Desene, rumba, reciclare si bune maniere @incubator107

0

Desene geometrice

CE ?

Una dintre cele mai simple forme de exprimare, desenul geometric. Alcătuite din forme geometrice de bază, alaturate simetric, desenele noastre vor echilibra emisferele cerebrale, vor deschide către creativitate și centrare, vor spune o poveste pentru fiecare. Chiar dacă n-ați mai ținut în mână un creion colorat de pe vremea școlii generale, această tehnică de accesare a liniștii interioare este accesibilă tuturor.

 

CU CINE ?

Naratorul, Schultz.

CU CE ?

Cu voi înșivă, imaginație, copilărie și creioane colorate.

CÂND ?

Luni 3 octombrie și miercuri 5 octombrie de la 19.00 la 21.00

UNDE ?

Strada Traian 107, la doi pasi de hala traian, peste drum de biserica (in cuibul mult vestit).

Rumba

CE ?

Rumba  a rezultat în principal din contopirea a trei culturi: africană, iberică şi amerindiană. Originile rumbei datează din secolul al XVI-lea, odată cu sosirea primilor sclavi negri din Africa.

Rumba originală era un dans folcloric care îmbrăca forma unei pantomime cu conotaţii sexuale, dansată -paradoxal- pe o muzică cu un tempo alert, cu mişcări caracteristice ale şoldurilor (cuban motion), cu o atitudine dominantă din partea bărbatului şi senzual-defensivă din partea femeii.

În zilele noastre rumba este dansată pe un tempo de bolero, care este mai lent decât ritmul uaracha, ce a caracterizat dansul în perioada lui de început. Aceasta nu l-a facut mai puţin fascinant, ci dimpotrivă; în pofida trecerii anilor, rumba a rămas unul dintre cele mai apreciate dansuri.

CU CINE ?

Cu mine 😀 ! Călin Dragoescu practicant de dans sportiv de mai mulți ani !

De ce?

Pentru că eu, ca și dansator sportiv, găsesc rumba unul dintre cele mai frumoase și expresive dansuri și pe parcursul orelor petrecute împreună , voi încerca să vă fac și pe voi să descoperiți frumusețea acestui dans .

CU CE ?

Cu echipament lejer, pantofi comozi, o sticlă de apă și un prosop.

CÂND ?

Vinerea 7, 14 și 21 octombrie de la 19.00 la 21.00.

Pe 28 octombrie avem petrecere dansantă de la 21.00!

UNDE ?

Strada Traian 107, la doi pasi de hala traian, peste drum de biserica (in cuibul mult vestit).

 

Let’s Do Reciclare Creativa

CE ?

Transformăm obiecte, ciudăţenii, bucăţi şi bucăţele găsite la Let’s Do It, Romania! în natura noastră dragă, acolo unde NU le este locul. Să le mai dăm o şansă dară, cu creativitate. Făurim lucruri interesante şi utile sau pur şi simplu încercăm artă pură şi nebună… aşa, ca un protest faţă de ce ajungem să găsim în natura din România. Haideţi un pas mai în faţă cu D’Avent şi Breasla Făuritorilor i07! Experimentăm, DA?!

CU CINE ?

Meşteri: D’Avent şi Breasla FĂURITORILOR

CU CE ?

La curăţenia din 24 suntem cu ochii în 4 şi noi şi voi! Colectăm şi apoi reciclăm creativ.

CÂND ?

Sâmbătă 8 octombrie între 11.00 și 14.00.

Bune Maniere

CE ?

Un atelier de bune maniere în care o să aflăm care sunt ingredientele unei petreceri reuşite la noi acasă şi cum să fim o gazdă desăvârşită, mai ceva ca la casa regală!

Vom învăţa cum să ne comportăm ca nişte adevărate doamne şi domni în diferite circumstanţe şi cum să ne simţim noi înşine chiar dacă suntem îmbrăcaţi la 4 ace.

Chapeau bas!

CU CINE ?

Se numeşte Ştefana Mireţ, de mică a fost una din norocoasele care au trăit *cu pian în casă* cum se zice şi codul bunelor maniere era omniprezent. Deşi la început le-a considerat inutile, cu timpul le-a conştientizat importanţa şi acum vrea sa ne înveţe pe toţi cum, prin bune maniere, putem să cucerim noi orizonturi şi să ieşim *nevătămaţi* din diferite situaţii.

CÂND ?

Uichendul 8-9 octombrie: sâmbătă de la 18.00 la 21.00 și duminică de la 15.00 la 18.00.

Parkour

CE ?

Parkour și Freerunning sunt două discipline care au captat atenția și imaginația multor oameni în ultimul timp. Săritul de pe o clădire pe alta și acrobațiile sunt cunoscute tuturor, dar în spatele acestor sărituri și mișcări există o întreagă filosofie și rutină de antrenament care face din Parkour/Freerunning o disciplină complexă. Salturile spectaculoase și filmele hollywoodiene cu scene de Parkour au promovat aceste mișcări ca și sporturi extreme. In realitate oricine poate practica acest sport, fără riscuri și fără echipament special.

Dacă vrei să afli ce e cu toată nebunia Parkour sau vrei să începi să faci mișcare, asta este o excelentă ocazie să o faci. Exercițiile de condiționare care stau la baza antrenamentelor și tehnicile de Parkour pot fi utilizate în mult mai multe situații decât ai putea crede.

CU CINE ?

Meșter – Dan Dinu
Practicant de Parkour & membru staff Traceurs.RO

CU CE ?

Pantofi sport, pantaloni lejeri și o sticlă de apă

 

CÂND ?

Duminica 9, 16, 23 și 30 octombrie de la 11.00 la 14.00

UNDE ?

09.10.2011 – Loc de intalnire: http://g.co/maps/wsw5q (Punct de reper: Metrou Politehnica )

16.10.2011 – Loc de intalnire: http://g.co/maps/wsw5q (Punct de reper: Metrou Politehnica )

23.10.2011 – Loc de intalnire: Metrou Tineretului

30.10.2011 – Loc de intalnire: Metrou Tineretului

 

Despre autor

avatar

Incubator107 este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să încurajăm în oameni dorința de a învăța de la alții și de a învăța pe alții. Așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet din orice domeniu al vieții de-după-birou. Meșterii noștri pot fi pasionați, inițiați sau experți. incubator107 este un proiect al asociației culturale Macaz. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim în trei - spre meșteri, facturi & materialele pentru ateliere și echipa incubator107. În același spirit al schimbului și al libertății, am clocit un loc în care poți aduce un obiect și lua altul la schimb. TROC se numește și ne e foarte drag. Fiecare lună începe cu câte o Nocturnă unde experimentăm rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitații noștri vin cu merinde făcute în casă, trec din experiență în experiență și se înscriu la atelierele care i-au convins. La răsărit de soare avem cântare și cafea la oală. incubator107 a pornit în mansarda unei case în aprilie 2011 și pentru că noi credem că e nevoie de un incubator în fiecare oraș, am pornit caravana prin România. Am găsit în Iași (din aprilie 2012), Cluj (din mai 2012), Timișoara (din iulie 2012), Brașov (din octombrie 2012) și Oradea (din mai 2013) echipe descurcărețe care au pornit incubator107 la ei în oraș. Dacă ești din alt oraș și crezi că poți coordona un incubator, cheamă-ne!

Comentează