Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară de la Cetate este dedicat, în acest an, comediei balcanice

0

DIVAN FILM FESTIVAL – ediția a IV-a

Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară de la Cetate este dedicat, în acest an, comediei balcanice

Fundația pentru poezie “Mircea Dinescu”, susţinută de canalul de filme TV1000, anunţă cea de-a patra ediţie a Divan Film Festival, dedicată  comediei balcanice.

Așadar, în perioada 26 august – 1 septembrie, la cea de-a patra întâlnire de pe malul Dunări, “degustătorii de Film şi Artă culinară” vor putea vedea la Cetate filmele unor importanți regizori din Serbia, Grecia, Albania, Bulgaria, Turcia, Croația, Slovenia, Macedonia și Kosovo, care provoacă rîsul spectatorilor prin cele mai diferite forme de umor: moștenirea lui Nastratin Hogea şi Păcală (Petăr cel Isteţ la bulgari şi macedoneni), dusă la absurd, ironie delicată sau autoironie lucidă, satira socială detașată sau virată în culori întunecate.

În plus, umorul negru a devenit o marcă balcanică, care înseamnă, de fapt, acea capacitate de a râde în momente tragice chiar şi de cele mai serioase lucruri, ceea ce i-a făcut pe localnici să străbată mai uşor o istorie dacă nu vitregă, măcar foarte dramatică, inclusiv în ultimii ani”, spune Marian Ţuţui, directorul artistic al festivalului.

Selecția filmelor invitate să reprezinte “comedia balcanică” va cuprinde câteva dintre peliculele reprezentative ale genului, precum “Cine cântă acolo? / Ko to tamo peva” (1980, regia Slobodan Sijan), votat de către Academia iugoslavă de film, în 1996, ca cel mai bun film iugoslav din toate timpurile, dar şi câteva comedii balcanice practic necunoscute publicului românesc, precum coproducţia Slovenia – Croaţia premiată la San Sebastian şi Toronto, „De la un mormânt la altul/ Odgrobadogroba”.

 

Comediile recente, pe care le puteți viziona doar la Divan, deţin recordurile de box-office pentru ultimii ani în Albania, Slovenia, Bulgaria şi Croaţia.

 

Din 2012, odată cu festivalul filmului şi gastronomiei balcanice Fundaţia pentru poezie ”Mircea Dinescu” organizează şi un simpozion internaţional dedicat filmului balcanic, un fenomen transnaţional despre care specialiştii discută încă din anii `80 – perioada marilor succese internaţionale ale unor cineaşti precum Emir Kusturica şi Theo Anghelopoulos. Anul acesta, simpozionul va fi dedicat, de asemenea, comediei balcanice şi va avea oaspeţi din Grecia, Serbia, Bulgaria, Croaţia, Marea Britanie şi Albania.

Aşa cum deja v-aţi obişnuit, nu vor lipsi concertele, spectacolele culinare, expoziţiile şi invitații de seamă

Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară are loc în fiecare an, la sfârşitul lunii august, în localitatea Cetate din judeţul Dolj. Divan Film Festival este prezentat de Canalul de filme TV 1000, finanţat de Central Naţional al Cinematografiei şi susţinut de Institutul Cultural Român.

Cu sprijinul:Consiliul Judeţean Dolj, Primăria Cetate, Primăria Calafat

Sponsori: Metro, Boromir, Magna International, Energobit

Parteneri Media: RADIO GUERRILLA, Cațavencii, Radio România Cultural, Zile și nopți, Cinematique, Forbes, Cinematique, Revista de Povestiri, Port.ro, Film Reporter, Money.ro, Mixtopia, Daily Cotocodac, COOPerativa URBANĂ.

afis DIVAN 2013 final bun

<În comedie, nici un cineast nu se poate îmbăta cu apă rece. Dacă publicul nu râde, nu el e cel lipsit de umor, ci filmul. Râsul publicului îţi dă măsura exactă a reuşitei intenţiilor tale ca autor. O sală care tace la o comedie dă un verdict fără drept de apel. Poţi să minţi că ţi-ar fi plăcut la nebunie filmul cutare, dar nu poţi să te faci că râzi. Ceea ce nu înseamnă, aşa cum greşit s-a interpretat, că ilaritatea din sală indică neapărat o comedie bună. Râsul are şi el diverse paliere de calitate. Există şi râs vulgar> – NAE CARANFIL

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează