Echipa Europharm Distribuţie voluntariază împreună cu studenţii pe şantierele Habitat for Humanity România

0

Europharm Distribuţie, companie implicată constant în viața comunităților în care își desfăşoară activitatea, susține Habitat for Humanity România atât prin sponsorizari, cât și prin promovarea proiectelor legate de construcția sau renovarea caselor pentru persoane vulnerabile,  aflate în nevoie de locuire. În perioada 7-16 mai, 75 de voluntari, angajaţi Europharm Distribuţie şi studenti, vor lucra pe şantierul de la Ploieşti, unde Habitat for Humanity România construieşte 12 locuinţe noi pentru familiile în dificultate din judeţul Prahova.

 “Este al patrulea an în care angajaţii Europharm Distribuţie aleg să se implice în proiectul de voluntariat “Construim împreună pentru o viaţă sănătoasă”, dezvoltat în parteneriat cu Habitat for Humanity România. Noutatea în acest an consta în promovarea proiectului printre studenţii de la Facultatea de Farmacie şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Bucureşti. E o oportunitate pentru noi toţi să ne implicăm în remedierea problemelor din comunităţile locale care au nevoie de ajutor, dar şi o şansă în plus pentru studenţi de a interacţiona cu angajaţii unei companii de top din piaţa distribuţie de medicamente”, declară Margareta Mareş, Director General Europharm Distribuţie.

Aceasta nu va fi singura colaborare cu Habitat for Humanity România în 2012, Europharm Distribuţie va avea o echipă de 125 de voluntari şi la evenimentul “Big Build 2012”, care va avea loc în săptămâna 01-05 octombrie, cu ocazia “World Habitat Day”, la Balta Sărată, Caransebeş, judeţul Caraş-Severin.

 

“Suntem foarte încântaţi de colaborarea cu Europharm Distribuţie, care a devenit deja tradiţională, compania susţinând până acum programele Habitat for Humanity în România cu 6.178 de ore de voluntariat, în 12 localităţi din ţară. Mulţumită lor, peste 100 de persoane au fost ajutate să locuiască sănătos şi decent, iar 40 de copii au acum unde să înveţe si să se joace. Suntem recunoscători pentru implicarea lor socială, iar de această dată şi pentru faptul că au hotărât să antreneze şi voluntari studenţi, astfel contribuind la dezvoltarea unei culturi a voluntariatului în ţara noastră. Acesta este si obiectivul nostru, Habitat for Humanity România câştigând premiul pentru cel mai bun proiect de voluntariat al anului 2011, în cadrul Galei Voluntarilor”, spune Gabriela Grigori, Director Dezvoltare Resurse şi Comunicare.

De asemenea, tot în acest an, Habitat for Humanity România şi Europharm Distribuţie vor pregăti un training pe eficienţă energetică pentru familiile beneficiare din programele Habitat for Humanity din Ploieşti. La sesiunile de training de tip “train the trainer”, vor participa reprezentanţi Europharm Holding SA şi un reprezentant Habitat for Humanity România din fiecare filială.

Europharm Distribuţie este o companie românească, care şi-a început activitatea printre primii distribuitori privaţi din România, în urmă cu mai bine de 18 ani:

  • Distribuţia de produse farmaceutice – Cu un portofoliu larg, ce cuprinde peste 4.000 de produse, de la peste 100 de furnizori locali şi internaţionali, Europharm Distribuţie se adresează unui număr de peste 6.000 de puncte de lucru ale farmaciilor independente, lanţurilor naţionale, spitale şi alte tipuri de clienţi.
  • Furnizarea de servicii logistice – Europharm Distribuţie oferă o gamă largă de servicii pentru producătorii şi furnizorii de produse farmaceutice din România, cum ar fi: depozitare, manipulare, facturare, operaţiuni transport, livrare, dar si servicii logistice pentru mostre, studii clinice şi materiale promoţionale.

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea sărăcaciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2.5 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg Globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 2.300 de familii, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.


Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează