianney du Parc, General Manager Edenred Romania.

Acțiunea a avut loc in weekendul 6-8 mai si a fost sprijinită de Primăria Predeal, care a pus la dispoziția voluntarilor Edenred saci și mănuși de protecție.

Edenred este cel mai mare emitent de tichete și carduri preplătite pentru beneficii, atât în România, cât și la nivel internațional.

În România, peste 35.000 de companii si instituții acordă tichete si carduri de masă Ticket Restaurant®, tichete și carduri cadou, tichete sociale, precum și alte tipuri de tichete emise de Edenred, către peste 1 milion de angajați, beneficiari și colaboratori.

Edenred, compania care a inventat tichetele de masa Ticket Restaurant®, liderul mondial in servicii preplătite adresate companiilor, concepe și administrează soluții care îmbunătățesc eficiența organizațiilor și măresc puterea de cumpărare a beneficiarilor.

Garantând utilizarea fondurilor alocate strict în scopul căruia le sunt destinate, aceste soluții permit organizațiilor să își organizeze un management mai eficient în:
• Beneficii pentru angajați (Ticket Restaurant®, Ticket Alimentación, Ticket CESU, Childcare Vouchers etc.)
• Managementul cheltuielilor profesionale (Spendeo, Ticket Car, Ticket Clean Way, Repom etc.)
• Programe de motivare și recompensare (Ticket Cadou, Card Compliments, Ticket Kadéos etc.)

Grupul Edenred susține și instituțiile publice în managementul programelor lor sociale.

Listată la bursa Euronext Paris, Edenred activează în 42 de țări, având peste 6 300 de angajați, 660 000 de companii și instituții client, 1.4 milioane de comercianți afiliați și 41 milioane de beneficiari. În 2015, volumul total emis de Edenred a fost de 18.3 miliarde euro
Ticket Restaurant® și celelalte denumiri comerciale ale produselor și serviciilor Edenred sunt mărci înregistrate ale Edenred SA.

ÎIn România, peste 35 000 de companii acordă salariaților lor diverse tipuri de tichete și carduri emise de Edenred: tichete de masă Ticket Restaurant®, tichete de cadouri Ticket Cadou®, carduri de cadouri Compliments®, tichete de asistență socială Ticket Asist®, Ticket Cresa® și Ticket Medica®.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează